Construcția Stațiilor Electrice

Argument

Sistemul electroenergetic este un ansamblu de centrale, staţii, posturi de transformare şi receptoare de energie electrică, conectate între ele prin liniile unei reţele electrice. Sistemul electroenergetic reprezintă partea electrică a sistemului energetic şi cuprinde instalaţiile de producere a energiei electrice instalaţiile de transformare a acesteia de la o tensiune la alta,numite instalaţiile de transport şi distribuţie a energiei electrice şi instalaţiile de utilizare a acesteia.

Energia electrică produsă de centralele electrice suferă mai multe transformări ale tensiunii pentru a putea fi transportată cu pierderi cât mai mici la distanţe cât mai mari şi apoi utilizată de consumatori. Transportul energiei electrice la distanţe mari şi foarte mari deci făcut pe linii electrice de înaltă şi foarte înaltă tensiune. Pentru inalta si foarte inalta tensiune se utilizeaza ca tensiune nominala standardizata tensiuni de 110, 220, 400, 750 kV. Transportul energiei electrice la distanţe relativ mici se face cu ajutorul liniilor de medie tensiune (6, 10, 20 kV) iar la distanţe foarte mici (de ordinul sutelor de metri), pe linii de joasă tensiune (0,4 kV). Cu cât tensiune este mai mare cu atât curentul este mai mic şi ca urmare pierderile pentru transportul energiei electrice, scad foarte mult deoarece sunt proporţionale cu pătratul curentului.

Transformarea nivelurilor de tensiune (in scopul transportului energiei electrice cu pierderi cât mai mici cu ajutorul liniilor electrice), au loc în staţiile şi posturile de transformare, care sunt noduri ale sistemului electroenergetic şi la care sunt racordate liniile electrice.

Alegerea dispoziţiei generale precum şi a modului de realizare a sta¬ţiilor electrice este determinată atât de schema electrică de conexiuni, cit şi de spaţiul disponibil pentru amplasarea staţiei,

În afara acestor două importante elemente care stau la baza construc¬ţiei şi dispunerii tuturor aparatelor şi echipamentelor staţiei, staţiile elec¬trice trebuie' astfel concepute încît să îndeplinească în final următoarele condiţii principale:

- să prezinte o bună siguranţă în funcţionare ;

- să permită întreţinerea uşoară a instalaţiei ;

- să asigure securitatea personalului de exploatare şi întreţinere ;

- construcţia şi exploatarea instalaţiei să fie cât mai economică.

După. felul construcţiei staţiile electrice pot fi exterioare, dacă apa-ratajul şi echipamentul este dispus în exterior fiind supus intemperiilor, şi interioare, dacă aparatajul şi echipamentul este instalat în interiorul unei construcţii închise, special amenajate.

Staţiile electrice interioare se folosesc, de regulă, pentru tensiuni până la 20—35 kV inclusiv, dar se pot realiza staţii electrice interioare şi la tensiuni mai mari, de exemplu la 110, 220 şi chiar la 400 kV, atunci când condiţiile de amplasare generală a acestora impun acest lucru, sau când este necesară amplasarea unei staţii de înaltă tensiune în zone intens poluate.

Capitolul 1 - Condiţii constructive ce se impun staţiilor electrice

Pentru buna funcţionare a staţiilor electrice de transformare se cerc; îndeplinirea anumitor condiţii generale constructive, care permit creşterea gradului de siguranţă atât în regim normal, cât şi în regim de avarie. Din¬tre acestea se vor indica în cele ce urmează cele mai importante.

1.1 Menţinerea nivelului de izolaţie necesar

Izolaţia staţiilor electrice este asigurată, în general, ca mediu, de aer; în unele cazuri, ca mediu izolant se foloseşte şi hexafluorura de sulf (in¬stalaţii capsulate). Ea trebuie dimensionată astfel încît să nu fie străpunsă sau conturnată, nu numai sub acţiunea tensiunii de serviciu, dar nici dato¬rită supratensiunilor interne (de exemplu de comutaţie) sau externe (at¬mosferice) care pot apare, ţinând seama de măsurile pentru limitarea acestor supratensiuni.

Asigurarea nivelului de izolaţie necesar intre părţile aflate sub ten¬siune se obţine prin respectarea distanţelor minime impuse de norme.