Cefalosporinele de Generația a iii-a și a iv-a în Tratarea Infecțiilor cu Germeni Rezistenți

I. ARGUMENT

Antibioticele sunt substanțe chimice organice produse de microorganisme sau obținute prin sinteză sau semisinteză, care în doze foarte mici inhibă dezvoltarea microorganismelor patogene.

Primul care a semnalat în 1885 acțiunea inhibitoare a substanțelor elaborate de microorganisme a fost savantul român Victor Babeș; tot el a sugerat că aceste substanțe ar putea fi utilizate în scop terapeutic pentru distrugerea agenților patogeni. Aceste fapte constituie o anticipație genială a savantului român care, cu 50 de ani înaintea descoperirii epocale a lui Fleming (obținerea penicilinei), a intuit efectele practice pe care le-ar putea avea pentru terapeutică antagonismul microbian.

Astfel, de la geniala observație a lui Fleming (1929) care a dus la descoperirea penicilinei, izolată și experimentată clinic abia după 10 ani, și reprodusă la scară industrială în 1943, descoperirile din domeniul antibioticelor s-au succedat mult mai rapid. În ultimii 55 de ani au fost descoperite peste 6000 de antibiotice dintre care câteva sute se utilizează frecvent în terapie.

Introducerea în 1941 în practica medicală a antibioticelor de biosinteză caracterizate prin spectrul larg de acțiune, eficacitate ridicată și toxicitate redusă constituie cea de-a doua etapă extrem de importantă în dezvoltarea chimioterapiei. Succesele excepționale obținute în tratarea maladiilor infecțioase cu ajutorul penicilinei G au declanșat cercetări minuțioase pentru a găsi noi antibiotice de biosinteză. Așa se explică faptul că într-un interval extrem de scurt sunt descoperite și introduse în terapeutică penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, griseofulvina, eritromicina, oleandomicina, iar mai târziu cefalosporinele și rifampicina. Declanșarea fenomenului de penicilino-rezistență, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei în mediul acid a determinat extinderea cercetărilor privind obținerea de noi antibiotice prin semisinteză și sinteză.

La început sub denumirea de antibiotice au fost cuprinși numai compușii de biosinteză rezultați din metabolismul microorganismelor. La aceștia au fost ulterior adăugați compușii obținuți prin semisinteză: prodrug-uri ai derivaților naturali și analogi, care au condus la îmbunătățirea proprietăților: rezistență mai bună; spectru antibacterian mai larg; proprietăți biofarmaceutice corespunzătoare. Multe tratate de specialitate au inclus pe lângă antibiotice și o serie de chimioterapice care s-au obținut exclusiv prin sinteză. Aceste tratate relevă anumite deficiențe specifice compușilor naturali, cum sunt:

- spectrul antibacterian, limitat în cazul penicilinei;

- instabilitatea în mediu acid (nu se pot administra pe cale orală);

- apariția de germeni rezistenți, datorită producerii de β-lactamaze, care împart nucleul β-lactamic;

- producerea de efecte secundare, nedorite;

- proprietăți farmacocinetice inadecvate: absorbție insuficientă și/sau inconstantă la administrarea orală; nu se concentrează suficient în SNC și LCR; se elimină rapid după administrarea orală sau parenterală, ceea ce necesită administrarea la intervale de timp scurte.

În anul 1945, biologul Brotzu a izolat un mucegai numit Cephalosporium acremonium al cărui filtrat de cultură s-a dovedit a avea proprietăți antistafilococice. Din mediul de cultură au fost izolate trei antibiotice: Cefalosporina P, lipsită de interes ca antibiotic; Cefalosporina N, identificată ulterior ca fiind identică cu penicilina N; Cefalosporina C, a cărei structură chimică a fost determinată de Abraham și Newton în 1961; Cefalosporina C a reprezentat modelul structural care a stat la baza prospectării cefalosporinelor de semisinteză.

Ulterior, cercetători ai firmei Eli Lilly au izolat Cefamicina C, de la care s-au obținut cefamicine de semisinteză care s-au impus ca substanțe antibacteriene valoroase.

Cefalosporinele sunt foarte utilizate in terapia medicală, având o mare importanță în tratarea multor infecții grave. Cefalosporinele sunt des întâlnite in spitale, precum și în farmacii.

Cefalosporinele reprezintă cea mai importantă clasă de cefeme.