Consilierea pacientului la eliberarea medicamentelor care produc dependență și toleranță

I Notiuni teoretice utilizate

Acest capitol are drept scop explicarea termenilor (dependenta, toleranta, consilierea pacientului) ce se regasesc in acesta lucrare.

Consilierea pacientului implica o comunicarea buna si eficientă a farmacistului cu pacientul care este esențială pentru îmbunătățirea utilizării medicamentelor de către pacienți și asigurarea unor rezultate terapeutice optimale. Farmaciștii pot îmbunătăți aderența pacienților la terapia medicamentoasă prin strategii adecvate, care includ consilierea și educarea pacientului.

Abilitățile de comunicare interpersonale au ca obiectiv deprinderea și aprofundarea abilităților de comunicare eficientă farmacist-pacient, informarea pacienților conform regulilor de bună practică farmaceutică, identificarea celor mai eficace metode în determinarea pacienților pentru a-și cunoaște și gestiona propriile probleme de sănătate, implementarea conceptului de farmacist modern, orientat către pacient.

Comunicarea farmacist-pacient reprezintă o activitate importantă desfășurată de farmacist în scopul colectării informațiilor necesare eliberării unui tratament adecvat, specific fiecărui pacient în parte, dar și instruirii acestuia în legătură cu modul de aplicare a tratamentului. În interacțiunea cu pacientul, farmacistul parcurge câteva etape, mergând de la deschiderea discuției, chestionarea pacientului, ascultarea, instruirea acestuia, crearea unei relații de colaborare/încredere între farmacist și pacient, până la terminarea discuției [4].

Pe parcursul chestionării pacientului, farmacistul află detalii legate de numele pacientului, vârstă, simptome, cauze ale problemelor de sănătate și durata acestora, medicații anterioare, alte medicamente utilizate curent, etc. Atât în adresarea întrebărilor cât și în ascultarea răspunsurilor farmacistul arată interes, empatie față de pacient, încurajând pacientul în furnizarea informațiilor necesare în prescrierea tratamentului. Instruirea pacientului, explicarea modului de utilizare a medicamentelor, reacțiile adverse, efectele secundare, interacțiunile sau sugerarea necesității de a consulta un medic, trebuie să fie făcute într-un mod politicos, calm, profesional, care să inspire încredere și siguranță pacientului.

De asemenea, este de retinut faptul că în cadrul Codului deontologic al farmacistului din România există principii și reguli ce se referă la comunicarea farmacist-pacient/societate.

Astfel, Art. 4.e. se referă la adoptarea unui rol activ al farmacistului în informarea și educația sanitară a publicului, precum și de combatere a toxicomaniei, polipragmaziei, dopajului, automedicației și a altor flageluri, iar Art. 4.h. stipulează că farmaciștii „[...] trebuie să [...] nu prejudicieze în nici un fel profesia de farmacist sau să submineze încrederea publică a acestuia.” În Art.9.h. codul prevede că farmacistul trebuie „să se abțină să critice sau să condamne convingerile personale ori religioase ale pacientului care apelează la serviciile sale”, iar Art. 9.j. subliniază că farmacistul trebuie „să se asigure că serviciile sale au fost percepute și înțelese corect de pacient, încurajându-l să participe activ la reușita tratamentului”[3].

O comunicare defectoasa poate duce la o utilizare incorecta a medicamentelor iar in functie de substanta activa (drogul) ce sta la baza acestor medicamente aceste pot duce la dependenta, toleranta, ineficienta, reactii adverse usoare sau grave. Aceste substante active (droguri) ce stau la baza formarii medicamentelor au primit multiple definitii de la diferite instituti si cercetatori care le au studiat [6].

Conform definiției date de Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), drogul este substanța care, odată absorbită în organismul viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia. Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată de medicină și a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea o dependență fizică și/sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, ale percepției, ale comportamentului sau ale conștiinței [5].

După Dicționarul Explicativ al Limbii Romane (DEX), ediția 1978, drogul era considerat materia primă de origine vegetală sau animală folosită la prepararea unor medicamente, ceea ce fără îndoială ne conduce la conceptul de precursor. În schimb, verbul a se droga aduce în discuție „consecințele nefaste produse de administrarea unor cantități exagerate” de medicamente.

In Manualul despre dependențele de droguri, Kramer și Cameron oferă următoarea definiție: drogul sau medicamentul este „orice substanță care, introdusă într-un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”. Este o definiție amplă, ce coincide cu cea a conceptului de substanță farmacologică activă și chiar cu cea a substanței active pur și simplu, indiferent care este funcția organismului ce se modifică[5].

Aceste substante fiind puternic active trebuiesc monitorizate atat din punct de vedere al eliberari lor cat si din punct de vedere al administrari corecte, informari corecte a pacientului in ce priveste adimistrarea si al efectelor adverse ( toleranta si dependenta) pe care le poate dezvolta.

Astfel toleranta este o reacție adversa caracterizata printr-o reducere a eficacității medicamentelor. Toleranța reprezintă diminuarea progresivă a eficacității medicamentului în urma administrării repetate, menținerea efectului necesitând creșterea dozei. Mecanismul de producere e cel mai frecvent farmacocinetic (ex.prin inducție enzimatică-la fenobarbital) sau farmacodinamic, prin scăderea sensibilității neuronilor [2].

Dependenta apare în urma consumului excesiv de medicament fără justificare terapeutică. Este o stare de intoxicație cronică a organismului, caracterizată prin necesitatea imperioasă de a folosi un anumit medicament. Are următoarele caracteristici:

- Dependența psihică-este dorința invincibilă de ordin psihologic de a administra medicamentul, datorită euforiei pe care acesta o produce.

- Dependența fizică-este necesitatea de a continua folosirea medicamentului pentru a evita tulburările grave ce apar la întreruperea administrării lui. Persoana va lua medicamentul, de data aceasta, nu datorită dependenței psihice, ci pentru a evita apariția sindromului de abstinență sau a sevrajului. Acesta este caracteristic pentru fiecare substanță.

Clasificarea dependenței:

-majoră (eufomanie, narcomanie, addicție, toxicomanie) -apare după stupefiante.

-minoră (obișnuință, habituație, acutumanță) -apare după laxative.