Galvanoterapia

ELECTROTERAPIASCURT ISTORIC

Preocupările față de electricitate si efectele sale asupra corpului omenesc sunt mai vechi decât ne putem noi imagina .

Charles du Fay pomenește pentru prima dată ,în 1733 despre electicitatea pozitivă și negativă (vitreous et resinous), desemnate de simbolurile (+) și (-) de Benjamin Franklin.

Prima lucrare de electricitate medicală a fost scrisă de Johan Gottlob în 1744 la Halle , fiind intitulată ” Noțiuni de electricitate”.

Galvani,la Bologna, începe in 1786 experimentele de stimulare electrică a nervului mușchiului piciorului de broască,publicând rezultatele în 1791.

În 1796 ,Volta inventează pila(denumita “voltaică”,fenomenul produs fiind apoi numit ”galvanism”.

În prima jumătate a secolului XIX-lea, Stefano Marianini-elevul favorit a lui Volta ,stimuleaza direct mușchiul paretic și utilizează electroterapia timp de 30 de ani ,începând din 1827.

BAZELE FIZIOLOGICE GENERALE ALE ELECTROTERAPIEI

Modul de acțiune al agenților fizici asupra organismului uman trebuie interpretat și evaluat luând în considerare faptul că orice agent electric aplicat asupra organismului viu constituie un stimul care provoaca o reacție tisulară.

Exista doua categorii de stimuli:

naturali sau ”adecvați” sunt schimbările ce au avut loc la nivelul terminațiilor nervoase ,la nivelul sinapselor sau prin intermediul receptorilor care pot declanșa impulsuri nervoase

Artificiali sau ”inadecvați” sunt cei de natură fizică sau chimică:presiunea,lovirea,sunetul , stimulii termici , diferitele soluții chimie (acizi, baze),stimuli electrici.

Capacitatea celulelor vii de a reacționa la un stimul se numește:

IRITABILITATE este o recție primară la un stimul

EXCITABILITATE este considerată o reacție secundară a țesuturilor și se traduce prin transmiterea mai departe a stimurilor de către celulele și fibrele nervoase.

În funcție de natura diferitelor structuri celulare apar reacții specifice :

Fibrele musculare se contractă

Celulele glandulare secretă un agent fizic sau chimic

Pentru a declanșa o excitație , stimulul trebuie sa aibă o intensitate minimă precisă care se numește intensitatea de prag al stimulului . Numai stimulii ”peste parag” pot determina o reacție care se propagă ca undă de excitație ce poate fi măsurată la o distanță determinată de locul de excitare . Stimulii sub nivelul ”pragului” au o acțiune limitată la nivelul acestuia.

Acest comportament al structurilor nervoase la diferite grade de intensitate ale stimulului este cunoscut în fiziologie sub denumirea de legea ”TOTUL SAU NIMIC” valabilă numai pentru reacția unei singure celule.

POTENȚIAL DE REPAUS POTENȚIAL DE MEMBRANĂ

În repaus procesele chimice și fizice din membrana celulară se află intr-o stare de echilibru.Stimularea transformă periodic această stare și determină o serie de procese chimice și fizice.

În repaus, membrana celulară prezintă un potenţial electric între (-70) şi (-90) mV. Acest potenţial electric este generat de asimetria distribuţiei ionilor. Asimetria distribuţiei este determinată prin transport ionic transmembranar pasiv (prin potenţial electrochimic, conform legii lui Nernst) şi activ (prin pompaj, alimentat de energia metabolică stocată în ATP).

Negativitatea în interiorul celulei este datorată anionilor organici care rămân permanent intracelular. Potenţialul de repaus se caracterizează printr-o concentraţie mare de ioni de potasiu (K+) în interiorul celulei, şi o concentraţie mare de ioni de sodiu (Na+) la exteriorul celulei. Această repartiţie este datorată unei permeabilităţi inegale în repaus pentru ionii de potasiu şi sodiu, respectiv proporţia este K/Na de 1/0,04 (sau la 100 ioni K, penetrează membrana celulară doar 4 ioni Na).

POTENȚIAL DE ACȚIUNEDEPOLARIZARE

În urma unei excitaţii, dacă stimulul depăşeşte, ca intensitate şi durată, “valoarea prag”, se declanşează depolarizarea care are două faze:

faza a: intrarea ionilor Na+,

faza b: intrarea explozivă a ionilor Na+ şi ieşirea ionilor K+.

În urma acestui proces, concentraţia ionilor de Na depăşeşte concentraţia ionilor de K, iar încărcarea electrică interioară atinge (+30)mV.

Deci se atinge un potenţial de acţiune, care creşte de la (-90) la (+30)mV: deci în valoare absolută, potenţialul de acţiune va fi (90 + 30) de 120 mV.

Între 0 – (+30) mV apare aşa-numitul “vârf” (overshoot).

Atingerea valorii de (+30)mV declanşează repolarizarea, care prin acţiunea pompei Na-K (proces activ) face să iasă ionii Na+ şi să intre ionii K+, astfel refăcând potenţialul de repaus.

Deci, curentul electric care reprezintă o excitaţie la nivelul membranei celulare, determină modificarea proprietăţilor membranei celulare, deci depolarizarea membranei, cu inversarea potenţialului de membrană. Potenţialul de repaus variază, atinge potenţialul critic şi astfel, declanşează excitaţia.