Salvia Officinalis

PARTEA TEORETICĂ

INTRODUCERE

Salvia poartă şi denumirea de planta Maicii Domnului. La baza acestei denumiri stă o legendă veche, conform căreia Maica Sfântă, fiind fugărită de soldaţii lui Irod, a fost protejată tocmai de această plantă. Neavând unde să se refugieze în mijlocul pustiului, Fecioara Maria, cu Pruncul în braţe, s-a adresat salviei, cu rugămintea de a o ascunde din faţa cruzilor soldaţi romani. Auzind aceste rugăminţi fierbinţi, salvia s-a înfrunzit brusc, acoperindu-l pe Pruncul Iisus şi pe Maica Sfântă. Ei au scăpat nevătămaţi, iar drept mulţumire, Maica Domnului a binecuvântat planta, conferindu-i puteri divine, să poată trata orice boală. “De azi înainte şi până în vecii vecilor vei fi o floare preferată a oamenilor. Îţi dau putere s ă vindeci oamenii de orice boală, salvează-i de la moarte, cum ai făcut şi cu mine!”. Este posibil ca în acel moment, salvia să fi preluat în mod miraculos din energiile lui Iisus Hristos, acestea fiind retransmise instantaneu prin Eul colectiv al acestor plante. Este just faptul că aici vorbim despre o legendă a cărei credibilitate poate fi pusă sub semnul îndoielii de către unii intelectuali sceptici, dar dacă această plantă minune a supravieţuit atâtea secole zbuciumate, este posibil ca legenda să conţină măcar un sâmbure de adevăr. Există multe mituri terapeutice legate de această plantă sacră, mituri pe care ştiinţa modernă se străduieşte să le pătrundă şi să le dea o utilitate practică. Salvia este astăzi o plantă studiată intens, căreia medicina îi descoperă tot mai multe aplicaţii practice.

Ea nu este doar un medicament natural cu multiple aplicaţii, ci şi un leac excelent pentru menţinerea sănătăţii. Legenda spune că cine consumă salvie încă de la începutul primăverii întinereşte şi el odată cu natura. Şi în medicina tradiţională românească, salvia are numeroase întrebuinţări. Având o mare sensibilitate la îngheţurile din timpul iernii, salvia este o plantă care necesită îngrijiri speciale şi, ca atare, nu creşte spontan, ci doar cultivată, mai ales în zonele sudice ale ţării. De la ea se folosesc frunzele şi părţile aeriene înflorite, care sunt foarte bogate în uleiuri volatile, având un gust puternic aromatic şi astringent.[1]

Fig.I Salvia officinalis

CAP.I ISTORICUL PLANTEI ŞI UTILIZAREA POPULARĂ

I.A Istoricul plantei

Despre această plantă extrem de aromată cu frunze verzi albicioase şi flori roz-albe si violete, se spunea în Antichitate că este sacră, fiind adusă pe pământ chiar de zei. "Cine are salvie în gradină nu lasă bătrâneţea să se apropie" - spune un vechi proverb chinezesc. Denumirea ei derivă din latinescul “salvere”, care semnifică “mântuitor”, “salvator” sau “vindecător”.

Efectele uleiului esenţial de salvie, precum şi prezenţa unui fitoesrogen a fost observată încă de vechii egipteni şi de romani. În Evul Mediu aceasta era o plantă primordială şi intra în compoziţia numeroaselor preparate, ca de exemplu “apa celestă” (cerească), “apa imperială”, etc. Medicii greci şi romani - Galen, Plinius, Dioscoride - elogiază şi ei, considerând-o regina ierburilor tămăduitoare, cu efecte protectoare magice. În Roma antică, salvia era considerată o plantă sacră, fiind adunată cu un întreg ritual. Cel care oficia ceremonialul aducea drept jertfă pâine şi vin, fiind îmbrăcat într-o tunică albă. Romanii interziceau folosirea obiectelor de metal, considerând că devin otrăvitoare în contact cu salvia.

Mai ales la trecerea dintre iarnă şi vară, salvia era un remediu nelipsit, fiind folosită ca detoxifiant, protector împotriva diverselor infecţii care apar în această perioadă, tonic nervos şi psihic, reîntineritor. Jaleşul (cilvie, jale, jaleş bun, jaleş de grădină, salvie, şalet, şalvir) îi inspira pe romani la afirmaţia judicioasă: “Cum să fii bolnav, dacă pe lângă casă îţi creşte salvia?” (Silva, 1975). În engleză speciei Salvia officinalis i se spune popular “sage” care înseamnă om înţelept, inteligent, deştept. În flora spontană din zona mediteraneană (Albania, Macedonia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina) se găsesc diverse varietăţi de salvie printre care şi Salvia officinalis forma palidă cu flori albe. Se cultivă pentru frunze (Salviae folium) sau pentru partea aeriană nelemnificată (Salviae herba). Frunzele de salvie erau folosite sub formă de condiment încă din Antichitate, rămânând oficinale în farmacopeele moderne.