Aspectul Stilistic al Faptelor de Limbă la Nivel Lexical

Introducere

Motto:

“Stilul nu este ingredientul târziu al idei,

ci fratele ei geamăn”.

Actualitatea temei

În realizarea acestei teze ne vom opri la studiul limbii în cunoașterea structurii normelor limbii, a însușiirii unei atitudini conștiente față de valorile și expresivitatea ei. Ne vom axa asupra analizei morfologice, sintactice și, mai cu seamă, cea stilistică ce se sprijină pe context, adică pe ansamblu de construcții verbale, care pun în lumină sensul cuvintelor, al îmbinării lor în propoziții și fraze. Particularitățile de srtuctură ale limbii române apar în toate sectoarele analizei lingvistice: fonetica, vocabularul, morfologia și sintaxa, stilurile. Numai privind în interdependență aceste aspecte ale limbii se pot descoperi resursele ei bogate și se poate pune în lumina originalitatea ei. Cursivitatea exprimării în expunerea vorbită sau scrisă este un element esențial al culturii, care concretizează maniera de cugetare și de percepție a omului.

Creația literară ilustrează relația complexă dintre toate compartimentele limbii, stilul urmărind adecvarea cuvântului la gândire. Arghezi considera stilul un „meșteșug care îți dă cheia expresivității în comunicare, care conferă sensuri noi cuvintelor, însuflețind construcțiile gramaticale”.Stilul le reflectă pe cele din urmă, tinzând să pună în lumină capacitatea limbii de a exprima și a sugera nuanțele cele mai fine ale ideilor, ale sentimentelor.

Nivelul de invenție stilistică apare deci ca o sinteză a faptelor de limbă, a elementelor gramaticale. Analiza unui text se sprijină pe toate datele limbii, pe comentarea nucleelor stilistice, evidențierea semnificațiilor noi ale contextului și pe reliefarea înnoirilor stilistice.Un aspect esențial al resurselor limbii apare în fondul lexical în prezența unor bogate sinonimii lexicale și gramaticale.

Anume acest fapt ne-a determinat să cercetăm mai aprofundat Aspectl stilistic al faptelor de limbă la nivel lexical urmărind să atingem următoarele obiective :

- analiza cuvintelor polisemantice și omonimelor sub aspect stilistic ;

- identificarea sinonimelor ideografice și stilistice ;

- depistarea figurilor de stil generate de antonime ;

- analiza arhaismelor și istorismelor sub aspect stilistic ;

- determinarea rolului împrumuturilor lexicale și a neologismelor străine în operele artistice.

Dintre principiile și metodele de cercetare, vom opta, în principal pe metoda analizei, sintezei, observației, explicației, descoperirii, demonstrației. Ne vom strădui să apelam la surse bibliografice de ultimă oră (dovadă elocventă a acestui fapt este bibliografia amplasată la sfârșitul tezei). Prezenta lucrare este structurată în II capitole, urmate, de concluzii și bibliografie.

În primul capitol, “Structura semantic a vocabularului ca sursă stilistică” vom demonstra rolul polisemiei lexicale, funcțiile principale: ideografice și stilistice ale sinonimelor și vom evidenția antonimele care stau la baza formării multor figuri de stil.

În capitolul II, “Rolul stilistic al unor grupări lexicale”, vom lua în discuție delimitarea arhaismelor de istorisme și vom demonstra împrumuturile lexicale care au pătruns în limbă și sunt absolute necesare și utile.

Importanța teoretică și practică a lucrării constă într-o analiză stilistică a unor opera literare la nivel lexical, prin efortul de a contribui la afirmarea limbii ca un instrument de cultură și progres.

Capitolul I

Structura semantică a vocabularului ca sursă stilistică

O exprimare nu trebuie să fie numai corectă - adică să se conformeze exclusiv normelor strict gramaticale ; totodată, este nevoie ca ea să nu piardă din vedere și alte reguli, cum sunt cele care privesc ținuta îngrijită a stilului – dacă, bineînțeles, urmărește să placă prin vocabularul său ales, nuanțat, plin de sugestivitate.

În opinia lui Francis Kiraly ” Cuvântul constituie cea mai importantă unitate a limbii. Nu este, deci, de mirare că foarte mulţi, atunci când vorbesc despre limbă, se gândesc, în primul rând, la cuvinte. De fapt, cuvântul este unitatea de bază v o c a b u l a r u l u i. Totalitatea cuvintelor existente la un moment dat într-o limbă formează, împreuna cu cele mai vechi, vocabularul sau lexicul limbii respective. Forţa unei limbi este dată, cu deosebire, cu bogăţia şi varietatea vocabularului ei. În princicpui, lexicul fiecărei limbi este atât de bogat şi variat cât de bogată şi variată este realitatea pe care trebuie s-o denumească. Vocabularul fundamental este centrul, n u c l e u l lexicului, format dintr-un număr relativ mic de cuvinte, dar de o importanţă cu totul deosebită pentru fizionomia lexicală a limbii.