Convorbiri literare - evoluție istorică

- Societatea “Junimea”

La începutul secolului al XIX-lea se introduce în Ţările Române educaţia şcolară laică începând cu Şcoala Ardeleană din Transilvania (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai). Oameni învăţaţi, care terminându-şi studiile în Italia, se întorc în ţară cu scopul de a răspândi învăţatura. Cursurile începute de Gheorghe Lazăr şi Gheorghe Asachi continuă şi după revoluţia din 1821 prin eforturile elevilor acestora, cel mai notabil Ion Heliade Rădulescu care a fost primul om de litere care se va lupta pentru introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic. Între 1834 - 1848 se întemeiază şcoli săteşti pe tot teritoriul Ţărilor Române. Rezultatul a fost că în câţiva ani apare o generaţie de oameni literaţi, vin de peste munţi în Principate oameni ca Aron Pumnul sau Ion Maiorescu (tatăl lui Titu Maiorescu) iar odată cu publicul literat apar pentru prima dată la noi ziare şi reviste. Primul ziar românesc este „Curierul românesc” publicat în 1829 de către Ion Heliade Rădulescu. În Moldova, în acelaşi an, Gheorghe Asachi publică „Albina româneasca” prima gazeta. În 1840, Mihail Kogălniceanu publică „Dacia literară” şi „Arhiva românească”, Costache Negruzzi, Ion Ghica, P. Balş şi Vasile Alecsandri scot şi ei o revistă literară „Propăşirea”, din păcate revoluţia din 1848 pune capăt publicaţiei.

Primele societăţi literare ale vremii (1827) cuprind membri precum fraţii domnitorului Grigore Ghica, în 1845 se înfiinţează la Paris „Societatea Studenţilor români”, însă toate acestea au un profund caracter politic şi de propagandă. Prima societate literară adevărată care a avut şi cel mai mare impact cultural şi a pus pecetea pe dezvoltarea literaturii române a fost „Junimea”.

Societatea s-a înfiinţat în 1864; primii săi membri au fost Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti, N. Burghele. Rolul definitoriu îl va avea Maiorescu. Pe vremea aceea, director al Liceului Naţional, Titu Maiorescu se distingea de celelalte cadre didactice prin conferinţele sale publice. Erau primele momente când publicul gusta din talentul oratoric ajuns acum istoric, talent care împreună cu disciplina maioresciană, acea cenzură interioara şi voinţa, determinarea au facut din Maiorescu creierul care a gândit, a acţionat, a direcţionat operaţia de care avea nevoie literatura română din acele vremuri. Au fost câţiva înaintea lui care au arătat problema lipsei de criterii estetice în scrieri, în poezie dar care nu au făcut nimic ca să schimbe situaţia. Maiorescu a fost cel care a luat iniţiativa. Cu el începe lunga luptă pentru schimbare, pentru aducerea literaturii noastre în rând cu cea mondială, pentru crearea unei literaturi clasice româneşti. Aceasta schimbare va fi adusă lumii româneşti prin intermediul revistei pe care o înfiinţează societatea: “Convorbiri Literare”.

Primul pas care trebuie făcut înainte de toate este schimbarea limbii scrise prin trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Nu exista însă nici o regulă oficială Aici intervine pentru prima dată “Junimea”. Maiorescu aduce la întrunirile săptămânale ale “Junimii” capitol cu capitol primul său studiu: “Despre scrierea limbii române”. După multe certuri şi discuţii mai multe reviste adoptă ortografia Junimii în foaia oficială iar Academia Română o acceptă cu puţine modificări. Acesta a fost primul succes al societăţii.

- Revista “Convorbiri literare”

Maiorescu propune într-o seară deschiderea unui mic jurnal unde să se publice scrierile aprobate de societate. Negruzzi este cel care sugerează numele de “Convorbiri literare” şi este ales directorul revistei.

Apariţia revistei a fost impusă de evoluţia culturii româneşti, momentul selecţiei sosise. Cultura naţională avea nevoie de îndrumare sigură spre orizonturile ei moderne. Scopul urmărit de revista “Convorbiri literare” declarat în primul număr al acesteia este de a “reproduce şi răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice, de a supune unei critici serioase operele, a servi ca punct de întâlnire pentru autorii naţionali”. Revista se anunţa ca o publicaţie de profil complex, de literatură, ştiinţă şi critică, reluând unul din obiectivele “Daciei literare” şi pastrând formatul “României literare”. Modelele publicistice europene pe care l-au urmat au fost “Revue des deux mondes” şi “Deutsche Revue” a lui Scherer.

Maiorescu şi Negruzzi stabilesc formatul, periodicitatea, numărul de coli, preţul abonamentului, tirajul: 300 de exemplare cu preţul de un galben în ţară şi patru florini în Austria având în vedere că studenţii români nu dispuneau de mijloace materiale. O parte din numere au fost trimise gratis la nişte şcoli şi bibleoteci din Austro-Ungaria. Preţul abonamentului nu acoperea cheltuielile de tipografie, junimiştii se găsesc nevoiţi sa publice o a doua ediţie a primelor numere. Câţiva ani mai târziu primele volume din Convorbiri aproape că nu se mai găseau de cumpărat, iar tomurile 1-7 erau considerate cărţi rare.