Eminescu și Romanticii Germani

ARGUMENT

Daca în cazul altor scrieri denominatia de „univers poetic” apare prematur aplicata sau prea larga, ea se dovedeste prea îngusta când vine vorba de cel mai mare poet la „categoriei departelui” din literatura româna, Mihai Eminescu. El nu tinde, ci reuseste sa creeze un întreg artistic gigant. Atât doar ca aceasta implica nu imaginea limitativa a „semicercului”, ci pe aceea a unor cercuri deschise, spiralate, evoluând pe toate coordonatele spatio-temporale, în toate directiile, parcurgând toate distantele imaginabile.

Uriasul mecanism viu al universului sau artistic se desface curiozitatii noastre analitice în piese care palpita semnificând spre unitate. Marele întreg descompus în fragmente (care numai la un prim nivel al abordarii arata risipire si disarmonie) a trecut prin aceasta jertfa din cauza incapacitatii omului de a parcurge totul astfel decât prin fragment, deoarece, dupa cum preciza Victor Hugo, întregul nu concorda cu omul.

Tratat integral sau fragmentar, subiectul privind raportul între romanticii germani si Eminescu a tentat pe numerosi cercetatori, cu o recurenta impresionanta, justificata de explicatiile cauzale cu care raspundem mereu interogatiilor nelinistite în legatura cu un destin exceptional, acela al poetului national. Exploram, astfel, retrospectiv, existenta învaluita de mister si opera impresionanta care, pâna azi, provoaca uimire si perplexitate prin vastitatea ei subterana si infinitatea nivelurilor de interpretare posibila.

Dincolo de ceea ce stim despre artistul-gânditor s creatia lui, prin stradaniile convergente ale atâtor exegeti si nespecialisti din generatii diverse, ramâne, totusi, tacerea nepatrunsa a profunzimilor ascunse, a probabilitatilor ispititoare, mult mai ispititoare decât putinele certitudini ale biografiei eminesciene sau ale operei.

Destul de multe studii au investigat sectiuni din vastul interes manifestat de Eminescu fata de culturile straine.

Zbuciumul unui mare spirit care se cauta pe sine în altii, reactiile unei minti ardente pentru care întâlnirea cu produsele altor minti notabile (idei, imagini, notiuni, sisteme filosofice etc.) nu constituiau decât un prilej de a declansa propriul mod de functionare, propunându-l în forta pe drumul sau particular. În acest mod, am dobândit un argument solid pentru a sustine ca influentele pe care Eminescu le-a primit au fost eminamente catalitice, nu modelatoare, ajungându-l sa se descopere, sa devina, în cel mai original mod, el însusi. Astfel, Eminescu s-a întâlnit în chip fericit cu prodigioasa cultura germana si cu reprezentantii ei.

În nevoia sa de extensie launtrica pâna la ultimele limite, tânarul intelectual român trebuia sa întâlneasca lumea atât de particulara a romanticilor germani. Miscata de un „cult al individului”, cultura germana, spre deosebire de cea franceza (care se constituie ca un model constrângator celui ce se apropie de ea), e, dupa cum precizeaza Lucian Blaga în Trilogia culturii, „mai curând un dascal, care te orienteaza spre tine însuti”.

Pe masura ce a înaintat înspre propriile radacini, din dorinta definirii unui profil spiritual propriu, Eminescu a înaintat simultan spre definirea profilului spiritual national.

Orientându-se în asemenea mod functional dupa Shakespeare au existat câtiva filosofi si scriitori care „au vorbit” staruitor sufletului eminescian. Si, în special, dinspre Kant au venit impulsurile importante care au provocat adevarul seism, demolator de ziduri în gândire. Libertatea absoluta conferita de filozofia kantiana spiritului eminescian a fost, în realitate, lectia fundamentala, marturie stând ultimele decenii si cercetarile facute, care spulbera prejudecata exclusivei domnii a lui Schopenhauer asupra gândirii poetului român.

Cultura germana, prin reprezentantii ei, va contribui la siguranta aproape mesianica a cuvântului sau la nasterea unor initiative ca aceea a sarbatorii pan-românesti de la Putna, uimitoare pentru vârsta initiatorului aflat la 20 de ani, de acolo avea sa vina pluritatea preocuparilor, distribuite în câmpul literelor, filosofiei, istoriei, economiei politice, stiintelor exacte, stiintelor naturii, astfel încât o arie enorma de cunostinte sa fie acoperita.