Somnul Magic în Basmul Românesc

ARGUMENT

Somnul magic în basmul românesc, departe de a fi un studiu exhaustiv, vine să încununeze o etapă doar în aprofundarea filologiei, demers înteprins cu ajutorul distinşilor mei profesori de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe din cadrul U.P.G. Ploieşti.

Propunându-mi să investighez un spaţiu mai puţin frecventat şi aprofundat din folcloristica română, am încercat să dau la iveală ipostaze şi funcţii ale acestui motiv pe care l-am analizat din perspective multiple pentru a ajunge la a evidenţia genul proxim şi diferenţa specifică în cadrul fiecărui aspect relevant dintr-un corpus de texte din care am eliminat opoziţia popular / cult pentru că am luat în discuţie modelele cele mai apropiate de arhetipal.

Instrumentaţia analitică a cuprins elemente de critică stilistică, antropologică, din semiotică şi psihanaliză, din comparatistică. Am încercat să realizez o descriere a pricipalelor contexte narative, să surprind canoanele în care somnul îşi relevă funcţionalitatea epică şi simbolică.

Paradigma acestui motiv recurent în tipologia basmului românesc se dovedeşte funcţională în decelarea acelor trăsături ascunse ale personajelor care rămân în latenţă în stratul semnificaţiilor simbolice. În acest mod, analiza unui motiv ca acesta este o cale de a vedea în profunzimea sa actanţii şi compoziţia basmului, de a descoperi valori universale camuflate în neverosimilul fantasticului. Elaborând această lucrare am căutat să respect un principiu latin esenţial în munca de cercetare a structurilor de adâncime: non multa sed multum.

Aduc mulţumirile mele doamnei lector Cristina Gafu pentru amabilitatea de a patrona studiului meu şi pentru încrederea că lucrarea de faţă nu este decât începutul unei sinteze ce se cere a fi continuată prin orizonturile sale de aşteptări bogate în semnificaţii pline de promisiuni euristice.

Capitolul I

BASMUL – O SPECIE A ORIGINARULUI

Având etimologia în sl. basni (născocire, scornire), basmul este o specie epică de factură fabuloasă cu un conflict moral structurat pe opoziţia bine / rău. Convenţia poetică proprie basmului impune un deznodământ fericit soldat cu triumful binelui.

Originile speciei acesteia se pierd în antichitate, la izvoarele mitului.

Ca orice fapt de cultură, mitul îşi trage rădăcinile şi-şi întinde coroana peste mai multe sfere de manifestare a creativităţii umane. Pentru sociolog, el reflectă modele veridice sau chiar reale de organizare a colectivităţii umane. Psihologul vede aici expresia unor trăiri şi sentimente spontane, precum şi matricea unui model arhetipal ale inconştientului colectiv. Arheologul descoperă în mit ecoul unor evenimente şi mutaţii istorice epocale. Antropologul descoperă semnele structurilor şi relaţiilor umane esenţiale pentru devenirea unui grup uman.

Dacă mitul are o funcţie totalitară de studiu al cauzelor lucrurilor, al apariţiei şi evoluţiei unor fenomene, basmul păstrează fragmentar elemente şi structuri mitice, având mai ales formal o construcţie specifică.

După Mircea Eliade, mitul este o istorie care ne arată felul cum ceva, fie în ordinea cosmică, naturală, umană ori socială, a luat fiinţă. Un asemenea fapt, o asemenea geneză – întotdeauna de excepţie, este, în egală măsură creatoare căci instaurează o structură a realului, şi exemplară, pentru că după modelul ei se instituie formele tipice, ritualizare de comportament uman: „Şi pentru că toate miturile participă, într-un anume fel, la arhetipul mitului cosmogonic decurge de aici că orice mitologie este o ontophanie“ .

Legătura dintre mit şi basmele revelatoare de legende impune şi distanţări de esenţă. Legendele istorisesc originea unor plante, fiinţe, lucruri, ori entităţi socio-istorice. În ele nu apar însă, ca în mit, zei ori fiinţe divine cu rol de actanţi cosmogonici iar acţiunea lor nu se petrece în Illo tempore, în vremea originilor prime.