Spirit românesc

Abstract

The article presents the romanian spirit over the time, emphasasing the problem of the origin of the folklore and the calendar traditions, evoking at the same time some taxonomies of this category of folklore. Beginning with the 18th century, the folklore of calendar traditions became the object of study and of the reflections of several researchers, including D. Cantemir, A. Hasdeu, C. Negruzzi, V. Alecsandri and others, which contributed to the delimitation of calendar traditions as an important sphere of popular spiritual culture. The classifications developed over time have capitalized on the "ethnographic" dimension, which refers to the classification of calendar dates according to the four seasons and the "philological" one, which evokes the folklore genera and species, observed at the numerous and various holidays.

I chose this type of study because the romanian spirit is very complex, it existed since the beginning of our formation as a people, it exists and will probably last long and well.

This work is divided into three chapters. The first one is named The Origin of Romanian Language-understood by everyone, and includes information about the development of our language. The second chapter is named The Environments of Romanian Spirituality, and includes information about the originality of our nation, folklore, tradition,the appearance of the towns, the rural world, the church as a symbol of refuge and tolerance. The third chapter is named Holidays and Familiar Customs, and includes information about family life in Romania, performing the customs of the birth of the child, marriage and burial.

Keywords: folklore, customs, tradition, manner, rites, calendar holidays.

CAPITOLUL I: ORIGINILE LIMBII ROMẬNE

1.1 Originea Limbii Române pe-nțelesul tuturor

Limba noastră este o prelungire a limbii latine, pe care romînii au dus-o, prin cuceriri militare, in diverse provincii ale vastului lor imperiu. Dacia și cele doua Moesii au fost printre ultimele teritorii pe care le-au cucerit romanii.

Limba noastră a luat naștere și s-a dezvoltat, nu numai la nord de Dunăre, ci și dincolo de acest fluviu, în Moesia Inferior( care ar fi Bulgaria de azi) și Moesia Superior(în vechea Serbie).

Pană aproape de zilele noastre, teritoriul de formare a limbii romane a fost limitat exclusiv la Dacia. Acest lucru a fost posibil, nu pentru că specialiștii nu ar fi cunoscut situația reală a procesului de cucerire și de stăpanire romană din regiunea orientală a Dunării, ci pentru că a intervenit un punct de vedere politic. Lucrul acesta a avut drept consecință o interpretare neștiințifică și pe interese, în ceea ce privește părăsirea Daciei de către împăratul Aurelian în a doua jumătate a secolului al III-lea. Un lucru este adevărat, anume că din cauza slăbirii treptate și neîntrerupte a puterii Imperiului Roman, Dacia nu a mai putut fi apărată cu succes contra atacurilordin ce în ce mai dese și mai violente ale triburilor germanice.

Evenimentul acesta a fost interpretat de către unii istoricistrăini că Dacia a rămas pustie, adică fără locuitori, și nu numai un timp mai lung sau mai scurt după producerea lui, ci pană la sfarșitul primului mileniu al erei noastre, cand au început să se infiltreze în Ardeal maghiarii, care au reușit destul de repede să ajungă stăpanii polici ai acestuia.

În ciuda celei mai elementare logici, edeea că ținuturile de peste munți, așadar tocmai acelea care au fost cel mai bine romanizate, a prins și a fost însușită de diverși savanți nemaghiari. Cum a putut rămâne fără picior de om atatea secole o provincie bogată din punct de vedere economic? Este pur și simplu o idee care nu poate fi luată în calcul.

Această interpretare a părăsirii Daciei de către romani este contrară celei mai elementare logici. Poate crede serios cineva că întreaga populație a acestei provincii a fost dusă peste Dunăre? Mulți dintre contemporanii noștri au trăit vremuri similare în timpul războaielor din 1914-1918 și 1939-1945. Au dispărut sau au fugit, spre exemplu toți francezii, după invadarea țării lor de către trupele germane? Ceva asemănător putem spune că s-a întamplat cu romanii din Oltenia și Muntenia. Au plecat de la locurile lor, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, într-un număr mai mare sau mai mic, spre locuri ferite de primejdie. Însă, marea majoritate a populației a rămas pe tăramurile ei, din generație în generație. În orice caz, deplasarea în sine însemna o mare primejdie, deoarece mijloacele de transport erau precare.

Populațiile cucerite de romani în Dacia și cele două Moesii erau alcătuite din triburi aproape înrudite din punctul de vedere al limbii și al vieții spirituale și materiale. Acest lucru arată faptul că romanizarea lor a dat același rod și de o parte și de cealaltă a Dunării. Romanizarea a fost un proces lung și anevoios de cultivare a maselor și de însuțire a limbii latine.

Limba romană reprezintă o continuare a limbii latine- pornind de la ideea de început a acestui capitol, voi mai adăuga cateva concepte despre calea spre educație. Romanii cucerit treptat provinciile vastului lor imperiu, au expoatat economie, potrivit intereselor care i-au determinat să le cucerească. În acest scop s-au folosit de oamenii lor, aduși de ei și bine pregătiți. Au avut grijă să prevină eventualele răscoaleale populației cucerite printr-o organizare temeinică a puterii militare. Se poate deduce faptul că într-o măsură oarecare făceau apel la bășninași aleși cu grijă și educați în vederea scopurilor urmărite. Din punct de vedere lingvistic, ne interesează faptul că toți aceștiau vorbeau latinește. De aici și ideea că Limba este purtătoare și chiar creatoare de cultură.

Indiferent dacă romanii se gandeau sau nu la consecințele de ordin spiritual ale stăpanirii lor, limba și cultura latină începeau să fie însușite de către populațiile cucerite. Primul pas l-au făcut păturile conducătoare ale băștinașilor, doritoare să-și apere interesele de clasă. Starea lor materială le permitea să angajeze profesori pentru copiii lor, care aveau la dispozitie și școli. Marea masă a populației își continua viața tradițională, care nu se lăsa influențată decat întamplător de noile evenimente din țara lor. Acest fapt are o foarte mare importanță în ceea ce privește procesul de romanizare, ca și durată.

Limba latină, la fel cu limba tuturor popoarelor, ajunge la un anumit grad de dezvoltare spirituală. Avea două variante principale- una cultă/clasică(aceea pe care o cunoaștem din opere litarare și științifice) și una populară(vorbită de oameni total neinstruiți). Varianta populară a limbii latine era foarte diferită de cea cultă. Una dintre diferențe este dialectul. Variantele limbii latine erau nu numai de ordin social, ci și teritorial sau din influența altor limbi.

Limba nu este un produs al voinței omului și, deci, nu poate fi modificată de el după anumite idei ale lui. La fel ca atatea alte idiome ale globului, limba noastră are mai multe aspecte sau variante de la o regiune la alta, de la un grup social la altul etc. Acestea sunt produsul condițiilor istorice în sensul larg al cuvantului.

Ca o concluzie a acestui capitol ar fi faptul că nu trebuie să uităm de limba străbună, să o respectăm în scris, deorece - scripta manent! , dar și oral. Dezvoltarea acestui respect ar duce implicit la respectul față de părinții noștri propriu-zici. Fără aceștia noi nu am putea exista, tot așa cum fără limba pe care ne-au transmis-o odată cu viața n-am putea exista ca ființe cuvantătoare și ca popor vrednic de a sta alături, fără jenă, dimpotrivă, cu toată demnitatea, din punct de vedere intelectual, alături de popoarele cu adevărat înaintate ale lumii.