Asistență și consiliere - medierea victimă-infractor

Capitolul I

Documentarea teoretică

1.1. Delimitări conceptuale: justiţie restaurativă, asistenţă şi consiliere, mediere, victimă, infractor

Justiţia restaurativă reprezintă o altă modalitate de rezolvare a disputelor fără a

se recurge la procedura judiciară standard şi constituie o metodă participativă de soluţionare a conflictelor, dând posibilitatea făptuitorului şă conştientizeze urmările faptei sale şi să-şi asume responsabilitatea pentru acestea şi oferind totodată suport persoanei vătămate pentru depăşirea traumei suferite.

Spre deosebire de justiţia retributivă care pune accentul pe pedepsirea infractorilor, justiţia restaurativă vizează restaurarea bunăstării infractorului, a victimei şi a comunităţii şi presupune: implicarea celor care sunt cel mai mult afectaţi de comiterea faptei, şi anume infractorul, familia acestuia şi victima; luarea unei decizii de comun acord; folosirea unei persoane care să înlesnească comunicarea; tragerea la răspundere a infractorului pentru acţiunile sale, precum şi despăgubirea victimei de către acesta încercând sî se repare răul cauzat.

Astfel, teoria justiţiei restaurative, dezvoltată ca alternativă la sistemul justiţiei represive, porneşte de la premisa că în răspunsul la infracţiune trebuie să fie implicate toate părţile: victima, infractorul şi comunitatea. Temeiul răspunderii penale se întemeiază pe întelegerea de către infractor (Balahur.D., 2001. p. 22):

- A răului produs prin fapta sa ilicită;

- Acceptarea răspunderii;

- Repararea pagubei produse.

Astfel justiţia restitutivă a reprezantat fundamentul întelegerii şi reglementării sancţiunilor şi măsurilor neprivative de libertate. Probaţiunea restitutivă (Balahur, D., 2001, p. 24) a devenit un nou mod de a practica sancţiunile comunitare, alternative, bazat pe integrarea activităţii comunitare şi a voluntarilor.

Scopurile justiţiei restitutive, după McGuire şi Priestly (Balahur, D., 2001. p. ) sunt:

- Condamnarea infracţiunii;

- Re-educarea individuală a infractorilor;

- Prevenirea infracţionalităţii prin modalităţi generale;

- Sprijinirea victimei;

- Menţinerea costurilor de administrare la un nivel minim.

Justiţia restitutivă s-a materializat prin (Balahur, D., 2001, P. 28-42) :

- Probaţiune

- Mediere

- Întrevederea în grup familial

- Cercurile de condamnare

- Probaţiunea restitutivă şi comitetele cetăţenilor.

Din nefericire, actualul sistem de justiţie penală pentru minori din România este încă tributar unor practici patrenaliste, oscilând între o ideologie a represiunii şi una a protecţiei şi reintregrării sociale a delincvenţilor minori şi în care pedeapsa cu închisoarea continuă să reprezinte principala măsură de contracarare a delincvenţei juvenile. (Rădulescu, S. Banciu D., Dimboanu, C., 2006, p. 195).

Probaţiunea este una dintre practicile justiţiei restitutive şi una dintre primele sancţiuni comunitare materializată ca sancţiune neprivativă de libertate. Pentru o întelegere a probaţiunii trebuie să se pună accentul pe contextual social al infracţionalitătţii şi pe rolul serviciului de probaţiune. Astfel probaţiunea poate fi explicată prin intermediul activităţii serviciului de probaţiune.

Naţiunile Unite au arătat că probaţiunea este o sancţiune şi o metodă de lucru cu infractorii special selectaţi, care constă în suspenadrea condiţionată a pedepsei pentru o perioadă de timp în care aceştia sunt supravegheaţi şi primesc consiliere individuală şi tratament (Balahur, D., 2002, p. 57).