Behaviorismul

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Behaviorismul.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 18 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Filosofie

Cuprins

Capitolul 1. Behaviorismul clasic – precursori, paradigmă pag. 3
Capitolul 2. Reprezentanţi ai behaviorismului clasic pag. 6
Capitolul 3. Behaviorismul şi contestarea ştiinţifică a realismului tradiţional pag. 9
Bibliografie pag. 18

Extras din document

Capitolul 1

Behaviorismul clasic – precursori, paradigma, metoda

1.1 Paradigma şi metoda behavioristă

La începutul secolului al XX-lea, după treizeci de ani de psihologie experimentală, era foarte răspândită opinia că psihologia nu efectuase nici o descoperire remarcabilă şi că îşi irosea eforturile în măsurători şi experimente cu rezultate irelevante. Această reacţie faţă de psihologia experimentală exista şi în SUA, unde elevii lui Wundt o instituţionalizaseră prin cursuri în universităţi şi publicaţii; William James, în Principii ale psihologiei, publicate în 1890, afirma cu amărăciune că psihologia nu este o ştiinţă elaborată, ci în curs de elaborare, care îşi aşteaptă un Galileo Galilei În acest context se produce revoluţia behavioristă, iniţiată şi fundamentată doctrinar de către John Broadus Watson, care rupe cu tradiţia psihologică de până atunci. Sosit în 1900 la Universitatea din Chicago, aflată în plină mişcare funcţionalistă, Watson intenţionează să realizeze un doctorat în filozofie şi audiază cursurile lui John Dewey. Repede, interesul său se stinge, deplasându-se spre cursurile de psihologie ale lui James Angell, pe care îl alege ca îndrumător al cercetării sale doctorale. Subiectul studiat este Animal education: the psychical development of the white rat, consecinţă a cercetărilor pe care le-a efectuat pe pui de şobolan de vârste diferite cu scopul de a identifica modificările comportamentale induse de dezvoltarea neurologică.

Psihologia animală s-a lipsit de introspecţie, de conştiinţă, de limbaj şi totuşi a permis să se prevadă şi să controleze conduitele animalelor. Mintea animalului era considerată o cutie neagră, preocuparea pentru tratamentul pe care stimulul îl suportă înainte de a produce răspunsuri nefiind interesant de cunscut.

Devenit profesor la Universitatea John Hopkins din Baltimore, J. B. Watson publică în 1913, în Psychological Review articolul – manifest „Psychology as the behaviorist views it”, în care defineşte psihologia ca o ştiinţă experimentală care are ca scop controlul şi predicţia comportamentului. Prin acest articol, Watson urmăreşte să scoată definitiv psihologia introspecţionistă din cadrul ştiinţelor obiective. Psihologia este „ştiinţa comportamentului”, afirmă Watson; behaviorismul exclude din sfera comportamentului manifestările psihice interne, cum ar fi motivaţia, procesele de gândire, stările de conştiinţă. Lipsa de interes pentru procesele psihice are două temeiuri: primul este metodologic – mecanismele mentale nu pot fi observate şi măsurate direct şi obiectiv, al doilea este de natură practică: cunoaşterea şi explicarea proceselor psihice nu sunt necesare pentru predicţia şi controlul comportamentului, observaţia şi descrierea fiind suficiente (Parot şi Richelle, 1995, p. 137).

Paradigma behavioristă derivă din pragmatism, curent de gândire prin care adevărul este identificat cu utilul.

Mintea umană, în mod analog minţii animalului, este o „cutie neagră” (black box) în care se petrec procese ce nu pot fi studiate direct, aşadar psihologia nu-şi poate extinde domeniul asupra lor atâta timp cât are pretenţia de a fi o ştiinţă, iar conştiinţa şi viaţa psihică sunt deducţii pe care le facem, pornind de la datele de observaţie, fără a fi siguri de validitatea lor. Singurele date ce pot fi studiate cu o metodologie riguros ştiinţifică sunt stimulii (externi!) şi răspunsurile produse de aceşti stimuli, rezumate în formula S → R. Aceste două categorii de fenomene pot fi măsurate (au o natură cantitativă, nu numai calitativă).

1.2 Precursori ai behaviorismului

Noua şcoală de gândire în psihologie se întemeia pe realizările unor cercetători care favorizaseră prin activitatea lor cristalizarea ideilor behavioriste. Printre aceşti precursori se numără:

- Max Wertheimer, unul dintre fondatorii gestaltismului, afirma că deşi behaviorismul s-a născut în America, predecesorii săi au fost mai degrabă europeni, decât americani.

- René Descartes şi La Mettrie care concep organismul ca pe o maşină; model mecanicist care interpretează viaţa psihică ca o funcţie a organismului integral.

- Auguste Comte – părintele pozitivismului, care afirmă că numai cunoştinţele provenite din observaţia directă sunt valide.

- Charles Darwin: evoluţia se bazează pe selecţia comportamentelor celor mai mari reuşite din punctul de vedere al adaptării prin accesul la reproducere al celor ce le performează.

- Psihologia funcţionalistă a lui John Dewey care se referise la rolul adaptiv pe care îl îndeplineşte arcul reflex.

- Ivan Pavlov este considerat de Watson ca un maestru ale cărui lucrări pot servi ca „cheie” pentru înţelegerea propriilor sale lucrări. Consideră însă neesenţială cunoaşterea şi analiza modalităţilor fiziologice de producere a reflexului, behaviorismul fiind afiziologic.

Concepţia behavioristă valorifică studiile lui Pavlov (condiţionare clasică) şi cele de reflexologie ale lui Bechterev.

Principiile explicative ale behaviorismului şi obiectivele sale

- comportamentul este o reacţie de răspuns la un stimul din mediu; răspunsurile pot fi motorii sau verbale;

- datele psihice ce pot fi luate în considerare sunt numai cele referitoare la relaţia S-R;

- obiectivele psihologiei sunt de a emite predicţii asupra răspunsului pornind de la stimul şi de a explica natura stimulului pornind de la răspuns.

Fisiere in arhiva (1):

  • Behaviorismul.docx

Bibliografie

Aaron Wildavsky, „The Self-Evaluating Organization”, in Public Administration Review, 32, September/October 1972
David Easton, The Political System, Knopf, New York, 2nd edition, 1971.
H. Eulau, The Behavioral Persuasion in Politics, Random House, New York, 1963
Heinz Eulau citat de Robert Jackson, Georg Sorensen, Introduction to International Relations, Oxford University Press, 2003
Waltz, Kenneth, Teoria politicii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006
Goldstein, Joshua S., Pevehouse, Jon C., Relaţii Internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2008
Karl Deutsch, The Nerves of Government. Models of Political Communication and Control, The Free Press, New York, 1966

Alte informatii

Univ. Alexandru Ioan Cuza Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice