Cercul Perfect - De la Dumnezeu la Stiinta si Inapoi

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Cercul Perfect - De la Dumnezeu la Stiinta si Inapoi.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 17 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Dominic Georgescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Filosofie

Cuprins

I. Cuvânt introductiv
II. Căutarea lui Dumnezeu și neobosita explorare a lumii
1. Provocarea științei la convingerile religioase
2. Noutățile efemere și viața spirituală
III. Imanența lui Dumnezeu în lume
1. Autodeterminarea lui Dumnezeu în calitate de Creator
2. Interacțiunea cu Dumnezeu și sunetul tăcerii pure
IV. Trezirea la punctul zero
Concluziile
V. Bibliografie

Extras din document

I. Cuvânt introductiv

Prima întâlnire dintre religie și știința modernă, petrecută în secolul XVII, a fost una amicală. Cea mai mare parte dintre fondatorii revoluției științifice erau creștini pioși convinși că în activitatea lor studiază opera Creatorului. În secolul XVIII, numeroși oameni de știință credeau într-un Dumnezeu care făurise Universul, dar nu-l mai vedeau ca pe o persoană divină care intervine în mod activ în lume și în viața omului. În secolul XIX, anumiți oameni de știință erau deja ostili religiei, cu toate că Darwin însuși susținuse că procesul evoluției, nu însă și detaliile și particularitățile speciilor, a fost proiectat de către Dumnezeu.

În secolul XX, interacțiunea dintre religie și știință capătă multiple forme. Noile descoperiri științifice au repus în discuție idei religioase clasice. În replică, unii autori au venit în apărarea doctrinelor tradiționale, alții au abandonat complet tradiția, iar ceilalți au reformulat în lumina științei concepte vechi și îndelung susținute. Intrând în noul mileniu, această problematică suscită un nou interes printre oamenii de știință, teologi, jurnaliști, ca și în rândul marelui public.

Știința si religia sunt adeseori percepute ca niște inamici angajați într-o confruntare mortală. Susținători din ambele tabere continuă cu îndârjire lupta, incitați în special de tema evoluției. Dacă, însă, știința și religia sunt considerate ca fiind străine una de alta, ocupând domenii separate și țințându-se, fiecare, la o distanță respectabilă de cealaltă, acest conflict poate fi evitat.

Se poate spune că știința își pune întrebări cu privire la relațiile de cauzalitate dintre evenimente, în timp ce religia caută să cunoască sensul și finalitatea vieților noastre. Cele două modalități de interogare ne oferă, în acest fel, perspective complementare asupra lumii, distincte și independente, fără ca între ele să existe vre-un conflict. Însă nu puțini sunt astăzi cei care caută un parteneriat mai constructiv. Aceștia consideră că știința pune întrebări la care nu poate răspunde singură. De ce există un univers? De ce este el dominat de o anumită ordine? Este rezultatul unui plan inteligent? Participanții la acest tip de dialog sunt conștienți de limitele domeniului lor de competența și nu pretind că nu dețin toate răspunsurile.

De asemenea, se afirmă că este imposibil de demonstrat atât existența lui Dumnezeu cât și inexistența Lui. De aceea, la baza religiei nu stau descoperirile științifice ci revelațiile, nu stau teoriile științifice ci dogmele, nu stau adevărurile demonstrate ci dreapta credință. Dar chiar și la baza științelor exacte stau adevăruri nedemonstrate (axiome), doar că acestea sunt acceptate de toți ca fiind evidente. Și nu numai începutul (baza) științelor este nedemonstrabil cât și sfârșitul lor. Fizicianul W. Heisenberg (1901 – 1976), întemeietor al mecanicii cuantice, cel care a formulat relațiile de incertitudine, laureat al premiului Nobel, spunea: „ Prima înghițitură din paharul științelor naturii te face ateu; la fundul paharului însă, te așteaptă Dumnezeu ”. Cu mult înaintea lui, filosoful și naturalistul Roger Bacon (1214 – 1292) spunea aproape același lucru: „Puțină știința duce la ateism; dar multă știință duce mintea la cunoașterea lui Dumenzeu”.

Într-un discurs, chimistul și biologul francez Pasteur (1822 – 1895) spunea:

„ Ce este dincolo de această boltă înstelată? Alte ceruri înstelate! Fie! Și dincolo? Mintea omenească, mânată de o nebiruită putere, nu va înceta niciodată să întrebe: Ce este dincolo? ...

Când această cunoaștere, a ceea ce este mereu dincolo pune stăpânire pe priceperea omului, nu-i rămâne nimic altceva decât să-și plece genunchii ”.

Și într-adevăr! Ce este dincolo de viteza luminii? Ce este dincolo de 0 grade Kelvin? Ce este dincolo de haos? Și mai ales, ce este dincolo de moarte? Există unele limite, dincolo de care materia nu se mai explică prin materie, legile exacte (obiective) devin relative, neadevărate, iar credința dreaptă (dar subiectivă) devine absolută, adevărată.

Știința are limitele ei, dincolo de care nu mai poți înțelege nimic decât dacă-L accepți pe Dumnezeu în calitate de Creator. Tot așa, viața are limitele ei, dincolo de care nu mai poți trăi fericit decât dacă-L primești pe Dumnezeu ca și Mântuitor. Omul religios, ca și omul de știință trebuie deci să treacă de bariera cuvintelor și gândurilor, precum: „este imposibil să …” . Iată chiar îndemnurile lui Hristos: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide ”(Mat. 7,7) … „Îndrăzniți. Eu am biruit lumea”(Ioan 16, 33). „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Lc. 18, 27).

II. Căutarea lui Dumnezeu și neobosita explorare a lumii

1. Provocarea științei la convingerile religioase

Din moment ce teologia este, în principiu, legată de tot ceea înseamnă Dumnezeu, nu este surprinzător faptul că teoria evoluționistă a fost adesea percepută ca o provocare - și chiar ca o amenințare - pentru a primi convingerile monoteiste despre Dumnezeu, natură și umanitate. Astfel, departe de a fi o amenințare, panorama științifică constituie un stimulent pentru teologie pentru a deveni mai cuprinzătoare și incluzivă, dar numai în cazul în care teologia modifică radical paradigmele sale pe scară largă. Trăim provocarea fundamentală de a crede sau nu, precum și transformarea fundamentală a înțelegerii noastre a naturii și umanității, și, prin urmare, a lui Dumnezeu.

Oare Dumnezeu o fi la curent cu ultimele descoperiri știițifice? Și dacă da, o fi de acord cu ele? Și dacă nu, de ce nu le împiedică? „Contradicția” dintre religie și știință e de toată mirarea, din cel puțin trei motive. Mai întâi, nu au același obiect de activitate. La fel ca o știre de presă, știința încearcă să răspundă la întrebările: Ce?, Cum?, Când?, eventual Cu ce efecte?, în vreme ce religia răspunde la cea mai grea întrebare dintre toate: De ce?

Știința și religia nu au același mediu de acțiune. De la Einstein încoace, știm că sistemul de referință e esențial. Or, știința operează în minte, în vreme ce religia se află in suflet.

Basarab Nicolescu susține că ruptura a apărut în momentul în care știința a dorit sa devină autonomă, ca să se dezvolte. Momentul de referință este Galileo Galilei. Prin teoria sa atomică, susține că materia își pierde proprietățile la nivelul atomului, ceea ce părea să-l excludă pe Dumnezeu. Cât despre heliocentrism, problema n-a fost teoria în sine, ci refuzul lui Galilei de a o prezenta drept un model posibil, și nu drept Adevar absolut. Știm acum toate acestea datorită faptului că în 1992 înțeleptul Papa Ioan Paul al II lea a organizat rejudecarea procesului Galilei covârșind comunitatea științifică și punându-i la dispoziție documentele respective. La sfârșit, Ioan Paul al II-lea a spus ceva uimitor și fără precedent: Epoca aceea era una a simplicității, cea actuală este una a complexității, a adevărului plural! Era același păstor a două miliarde de creștini care avea să afirme că teoria lui Darwin merită studiată…

Fisiere in arhiva (1):

  • Cercul Perfect - De la Dumnezeu la Stiinta si Inapoi.docx

Bibliografie

1. Arthur Peacocke, „Paths from science towards God – The End of All Our Exploring”, Editura Oneworld, New York 2001;
2. Charlotte Beckett „Creația – O crezi sau nu”, Editura Alfa Omega Publishing, Timișoara 2004;
3. Ian G. Barbour, „Când știința întâlneste religia. Adversare, străine sau partenere?” , Editura Curtea Veche, București 2006;
4. Mihu Dan, „ Știință și religie” în revista Știința și tehnica, nr.12, Editura Tehnica, București, 2001;
5. Paul Evdokimv - „Iubirea nebuna a lui Dumnezeu”, Editura Anastasia, 1993;
6. Pr. Dan Bădulescu, „Conflict între legile științei și minunile credinței”, Editura Agaton, Colecția „Duhul Adevărului” – 1, Făgăraș - 2008;
7. Tudor Călin Zarojanu, „Știința și bunul Dumnezeu”, Revista Flacăra, nr. 8-9 / august – septembrie 2010, p.19 – 21;
8. Walsch Neale Donald – „The complete conversations with God”, Editura For You, 1999.

Alte informatii

Academia de Studii Economice București Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune