Copiii Strazii

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Copiii Strazii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 17 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof. Dr.Lect. MARIA SANDU

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Filosofie, Sociologie

Cuprins

A. PREZENTAREA PROBLEMEI
1. Scurt istoric al asistenţei sociale în România
2. Fenomenul ,,Copii Străzii”
B. ANALIZĂ INSTITUŢIONALĂ
1. Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi
1.1 Scurt istoric
1.2 Descrierea compartimentului Copiii străzii
1.3 Centrul de Primire ,,SF. Andrei” Iaşi
1.4 Proiecte derulate la nivel naţional
C. PARTE APLICATIVĂ
Studiu de caz
Copiii străzii – Context şi cauzalitate
D. BIBLIOGRAFIE

Extras din document

A. PREZENTAREA PROBLEMEI

1. SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA

În primul şi al doilea război mondial, ca urmare a distrugerilor provocate, problemele de asistenţă socială s-au amplificat. Starea de sărăcie a locuitorilor a crescut, bolnavii s-au înmulţit, mulţi copii au rămas orfani, au apărut cerşetori şi mai mulţi vagabonzi iar toate aceste carenţe sociale au solicitat atenţie pentru înlăturarea lor. Primul recensământ în domeniul problemelor de asistenţă socială în România s-a făcut la începutul anului 1936.

Primele începuturi de organizare a asistenţei sociale – pe bază de lege în România s-au făcut în anul 1831 prin Regulamentul Organic, dar abia în 1881 se înfiinţează de Primăria Capitalei un serviciu al copiilor găsiţi. Comunele aveau datoria de a sprijini şi procura mijloacele pentru întreţinerea copiilor găsiţi, infirmilor şi săracilor, având în acest scop aşezămintele necesare. Din această perioadă, statul începe să creeze instituţii de protecţie pentru copii şi pentru adulţii cu probleme fizice, psihice şi sociale.

Istoric vorbind, copiii au fost consideraţi de-a lungul secolelor ca făcând parte din categoria cetăţenilor de clasă inferioară şi fiind în proprietatea unor terţe persoane(părinţi, tutori, stăpâni, etc.) care aveau toate drepturile asupra lor.

2. FENOMENUL COPIII STRĂZII

Despre fenomenul ,,copiii străzii” s-a vorbit pentru prima oară în 1979 cu ocazia anului internaţional al copilului. În literatura de specialitate sunt descrise trei categorii de copii ai străzii:

- Copii ai străzii – cei care trăiesc în mod total în stradă şi ale căror repere sunt în mod exclusiv reprezentate de stradă;

- Copii pe stradă – cei care alternează momentele petrecute în stradă cu cele petrecute în centrele de cazare sau în familie;

- Copii în stradă – cei care trăiesc pe stradă, şi care în mod ocazional, sunt vizitaţi de familie.

Copiii străzii provin, în special, din familii dezorganizate, reorganizate, numeroase cu status social redus, un grad scăzut de şcolarizare, lipsă/slabă calificare, lipsa-insuficienţa veniturilor. Relele tratamente aplicate de părinţi – în special de tatăl vitreg, alcoolic, prea autoritar – sunt principalul motiv al vieţii în stradă, invocat de copii. Bătăile, indiferentismul afectiv, agresiunile sexuale sunt invocate ca motive ce au determinat părăsirea locurilor de ocrotire.

Societatea Românească a fost marcată de apariţia bruscă a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului de ,,copii ai străzii”. În 1990 au fost înregistraţi 3500 de copii ai srăzii, în 1995 erau 6000 iar în prezent sunt la nivel naţional peste 8500.

Copiii stăzii reprezintă categoria copiilor care trăiesc în stradă - fenomen social întâlnit peste tot în lume, dar accentuat în societăţile industrializate.

Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se împletesc factorii individuali şi sociali, economici şi materiali ce realizează efecte cumulative care măresc proporţia fenomenului. Consecinţele sunt deosebit de grave: tulburări de comportament, agresivitate, violenţă, decese, embolii, abuzuri sexuale, absenţa normelor morale şi culturale. La nivelul societăţii consecinţele sunt: delicvenţa juvenilă, extinderea analfabetismului, răspândirea bolilor venerice şi SIDA, prostituţia şi noua generaţie de copii născuţi în stradă. UNICEF a studiat acest fenomen la nivel mondial şi a elaborat o tipologie a copiilor străzii apărută şi la noi:

- Copii în stradă care-şi petrec cea mai mare parte a zilei în stradă şi care au abandonat şcoal –53%;

- Copii pezenţi în stradă temporar, perioadă ce poate dura de la câteva zile la câteva luni – dintre aceştia 21% sut recuperabili(fugarii);

- Copii permanent în stradă care au abandonat definitiv şcoala.

Instituţiile de ocrotire socială păstrează contactele cu familia sau cu alte instituţii.

Studiindu-se modul de organizare al acestor copii s-a constatat că au un stil de viaţă nomad, tribal, sub limita condiţiilor normale de igienă şi moralitate.

În limbajul sărac, care le este specific, copii străzii şi-au creat şi vehiculează propriile mituri, exprimând metaforic insecuritatea vieţii lor.

Ceea ce frapează este că nici unul dintre aceste mituri nu este pozitiv.

Rapotrul cu lumea este generat de atitudinea ambivalentă a socialului faţă de ei şi de conştiinţa unei devalorizări dublată de o judecată imatură, aflată în stadii de dezvoltare incipiente. Societatea îi respinge, pe de o parte pentru ca în acelaşi timp să aibă o atitudine de compasiune.

Strada poate crea ocazia unor câştiguri neaşteptate prin metode pe care judecata lor morală o poate îngădui fără bariere. Între copii şi lume apare un raport de ,,victimă - călău”.

Strada înseamnă pentru ei ,,drog, libertate, bani şi distracţie “, iar simbolul vieţii îl constituie casa, căminul, spaţiul în care s-ar simţi în siguranţă. Visul căminului este prezent acut la aceşti copii, casa reprezentând tot ce este normal - ,,o viaţă ca a oricărui om normal”.

În mediul urban zonele preferate de copiii străzii sunt cele centrale. În peste 50% din cazuri aceştia practică cerşetoria, evită zonele periferice, folosesc adăposturi de noapte în zonele centrale. Se remarcă un balans între alegerea zonelor centrale şi periferice în funcţie de anotimp, de modul de asociere în grupuri. Mobilitatea copiilor străzii are dimensiuni ample. În lunile mai – septembrie se îndreaptă spre Bucureşti şi Constanţa, iar iarna la Bucureşti. Majoritatea acestor copii provin din familii dezorganizate, destructurate, reconstituite, instabile din punct de vedere material, moral, afectiv. Socializarea acestor copii este insuficientă şi inadecvată.

O mare parte din copiii străzii au adoptat un comportament predelicvent şi delicvent, datorat situaţiilor limită cu care se confruntă. Agresivitatea şi violenţa sunt manifestate pentru a obţine hrană sau adăpost, uneori putere asupra grupului. Principala sursă de existenţă este cerşetoria. Copiii străzii sunt folosiţi pe piaţa neagră a forţei de muncă iar ei, pentru a supraveţui, practică munci grele, periculoase, inadecvate vârstei şi plătite necorespunzător.

Vechimea mare în stradă (56% sunt în stradă de 4-9 ani) relevă: ineficienţa centrelor pentru copiii străzii, riscurile la care sunt supuşi adolescenţii: promiscuitate, consum de droguri, lipsa de responsabilităţi, obişnuinţa cu anumite libertăţi, degradarea stării de sănătate, imposibilitatea de a fi instruiţi în mediul şcolar/profesional, prostituţia, perspective sumbre ca adulţi (cerşetori, boschetari, delicvenţi).

Situaţia abuzurilor sexuale în rândul copiilor străzii prezintă un tablou de o mare diversitate, prostituţia reprezentând o sursă de venit principală a copiilor străzii specifică mai ales fetelor, iar pedofilia este apanajul băieţilor preferaţi de cetăţenii străini.

Există cazuri de minori români care pleacă în străinătate, fiind utilizaţi acolo pe piaţa sexului; asemenea cazuri sunt frecvente în Olanda şi în Germania.

programele oferite în sprijinul acestei categorii să ofere soluţii viabile pentru reintegrarea lor în familie, şcoală şi societate.

Fisiere in arhiva (1):

  • Copiii Strazii.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA ,,Al.I.Cuza”IAŞI FACULTATEA DE FILOSOFIE SECŢIA - ASISTENŢĂ SOCIALĂ