Dimensiunea Estetică a Magiei

INTRODUCERE

Fiecare timp, fiecare eră îşi are magia ei.Discutând despre magie şi căutându-i manifestările în toată istoria lumii, observăm că ea nu lipseşte nicăieri şi nicând; este una dintre constantele umane şi constituie o dimensiune paralelă care irumpe în lumea noastră ori de câte ori îi dăm voie, conştient sau nu. Gândirea şi trăirea mitico-magică sunt răspunsul unor necesităţi spirituale umane, relaţionate direct cu un anume simţ al tanscendenţei specific omului de pretutindeni şi din totdeauna. Problema magicului apare mereu în interesul gânditorilor, transformându-se în ultimul secol într-un important subiect al antropologiei generale.

Ceea ce îşi propune această lucrare nu este neapărat un studiu antropologic, ci mai degrabă o încercare de a descoperi fundaţia rezistentă pe care o oferă universul magic pentru cultura umanităţii. În primul rând trebuie să înţelegem şi să distingem clar ce semnifică termenii de magic, vrăjitorie, ocult, pentru a nu face confuzii şi intercalări de sensuri pe parcursul lucrării. Este de dorit să se facă această distincţie, cel puţin după părerea mea, între magie ca forma primară de concepere a supranaturalului şi chiar formă primară de existenţă în sens ontologic în societăţile semi-civilizate, şi magia-vrăjitorie care apare în Evul mediu ca un soi de curent antireligios care avea drept principiu adularea şi manipularea forţelor malefice în interesul unui grup restrâns de iniţiaţi. Bineînţeles, noi ne vom ocupa de amprenta pe care şi-a lăsat-o în cultură magia, din ambele puncte de vedere enunţate mai sus.

Dacă vorbim astăzi despre magie altfel decât despre un interesant subiect antropologic, riscăm cel puţin două lucruri: În primul rând dezaprobarea sau măcar ironia unora dintre oamenii de ştiinţă care o consideră nu mai mult decât o pseudo-ştiinţă,pseudo-religie, pseudo-artă, apărută şi dispărută odată cu ignoranţa ştiinţifică a umanităţii, iar al doilea risc care se asumă este acela de a trezi un interes exagerat al celor care încearcă disperat prin mijloace oculte să-şi astâmpere setea de transcendent şi sentimentul de dezamăgire faţă de ştiinţă care nu a putut să descopere, incă, răspunsurile la problemele fundamentale ale vieţii.

Magia, în sens antropologic cultural, nu trebuie confundată cu tentaţiile sporadice ale misterului, deoarece, toţi cei ce îşi caută destinul în cartomanţie, chiromanţie, necromanţie sau horoscop, nu fac alceva decât să asimileze unui orizont ezoteric principiile recente ale ştiinţei şi să găsească altfel de înţelesuri şi de suporturi psihologice in fenomene scăpate din pozitivismul demonstrativ al fizicii sau chimiei. Aceştia procedează inductiv, dar greşit, în baza unei logici răsturnate a armoniei contrariilor, extrăgând un principiu universal din fapte particulare, foarte depărtat de ceea ce înseamnă magia ca sistem de semne, ca energie acţională şi practică efectivă.

Magia este un fenomen pe cât de vast pe atât de greu de definit şi de interpretat. Limitele sale nu sunt cunoscute şi se pierd în umbrele înşelătoare ale unui cosmos nebulos atât cât şi în abisurile întunecoase ale eului. Prinderea lui într-o definiţie este iluzorie, desprinzându-se imediat de orizontul înţelegerii şi alunecând în cea mai nebănuită sferă de sensuri. Intenţia lucrării nu este aceea de a judeca şi de a o analiza, cuprinzându-i contururile într-un inventar de forme teoretice, ci dimpotrivă, de a construi o punte de legătură între câteva repere stabile din manifestările ei şi influenţa lor în formele culturii şi civilizaţiei.

Este de recunoscut faptul că magicul a avut şi încă mai are o funcţie importantă în viaţa cotidiană a oamenilor. Pentru dovedirea acestor lucruri stau mărturie numeroasele cercetări antropologice elaborate şi studiate de către specialişti în întreaga lume - acolo unde ştiinţificitatea nu a reuşit să acapareze gândirea omului cu totul - fenomenul magic este încă privit cu mare încredere şi se apelează la el ori de câte ori este nevoie. Trecând peste uimitoarele similitudini între credinţe şi practici magice răspândite pe intreg pământul, este de remarcat faptul că, în ciuda unei lupte acerbe declanşate împotriva magiei prin toate mijloacele de persuasiune ale ştiinţei, există semne clare că prestigiul său nu a apus deloc, ci chiar cunoaşte o înviorare în acest secol XX, adăpată de acea stare nevrotică de sfârşit de mileniu care îndeamnă la căutarea şi regăsirea ezotericului şi a ocultului. Aceste lucruri raportate la consideraţiile teoretice asupra magiei, emise de atâtea mari personalităţi în domeniul etnologiei, filosofiei, psihologiei şi ştiinţelor pozitive care nu s-au lăsat antrenaţi de curentul pozitivist ce marchează gândirea modernă, resuscită mereu aceeaşi întrebare fundamentală: care este mecanismul ce ţine în acţiune perpetuă nişte credinţe şi practici, despre care raţiunea noastră nu poate da seamă nici în momentele de maximă concentrare? Tudor Pamfile - un mare cercetător al fenomenului magic românesc spunea că ,,veacurile cu nici un chip nu puteau consfinţi ceva spre paguba omului,,(Pamfile 1911:6) astfel încât dacă n-ar fi avut o motivaţie mai adâncă bazată pe convingeri şi experienţe de fiinţă, magia şi-ar fi găsit de mult apusul printre fenomenele cu caracter vremelnic ale istoriei.

Am ales un drum care mi se pare a fi mai onest şi mai prolific pentru a evidenţia ceea ce şi-a propus această lucrare, şi anume: studiul magiei ca artă populară sau meşteşug, studiul relaţiilor dintre magie şi religie, magie şi ştiinţă, dar în special relaţiile dintre magie şi estetică, astfel încât vom încerca să descoperim în straniul şi pitorescul din riturile sau practicile magice ceea ce este frumosul, urâtul sau sublimul în artă; să descoperim temele , motivele, stilistica şi nu în ultimul rând simţirea pe care magicul le-a donat manifestărilor artistice culte. Ce şi-a însuşit literatura, teatrul, dansul? Ce anume a împrumutat pictura, sculptura? De unde s-a inspirat muzica? Cum reuşesc toate să ne vrăjească ,să ne farmece?

Acestea sunt câteva din întrebările la care , lucrarea de faţă încearcă să găsească răspunsuri.

CAPITOLUL I

MAGIA - ARTĂ

MOTTO: ,,Magia este născută în om, ea nefiind decât exteriorizarea unei dorinţe de care îi este plină inima. Înainte de a filosofa omul trebuie să trăiască. Adevărul este că ea vizează acţiunea şi dacă se găseşte la primitivi în mod real puţină filosofie, aceasta e mai mult trăită decât gândită.,,

Henri Bergson

Pentru a putea intra mai bine în subiect şi pentru a înţelege magicul, trebuie să ne referim în primul rând la om. Mircea Eliade vorbea în lucrarea ,,Sacrul şi Profanul,, despre ,,două moduri de a fi în lume,, ale omului: cel mitic (anistoric, primitiv),adică existenţa în sacru, şi cel istoric care, pierzând valoarea timpului reversibil (reînnoit anual prin rituri specifice), s-a consolat cu ideea de curgere nesfârşită, de râu în care individul uman e o neînsemnată picătură agitându-se între valuri, cu atât mai îndepărtate şi mai incerte cu cât istoria acumulează date şi fapte noi (Eliade 1992).