Filosofia Culturii și Teoria Valorii

Dintre marii critici romani, cel mai preocupat de problema valorilor a fost Tudor Vianu, care a sustinut, in 1922, la Universitatea din Tübingen teza de doctorat ‘Problema valorificării in poetica lui Schiller’ (Das Wertungsproblem in Schillers Poetik, aparuta editorial la Bucuresti, in 1924) si care, după ce preda un curs de filosofia culturii la Facultatea de Litere din Bucuresti, tine si o comunicare la al IX-lea Congres international de filosofie organizat in 1937 la Paris, ‘Originea si valabilitatea valorilor’, aparuta in Travaux du IX Congres international de philosophie (1937) si in volumul ‘Studii de filozofie si estetica’ (Bucuresti, 1939). In septembrie 1942 redacteaza si publica un scurt tratat ‘Introducere in teoria valorilor intemeiata pe observatia constiintei’. Problema valorilor este abordată si in ‘Filosofia culturii’ (1943, ed. a II-a – 1944).

Tudor Vianu distinge inca de la inceputul lucrarii intre teoria materiala a culturii - ca parte a filosofiei culturii care studiaza conditiile care fac posibila intruparea valorilor culturale, mijloacele de care aceste operatii se folosesc si idealurile care le conduc, si teoria formala a culturii, care isi propune sa lamureasca ce este in mod general cultura. Pentru limpezirea notiunii de cultura, spune Vianu, trebuie intreprinse doua lucruri: sa-i despicam continutul, sa-i gasim notele care il compun, apoi sa identificam sfera notiunii, adica sa observam ‘care sunt obiectele carora notiunea respectiva le convine’ . In continutul notiunii de cultura intra, ca prim element, ideea de vointa. ’Pentru a avea cultura, subliniaza Vianu, trebuie sa manifestam un anumit patetism al sufletului’.

Teoria formala a culturii

Notiunea de cultura trebuie definita si in raport cu sfera sa. Filozofia culturii distinge intre o cultura partial si una totala. Cand o societate sau un individ cultiva numai un gen de valori, vorbim atunci de o cultura partiala. Spunem, de pilda, ca cineva are o frumoasa cultura artistica, ceea ce inseamna ca el este un ins capabil de a resimti anumite opere ale artei ca niste bunuri estetice, ca sufletul sau a dobandit inclinatia de a pretui, de a recunoaste frumosul artistic pe unde se gaseste si de a-l simti ca atare. Spunem ca cineva are o cultura economica sau stiintifica, atunci cand productivitatea sa launtrica s-a dezvoltat numai in legatura cu una din aceste valori. Ceea ce se numeste cultura profesionala este in termenii proprii ai filosofiei culturii, o cultura partial. Sensul insa, scopul pe care o filosofie a culturii il poate recomanda, nu este o cultura partiala, ci este cultura totala, capacitatea de a trai lumea aceasta sub toate aspectele ei, a o pretui in sensul tuturor valorilor pe care ea in mod virtual le inchide.(p 156)

In abordarea clasica, specifica in mod evident disciplinei istorice, atunci cand se abordeaza problema structurii culturii se au in vedere indeosebi produsele, bunurile culturale, formele culturii obiectivate. Se vorbeste in aceasta situatie ca domeniile culturii sunt: datini (obiceiuri), stiinta, filosofia, literatura, muzica, arhitectura, pictura, sculptura si artele decorative, conceptiile religioase, sistemele si normativele morale, politice, juridice, miturile etc. Punctul de vedere al istoriei asupra culturii este justificat, deoarece reconstituirea diferitelor culturi istorice (in sensul de apartinand unor perioade si zone geografice determinate) nu se poate face decat pornind de la formele obiectivate ale culturii spre sufletul culturii.

Trebuie insa evitata confuzia dintre cultura totala si cultura generala. Prin cultura generala se intelege ‘ o mobilare a mintii cu cunostinte de tot felul, imprumutate tuturor domeniilor spiritului omenesc. Un om cu cultura generala ar fi prin urmare cineva care cunoaste in linii largi istoria omenirii, care are o oarecare idee despre marile opera universal ale literaturii, care nu nesocoteste cu totul problemele biologiei si ale filosofiei naturii, care in sfarsit stie ceva despre principiile politicei.[…]Cultura generala, bun indispensabil al omului, nu este deloc intreaga cultura’.(p 157)

Diferenta dintre cultura si civilizatie

In timp ce cultura ar fi o educare profunda a omului, pentru Tudor Vianu, civilizatia nu este decât o cultura definita prin sfera ei, o cultură partiala, axată pe valoarea tehnico-economica. ‘O tara in care admiram civilizatia, spune Vianu, este una care a produs numeroase bunuri tehnice si economice; niste fiinte pe care le pretuim pentru civilizatia lor sunt unele care stiu sa folosească viata intr-o cat mai buna intuitie tehnica şi economica’.(p 157) Civilizatia nu se opune culturii, spune Vianu, si din acest punct de vedere el se departeaza de o serie de ganditori (Spengler, Berdeaev, etc.), ea este numai unul dintre aspectele culturii.

Nu este adevarat ca noi socotim ca are valoare numai ce resimtim noi insine ca valoros. Privind lucrurile obiectv, putem afirma despre un lucru oarecare ca are o valoare, desi nu raspunde criteriilor de pretuire proprii (de exemplu, putem spune ca un actor este talentat, chiar daca jocul lui nu ne place). Daca lumea ar fi pretuita numai in raport cu sistemul nostru de valori, nu am putea intelege valorile care conduc culturile cu totul deosebite de cultura de care noi apartinem. Insa printre aceste valori, una singura predomina, celelalte nefiind excluse, ci grupate in relatii de subordonare fata de aceasta. ‘ Se poate spune atunci ca structura teleologica a sufletului este in acelasi timp o structura ierarhizata, condusa de o valoare supraordonata, insa nu incapabila de a vibra si in acord cu alte valori.[…]Aceasta stare de lucruri este confirmata de intreaga experienta istorica si de o buna parte a experientei individuale. Sa consideram trecutul: nu exista nici o epoca in istoria omenirii care sa fi fost calauzita de o singura valoare; toate epocile trecutului au lucrat in domeniul tuturor valorilor, dar printre acestea una a avut preponderenta: valoarea teoretica in Antichitate, cea religioasa in Evul Mediu. Calauzindu-se de aceasta valoare centrala, adoptand tonul, directia si semnificatia ei, celelalte valori au continuat insa sa se manifeste. Grecia a produs nu numai prima filosofie stiintifica a lumii, dar a produs si o arta, care are oarecum caracterul filosofiei ei, o arta rationalista. In Evul Mediu valoarea religioasa conduce si da indicatia generala celorlalte valori cultivate in cuprinsul ei. Astfel arta Evului Mediu este ea insasi o arta religioasa; filosofia Evului Mediu este o filosofie religioasa, o “sclava a teologiei”.[…] o singura valoare poate sa dirijeze o epoca cultural, dar celelalte valori nu raman neglijate, ci sunt numai patrunse de spiritual valorii care dirijeaza’. (p 177)