Imaginea de Sine a Școlarului Mic

In Dictionarul enciclopedic de psihologie (1997) imaginea de sine apare ca 'expresia concretizată a modului în care se vede o persoană oarecare sau se reprezintă pe sine, ca trăirea aspectului unificator de coeziune a personalităţii'. Imaginea de sine este contaminată de dorinţe dar şi de modul în care evaluează ceilalţi persoana respectivă şi de identitatea trăită.

Este vorba cu alte cuvinte de 'felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc işi atribuie în raporturile cu ceilalţi'. Adică, imagine de sine este rezultatul unui proces de autoevaluare a personalitatii si reprezintă 'totalitatea cerinţelor, reprezentărilor, ideilor individului despre propria sa personalitate' (M.Zlate).Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană sau se reprezintă pe sine.

Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei personalităţi.

Formarea imaginii de sine constă în primul rând într-o construcţie subiectivă şi implică trei aspecte:

-importanţa părerii celorlalţi în construcţia acesteia;

-elementele pe baza cărora se realizează percepţia celorlalţi;

-măsura în care conduita şi motivaţia influentează crearea imaginii de sine.

În formarea imaginii de sine se parcurg mai multe etape:

-eul , în viziunea propriei persoane care îşi realizează autoportretul din punctul de vedere al personalităţii în ansamblu.

Eul reprezintă imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru personalitatea noastră. Ca o consecinta a construcţiei propriei imagini de sine se formează si aprecierea asupra acesteia: pozitivă sau negativă.

-celălalt, constientizarea faptului că acesta realizează asupra noastra judecata ce are la bază modul în care persoana noastră e percepută.

-reflectia eului asupra imaginii de sine din perspectiva corespondenţei sau necorespondenţei între aceasta si judecata celuilalt.

În ceea ce priveşte această temă rolul educatoarei/invăţătoarei în special,este de a creea situaţii pozitive si de a valoriza pozitiv acţiunile copiilor. Psihologia ne învaţă că încrederea în fortele proprii aduce jumătate din energia necesară rezolvării sarcinilor.

Nimeni nu poate spera să fie tot timpul încrezator in propriile forţe,dar cei mai mulţi dintre noi am putea fi mult mai siguri pe noi înşine decât suntem în realitate. Trebuie să aflam care sunt motivele neîncrederii noastre şi apoi să perseverăm,într-un efort susţinut,pentru a ne învinge inhibările şi dezvolta ceea ce avem mai bun in noi. Fără încredere în noi înşine nu putem acţiona,cu maximă eficienţă,pentru a ne menţine sănătoşi şi pentru a-i înveseli şi incuraja pe cei din jurul nostru.

Imaginea de sine este modul în care te simţi şi gândeşti, despre calităţile şi defectele tale. Abilitatea noastră de a ne evalua corect şi realist, de a fi capabili să ne acceptăm aşa cum suntem, de a ne cunoaşte realist potenţialul şi limitele personale defineşte imaginea de sine.

Acceptarea de către o persoană a propriei puteri şi a zonelor în care se mai pot aduce îmbunătăţiri este bazată pe credinţele şi presupunerile legate de aptitudini, limitări, înfăţişare, resurse emoţionale, locul fiecăruia în lume, percepţia potenţialului şi sentimentul importanţei fiecăruia.

Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieţii din experienţele pe care le are copilul cu celelalte persoane şi din acţiunile pe care le realizează şi la care participă. Experienţele din timpul copilăriei au un rol esenţial în dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi modalităţile de reacţie a copilului la acestea, definesc imaginea pe care o are copilul despre el. Atitudinile părinţilor, ale profesorilor, colegilor, fraţilor (surorilor), prietenilor, rudelor, contribuie la crearea imaginii de sine a copilului.

Cap 1

ROLUL ŞCOLII IN FORMAREA PERSONALITĂŢII ŞCOLARULUI MIC

Procesul construirii personalităţii incepe din primele zile ale copilăriei şi continuă toată viata omului.Omul nu se naşte cu personalitate,ci devine personalitate. La naştere el este un candidat pentru dobândirea acestui atribut dobândire care se realizează în timp sub influenţa nenumăraţilor factori.

Intrarea în şcoala va influenţa într-un mod determinant formarea personalităţii. Activităţile specifice noului mediu sunt factorii cei mai importanţi care generează schimbările semnificative în planul personalităţii de-a lungul acestui stadiu. Capacităţile formate anterior se dezvoltă,generând altele,sub influenţa activităţilor sistematice de durată,a ceinţelor şi exigenţelor progresive. În acest stadiu interacţiunea copilului cu egalii reprezintă factori semnificativi de dezvoltare psihică.Întâlnirea zilnică,perceperea reciprocă,dialogul,imitarea,compararea cu ceilalţi,competiţia reprezintă mecanizme de modelare si perfecţionare discrete si continui ale personalitaţii si ale structurilor psiho-comportamentale.

Unele aptitudini,unele trăsături de caracter,conduitele si constiinţa morala,cristalizate in prescolaritate, se consolidează sub influenţa acestor factori si se formează altele noi. Ca urmare a descoperirii de către copil a importanţei trebuinţelor,intererselor,preferinţelor si aptitudinilor pentru obţinerea de rezultate bune in activitate,acestea inregistrează o structurare. În evoluţia copilului,un rol deosebit îl au dezvoltarea interrelaţiilor sociale şi caractersticile acestora,pe de o parte si recepţionarea rezonanţelor in structura personalitaţii a noii experienţe si îmbogaţirea cunoştinţelor,pe de altă parte.

Concepţia despre sine a copilului se modifică in relaţia cu învăţătorul,stima de sine căpătând tot mai multă consistenţă.

În viata şcolară se formează numeroase stări afective,legate de activităţile specifice,cum sunt emoţiile şi sentimentele intelectuale,estetice,artistice si social-politice implicate în identitatea socială. Acestea conţin valori morale care denotă responsabilitate şi progres în evoluţia personalităţii copilului. Sentimentele morale,legate la început de o autoritate sacră,exterioară,evolueaza în sensul unui respect natural şi al unei reciprocităţi,ale cărei efecte de decentrare sunt mai profunde şi mai durabile.

Complexitatea dezvoltării psihice din această etapă conferă şcolii un rol special. Deşii mediul familial are încă o importanţă considerabila,rolul activitaţii şcolare este hotărâtor.

Şcoala stimulează şi consolidează aspectele pe care le implică cele trei dimensiuni: intelectuală,afectivă şi relaţională. Organizarea şi metodica acestuia trebuie să ţină seama de caracteristicile celor trei dimensiuni. Profesorii, împreună cu specialiştii psihopedagogi,pot ajuta copiii care nu sunt la fel de avansaţi ca şi colegii lor,prin antrenarea lor în a deveni mai sensibili la sentimentele celorlaţi.

În privinţa conştiinţei de sine şi a imaginei de sine,cele mai importante schimbari specifice acestui stadiu sunt rerprezentate de apariţia interesului pentru viata interioară proprie si amplificarea imaginii de sine în cele trei planuri:eul fizic,eul spiritual şi eul social.