Întâlnirea lui Emil Cioran cu temele legionare

Masca temelor legionare sau înşelarea prin idealitate

Unul dintre primii tineri intelectuali care este fascinat de ideile legionare este Mihail Polihroniade (1932), în noiembrie 1933 urmează Cioran, apoi Eliade (1936) şi Noica în 1938. Prinre alţii se numără Haig Acterian, Petre Ţuţea, Arşavir Acterian, Traian Herseni ect.

Ca urmare a acestei fascinaţii, a acestei întâlniri fatale cu legionarismul, aceşti tineri „se revarsă ca nişte pârâiaşe într-un râu, aducând cu ei <aluviuni> ideatice deja achiziţionate, aluviuni care le-au favorizat întâlnirea cu şi pe care le-au valorificat în dezvoltarea nebuloaselor (totuşi) idei legionare” , după cum precizează Marta Petreu.

La o analiză în amănunt se poate observa că temele doctrinei legionare au prins la aceşti intelectuali, deoarece le regăsim pe toate în articolele publicate de ei.

Ceea ce este paradoxal în această situaţie, este că, ideile ce au avut succes mai mare, sunt tocmai acelea mai obscure şi, îndeosebi, cele cu încărcătură mistică. Putem conchide că tinerii nu au înteles ce anume se ascunde de fapt sub masca bine lucrată a acestora.

Astfel avem tema creştinismului ortodox, tema omului nou, a mântuirii neamului, accentul pus pe partea spirituală a omului şi a legionarismului deopotrivă, cultul morţii / jertfei legionare în slujba creştinismului şi neamului; sunt cele ce au invadat publicistica interbelică de dreapta.

Cine poate afirma că, înafară de tema referitoare la moartea legionară (căci, dacă un individ vrea să-şi jertfească viaţa pentru un ideal, este liber să o facă, dar nu mi se pare normal ca un partid politic sau un conducător să aibă dreptul de a decide, pentru membrii lui, obligaţia ca aceştia să-şi jertfească viaţa pentru un ideal dinainte stabilit), vreuna din celelalte teme poate fi socotită rea în sine? Tocmai aceasta este problema, acestea au fost în aşa fel construite încât aveau caracter idealist, nobil, moral.

Astfel, tocmai prin modul în care au fost exploatate în contextul epocii, care avea nevoie de idealuri, ele au influienţat aceea ”intelighenţia interbelică” , precum îi numeşte Marta Petreu pe tinerii intelectuali, ce au fost înşelaţi cu desăvârşire, rezultatul fiind un fel de ”nebuloasă nocivă, nocivă în sine şi nocivă practic, căci acest ansamblu ideatic are şi un scop politic imediat: dominarea vieţii publice, modificare relităţii naţionale în conformitate cu ideologia legionară, înlocuirea statului democratic cu acela naţional totalitar” .

Întâlnirea lui Cioran cu temele legionare

Analizând atitudinea lui Cioran faţă de temele legionare vom constata că întâlnim atât elemente ce îl apropie cât şi elemente ce-l separă. Cioran însuşi a fost conştient de diferenţele ce existau între el şi orice mişcare politică existentă: „Deosebirea dintre mine şi naţionaliştii noştri este aşa mare, încât activitatea mea nu iar putea decât zăpăci. Eu n-am în comun cu naţionaliştii decât interesul pentru România. Cum îţi închipui că că se poate schimba o mentalitate reacţionară?” . Observaţia făcută de Cioran este corectă, la fel şi întrebarea acestuia din care reiese clar că se considera un revoluţionar şi în nici un caz reacţionar. Fiindcă, pe bună dreptate, concepţiile sale referitoare la cauza naţională, se deosebesc de toate curentele naţionale şi naţionaliste din România, inclusiv de naţionalismul legionar.