Medierea conflictelor familiale - practica justiției restaurative

1. Scurt istoric al medierii familiale

Medierea familială s-a născut în S.U.A. în anii 70. Primele studii au fost făcute de

un avocat, J. Cowlson, care, pornind de la tehnicile arbitrajului, a încercat să reducă

efectele traumatice ale divortului.

O.J. Coogler, avocat în Atlanta, deschide primul centru de mediere privat. El face

medierea cunoscută lumii prin publicarea în 1978 a cărtii intitulată „Structura medierii în divort: o carte pentru mediatorii familiali”. Urmează cartea scrisă de J.M. Haznes,

asistent social si profesor de stiinte sociale: „Medierea divortului: un ghid practic pentru psihologi si consilieri”.

Statul California a fost primul care a adoptat o lege prin care părintii care se aflau în conflict privind încredintarea copiilor trebuie să discute cu un mediator. Recurgerea la mediere se generalizează rapid pe întreg teritoriul S.U.A. și ajunge și în Canada. Aici însă, medierea familială nu face obiectul unei legi, deoarece legislativul nu doreste să-i confere un caracter obligatoriu, dar introduce această posibilitate prin legea divortului din 1985.

Medierea a apărut în Franta la sfârșitul anilor 80 și se inspiră din modelul canadian prevăzând un demers voluntar al participantilor la acest proces.

În 1990, este organizat în Franta primul congres european privind medierea

familială; acesta reuneste 500 de participanti de 8 nationalităti diferite, precum si 15

profesii diferite.

Statisticile date publicitătii de Eurostat arată că familia traditională europeană nu mai este ce a fost odată. Institutia căsătoriei nu s-a demodat încă, dar varianta

divortului este adoptată mult mai usor decât odinioară. Concret, spun studiile Eurostat,

în 2004, în UE au avut loc în jur de 2,2 milioane de căsătorii si aproape un milion de

divorturi.

Recomandarea Comitetului Ministrilor cu privire la medierea familială promovează utilizarea medierii familiale în calitate de instrument eficient de reglare a conflictelor familiale; ea stabileste anumite principii având legătură cu domeniul, organizarea si procesul medierii, precum și cu statutul acordurilor obtinute prin mediere, cu relatiile între mediere si procedurile în fata autoritătilor competente judecătoresti sau altele, cu promovarea medierii si accesul la mediere.

În Anglia medierile care au loc în interesul copiilor sunt gratis sau au un cost

scăzut care depinde de venitul părtilor. Cele privind finantele si împărtirea proprietătilor se taxează.

2. Medirea familială în România

În România, medierea este reglementată prin Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Conform art. 1 alin. 1 din Lege „Medierea reprezintă o modalitate facultativă de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate”.

În România: „părtile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declansarea unui proces în fata instantelor competente,

convenind să solutioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de

familie, în materie penală, precum si în alte materii”.

Familia traditională romaneasca nu mai este ce a fost odată. Instituta căsătoriei nu s-a demodat încă, dar varianta divortului este adoptată mult mai usor decât odinioară.

Experientele mai multor tări în acest domeniu demonstrează faptul că recurgerea la medierea familială ar putea:

- să îmbunătătească comunicarea între membrii familiei;

- să reducă proportiile conflictului dintre părtile aflate în litigiu;

- să conducă la o rezolvare amiabilă;

- să asigure continuitatea legăturilor dintre părinti si copii;

- să contribuie la reducerea costurilor economice si sociale produse de separare sau divort, pentru părti;

- să reducă perioada de timp necesară solutionării conflictului;

Medierea familiala are drept scop:

- soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor familiale;

- protejarea intereselor superioare ale copiilor;

- reducerea consecinţelor nefaste ale destrămării familiei;

- favorizarea menţinerii relaţiilor dintre membrii familiei (îndeosebi între părinţi şi copii);