Rasismul - Problema Sociala Contemporana

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Rasismul - Problema Sociala Contemporana.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 17 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Filosofie, Stiinte Politice

Cuprins

Cuprins
Introducere 3
Primele forme ale rasismului 4
Rasismul în concepţie nazistă 6
Eliberarea rasială 8
Eliberarea negrilor 9
Rasismul în Europa 11
Consiliul Europei – împotriva rasismului 12
Rasismul în România 14
Concluzii 16
Bibliografie 17

Extras din document

Introducere

Ca teorie politică şi ca bază pentru o teorie a istoriei, rasismul a devenit un factor în istoria europeană din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX- lea. Ca forţă politică, el s-a manifestat în cadrul antisemitismului de la cumpăna dintre secole şi a constituit fundamentul intelctual al nazismului.

Explicaţiile rasiale ale universului uman îşi au originile în secolul al XVIII- lea. Era epoca în care s-a născut antropologia, o nouă disciplină ştiinţifică, definită prin încercarea de a determina, folosind metode empirice, locul omului în natura. Oamenii erau observaţi, evaluaţi, comparaţi unii cu alţii. Astfel, încă de la începutul secolului al XIX-lea numeroase texte ştiinţifice, printre lucrări de istorie naturală, erau fătiş rasiste. Preluând modelul ştiinţelor fizice, noua ştiinţă încearcă să lege caracteristicile mentale sau morale de caractererele fizice. De vreme ce la negri, culoarea pielii ţinea de ereditate, se trăgea concluzia că şi lenea sau indolenţa lor nu puteau fi decât ereditare.

De-a lungul întregului secol XIX, constatăm această încercare de abordare a sufletului prin prisma corpului, care constituie trăsătura caractersitică a rasismului. În această epocă, în Europa au câştigat o largă adeziune două idei: prima, că între rase există deosebiri psihologice intrinseci şi a doua, că numai oamenii de acelaşi sânge puteau avea o moştenire culturală şi intelectuală comună. Afirmarea naţionalismului, care presupunea căutarea de criterii obiective pentru definirea colectivităţilor naţionale şi atribuia istoriilor şi limbilor naţionale, precum şi indelungata luptă purtată în Europa, împotriva Revoluţiei franceze şi a moşternirii raţionaliste a Iluminismului au contribuit la crearea condiţiilor în care rasismul s-a putut dezvolta până la a deveni baza unei teorii a istoriei şi totodata o forţa politică.

Primele forme ale rasismului

Cel ce a sistematizat primul gândirea rasistă din secolul al XIX- lea a fost Joseph Arthur Gobineau în ,,Essai sur l’inegalite des raices humaines” ( 1853-1855), o lucrare sintetică, interdisciplinară, bazată pe istorie şi lingvistică. Gobineau susţinea că principiul rasei era capabil să elucideze trecutul, prezentul şi viitorul ; el era cel ce determina viitorul civilizaţiilor. Când o civilizaţie devenea decadentă, acest lucru se datora amestecului dintre rase. Nici o rasă nu putea să îşi păstreze la nesfârşit puritatea, iar cu cât devenea mai amestecată, cu atât devenea mai degenerată. J.A. Gobineau susţinea existenţa a trei rase principale: galbenă, neagră şi albă.

Rasa galbenă era materialistă şi lipsită de imaginaţie, iar limbajul ei incapabil să exprime o gândire metafizică. Rasa neagră era lipsită de inteligenţă. Printre albi, rasa ariană, care la început a format elita Indiei, iar mai tărziu a creat moştenirea teutonică, poseda virtuţile nobleţei, preţuirea onoarei, a libertăţii şi un cult al spiritualităţii. Gobineau nu era un antisemit şi condamna sclavia, dar prin faptul că explică istoria universală printr-o teorie rasială şi afirmă superioritatea elementului arian, a putut fi adoptat de mişcarea pangermanică: aceasta s-a folosit de teoria lui spre a oferi un cadou conceptual naţionalismului şi antisemitismului ei.

O explicaţie a istoriei care punea accentul pe factorii etnici în dezvoltarea civilizaţiilor i-a influenţat puternic pe unii dintre exponenţii de frunte ai intelectualismului din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX- lea. Hipolyte Taine (1828-1893) a dominat în mod neîndoielnic viaţa intelectuală franceză din epoca sa. În opera sa ,,Histoire de la litterature anglaise” (1863), el susţinea că o civilizaţie este întotdeauna produsul a trei factori principali: rasa, mediul şi momentul. El considera că oamenii sunt legaţi între ei, înainte de toate printr-o comuniatea de sânge şi spirit. Taine este îndeobşte privit drept un pozitivist şi un liberal, lucru valabil şi pentru celălalt gigant al vieţii intelectuale franceze din acea perioadă, Ernest Reman, care a fost puternic influenţat de Gobineau.

Trebuie spus însă că abia atunci când gândirea rasială a adoptat darwinismul social, rasismul a dat naştere unei teorii politice corente. Ideile de selecţie naturală, lupta pentru existenţa şi supravieţuirea celor mai bine adaptaţi au fost prompt preluate de teoreticienii rasismului; determinismului biologic aplicat la ştiinţele umane a devenit pentru ei o normă prin care erau justificate ineglităţile existente sau cele ce urmau a fi instituite în vederea restabilirii ordinii naturale distruse de liberalism, democraţie, Revoluţia franceză şi marxism . Către sfârşitul secolului al XIX-lea, această sinteză dintre darwinismul social şi rasism era deja un lucru comun în Europa. Ea a căpătat o expresie caracteristică în oprea antropo-sociologilor George Vacher de Lapouge în Franţa şi Otto Amon în Germania. Aceştia nu se mulţumeau să afirme absoluta superioritate fizică, morală şi socială a arienilor, dar avansau şi un nou concept de natură umană, şi o nouă idee despre relaţiile dintre oameni.

Fisiere in arhiva (1):

  • Rasismul - Problema Sociala Contemporana.doc

Alte informatii

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice Specializarea: Ştiinţe Politice