Abordări Comparative Privind Impozitarea Profiturilor în Țări din Europa Occidentală

INTRODUCERE

Impozitarea profiturilor în Europa Occidentală se realizează în mod diferit, în funcție de mai mulți factori. Astfel, dacă sarcinile fiscale care privesc beneficiile realizate există în toate statele europene, sarcinile fiscale independente de rezultatele economice ale societăților diferă în mod substanțial de la țară la țară.

Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice, in unele tari se folosește același sistem de impunere ca în cazul persoanelor fizice, iar în altele se practică un sistem distinct.

În general, modul în care se realizează impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societăți de persoane sau ca societăți de capital. În cazul societăților de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent în baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil să se facă distincție între averea fiecăreia din persoanele asociate şi patrimonial societății respective.

La societățile de capital, poate fi făcută o demarcație netă între averea personală a acționarilor şi patrimonial societății; acționarii răspund pentru actele şi faptele societății numai în limitele părții de capital pe care o dețin. Profitul obținut de o societate de capital se repartizează atât acționarilor sub formă de dividende, cât şi societății pentru constituirea unor fonduri. Prin urmare, în cazul societăților de capital putem vorbi de profitul societății înainte de repartizare, de profitul repartizat acționarilor sub formă de dividende şi de profitul rămas la dispoziția societății.

În ceea ce privește impozitarea propriu-zisă a profitului net obținut de societățile de capital, practica fiscala internațională permite evidențierea următoarelor situații:

1. în unele țări cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de proprietarul capitalului social.

2. cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de natura activităților din care se obține profitul. Această situație se întâlneşte în Ucraina, Franța, Germania, Bulgaria şi Romania;

3. nivelul cotelor de impunere este stabilit în funcție de cifra de afaceri a societății (cazul Marii Britanii);

4. utilizarea unor cote de impozit diferite, după cum impozitul este un venit al bugetului de stat sau al bugetelor locale;

5. utilizarea unei singure cote de impunere. În Marea Britanie cota principală este de 33%, iar pentru societățile mici se folosește o cota de 25%.

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face, de regulă, anual, pe baza declarației de impunere întocmite de acestea. Impozitele stabilite conform celor mai sus menționate sunt trecute de către organele fiscale în registrul de rol.

În această lucrare ne vom concentra pe modalitățile de impozitare a profiturilor în țările din Europa Occidentală. Deşi când vorbim de Europa Occidentală, până la lărgirea Uniunii Europene, aceasta a fost, uneori, asociată cu Uniunea, țări care nu erau membre, erau în mod indiscutabil părți ale regiunii geografice a Europei de Vest.

O abordare simplificată a Europei de Vest include următoarele părți: Danemarca; Insulele Britanice – Regatul Unit și Irlanda; Țările din Benelux – Belgia, Olanda, Luxemburg; Franța și Monaco. Acestea sunt şi țările pe care le vom avea în vedere în continuare.

1. Belgia

Regimul fiscal din Belgia poate lesne rivaliza cu Olanda sau Luxemburg în materia legislației favorabile privind implantarea societăților de holding. Centrelor de coordonare şi centrelor de servicii ale societăților străine le este acordat un regim fiscal deosebit.

Impozitul pe profit colectat este vărsat în întregime la bugetul statului. Toate societățile, asociațiile, instituțiile sau sediile permanente ale unor asemenea entități datorează impozit pe profit, în condițiile în care: au personalitate juridică; au sediul statutar, sediul principal, sediul real sau conducerea administrativă în Belgia sau sunt angajate într-o afacere sau într-o activitate cu scop lucrativ.

Sunt prevăzute însă şi o serie de excepții de la regulă, cea mai importantă în acest sens fiind legea privind asociațiile inter-municipale. Entitățile fără scop lucrativ nu datorează în principiu impozit pe profit, atât timp cât activitățile desfăşurate se înscriu în limita fixată prin statut. Sunt considerate activități neaducătoare de profit tranzacțiile izolate sau cu caracter excepțional, tranzacții ce se referă la investirea fondurilor colectate de o asociație non-profit în cursul misiunii sale, precum şi tranzacții care includ indirect o activitate industrială, comercială sau agricolă.