Accize

Cap.1 Scurt istoric

Accizele sunt taxe de consumație aplicate asupra produselor ce intră în categoria impozitelor indirecte Ele se includ în prețul de vânzare al mărfurilor fabricate si realizate în interiorul ţării care percepe impozitul.

Accizele sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, pentru ca în acest fel impozitul să aibă un randament fiscal cat mai ridicat Deci, accizele se instituie asupra unor produse cum sunt: vinul, cidrul, berea, apele minerale etc. (în Franța); tutunul, cafeaua, zaharul, ceaiul, uleiurile minerale etc. (în Germania); berea, vinul, spirtul, cidrul, tutunul, uleiurile minerale etc. (în Marea Britanie); produsele din tutun, alcoolul, zahărul etc. (în Indonezia); produsele petroliere, tutunul, uleiurile vegetale, produsele industriei chimice, produsele textile și din iută etc. (în India); hidrocarburile (în Tunisia)); spirtul, produsele petroliere, băuturile nealcoolice și cimentul (în Thailanda) etc.

În România accizele, la fel ca și impozitul pe cifra de afaceri, fuseseră desființate prin reforma fiscală din 1953, impozitele indirecte fiind considerate incompatibile cu nouă orânduire.În fapt, în locul acestora s-a introdus impozitul pe circulația mărfurilor, care a funcționat, decenii la rând, ca o taxă de consumație universală, până la înlocuirea lui, în 1993, cu taxa asupra valorii adăugate.

Accizele au fost reintroduse în România în decembrie 1991, la început pentru 15 grupe de produse considerate de lux sau dăunătoare sănătății, cu cote între 25% și 60%, pentru ca apoi pentru alcool și tutun cotele să ajungă la 200% si chiar la 300%. Noua lor reglementare a avut loc prin Legea nr. 42/1993. Aceasta păstra nivelul de așezare ad-valorem, calculul făcându-se prin aplicarea, unor cote procentuale asupra bazei de impozitare. Cotele stabilite prin nouă Lege nr. 22/1997 erau de numai 3% la alcool (exclusiv alcoolul etilic de sinteza) și 6% la motorină, urcând la 200% la coniac și bere ambalată în cutii metalice și la 300% la whisky, gin, rom, rachiu din trestie de zahar, țigarete și produse din tutun de calitate superioară.

Sistemul ad-valorem era favorabil evaziunii prin subevaluarea bazei de impozitare și de aceea începând cu 1 ianuarie 1998 el a fost înlocuit, la principalele produse accizabile (alcool,băuturi alcoolice, țigarete, produse petroliere și cafea) cu calculul accizelor pe baza unor sume fixe stabilite pe unitate de măsură și exprimate, de dată aceasta în E.C.U.

Intenția era aceea de a evită indexarea periodică a accizelor datorită inflației, dar fluctuația periodică a cursului leu/Euro a făcut necesară actualizarea permanentă a prețurilor.

Legea permitea, pentru evitarea dublei impozitări în cazul procesării alcoolului și cafelei să se deducă din accizele datorate pentru produsele finale, accizele aferente materiilor prime incorporate prin prelucrare. Cu toate acestea, evaziunea a continuat, astfel că începând cu data de 1 ianuarie 1999, printr-o ordonanță de urgență, se revine la așezarea accizelor în lei/U.M. pentru alcool, băuturi alcoolice, vinuri și produse pe bază de vin, bere, produse din tutun și cafea, cu obligația actualizării trimestriale, prin ordin al ministrului finanțelor, a nivelului accizelor stabilite în lei, în funcție de evoluția ratei inflației și a cursului de schimb valutar. De asemenea, pentru a se limita evaziunea fiscală și pentru a ușura controlul asupra modului de calcul, a sumelor datorate, în cazul alcoolului etilic alimentar, accizele se calculau și se datorau o singură dată de către agentul economic producător au importator.

Regimul accizelor a fost ajustat ulterior prin Ordonanță Guvernului nr.22/1995, prinOrdonanță de Urgenta nr.82/1997 si 158/2001 pentru ca în prezent el să fie reglementat prin Codul Fiscal.

Accizele au un câmp de aplicare diferit de la tară la tară. În orice caz, randamentul lor fiscal este mare. Accizele se datorează bugetului de stat într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de către producători sau achizitori. Ele se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie pe baza unor cote procentuale proporționale aplicate asupra prețului de vânzare. Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor diferă de la o tară la alta și de la un produs la altul.

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, și anume formarea de resurse la dispoziția

statului. Cel puțin la fel de importantă este însă și motivația de ordin social a accizelor, prin

faptul că aceste pot fi folosite ca și pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în sensul

descurajării acelora care, spre exemplu, dăunează sănătății.

Acciza se calculează de regulă în două moduri, în funcție de cum este exprimată cota de impunere pentru fiecare produs accizat în parte. Astfel, cota de impunere poate fi o cotă fixă în lei sau în Euro pe unitatea de măsură specifică (de exemplu pe litru, pe gradul de concentrație, pe cifra octanică etc); sau poate fi o cotă procentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.