Acreditivul Documentar - Principala Modalitate de Plată Utilizată în Relațiile Internaționale

1. Introducere în plăţile internaţionale

1.1. Plăţile internaţionale – generalităţi

Stingerea obligaţiilor bănesti ce rezultă din activitatea de comerţ exterior şi

cooperare internaţională între parteneri din diferite ţări se realizează printr-o serie de modalităţi de decontare şi de plată internaţională pe care experienţa bancară le-a generalizat pe plan mondial.

Prin modalităţi de plată în relaţiile de schimb economic internaţional sunt desemnate totalitatea operaţiunilor şi a tehnicilor de plată, controlul bancar precum şi circuitul documentelor prin intermediul cărora creditorul încasează de la debitor creanţa rezultată din schimburile economice externe.

Astfel, în funcţie de caracterul plăţii, modalităţile de plată internaţionale se pot clasifica în:

• plăţi la termen, prin utilizarea temporara a unui credit comercial sau bancar (de exemplu: plăţile realizate prin intermediul acreditivului documentar, incasso-ului documentar, scrisorii documentare de credit etc.);

• plăţi efective, anticipate sau realizate în momentul schimbului internaţional de mărfuri şi servicii (de exemplu: plăţi realizate prin intermediul ordinului de plată);

• compensaţii, prin livrări reciproce, echivalente, de mărfuri şi servicii.

Utilizarea uneia sau alteia din modalităţile de plată internaţionale este determinată, în principal, de următorii factori:

• natura raporturilor economice care le-au general (relaţii comerciale, necomerciale, financiare etc.);

• statutul partenerilor şi gradul de încredere dintre ei;

• clauzele contractuale stabilite între parteneri în legătură cu stigerea datoriilor lor;

• gradul de solvabilitate şi de lichiditate a firmelor implicate;

• necesitatea recuperăni integrale şi în cel mai scurt timpa contravalorii mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor livrate sau prestate;

• cuantumul cheltuielilor ocazionate de folosirea uneia din modalităţi, comparativ cu celelalte;

• felul şi natura operaţiunilor contractate;

• practicile comerciale sau necomerciale uzitate pe piaţa externă respectivă;

Unele modalităţi de plată, în special cele mai uzitate, cum ar fi, de pildă, acreditivul documentar şi incasso-ul documentar, sunt reglementate prin "Reguli şi uzanţe internaţionale" (de exemplu: acreditivul documentar este reglementat prin documentul intitulat „Reguli uniforme şi practica acreditivelor documentare", cunoscut sub denumirea „Publicaţia nr. 500", elaborată de Camera de Comerţ Internaţional de la Paris, cu aplicare începând de la data de 1 ianuarie 1994, iar incasso-ul documentar este reglementat prin documentul „Reguli uniforme pentru incasso", cunoscut şi sub denumirea de „Publicaţia nr. 522", care a fost revizuită în anul 1995, cu aplicare începând de la data de 1 ianuarie 1996), iar dacă se face referire la acestea cu prilejul stabilirii modalităţilor de plată", derularea şi reglementarea eventualelor litigii urmează a fi realizate în conformitate cu reglementările în vigoare.

Este necesar ca modalitatea de decontare externă să fie stabililă încă din faza de contractare, motiv pentru care, la încheierea contractelor comerciale, agenţii comerciali vor prefera acele forme de decontare care asigură, pe de o parte, în cazul exportului, încasarea cat mai rapidă a contravalorii mărfurilor exportate sau a serviciilor prestate, iar pe de altă parte, în cazul importului, un risc minim.

1.2. Modalităţi de plată folosite în relaţiile internaţionale

Relaţiile comerciale şi de plăţi ale ţării noastre cu străinătatea se desfăşoara în condiţiile economiei de piaţă potrivit căreia agenţii economici români (regii autonome, SRL-uri, SA-uri, societăţi mixte sau private) realizează tranzacţiile în conformitate cu normele Băncii Naţionale a României şi cu hotărârile guvernamentale.

Agenţii economici au obligaţia de a cunoaşte prevederile legislaţiei valutare, atât din ţara noastră, cât şi din ţara partenerului extern, pentru a se asigura că derularea contractului se face în condiţii tehnice şi de eficienţă corespunzătoare.

Agenţii economici sunt obligaţi ca înca din faza de contractare să stabilească modalitatea de decontare externa şi să urmărească întocmirea documentelor în strictă concordanţă cu termenii modalităţii de plată respective.

Documentele aferente export-importului şi prestărilor de servicii se remit şi se primesc în/şi din străinătate, în general prin banca la care agentul economic este titular de cont. Este interzisa expedierea, primirea şi schimbul direct de documente care, prin natura lor, reprezintă creanţe sau angajamente de plată faţă de partenerii externi.

Relaţiile internaţionale de plăţi, ca şi relaţiile comerciale care stau la baza lor, se desfăşoara fie pe baza unor acorduri statale, opozabile părţilor semnatare, fie în cadrul unor relaţii de drept privat, de regulă, contractul de vânzare-cumparăre de mărfuri sau servicii. Dar, indiferent de cadrul în care se desfăşoara relaţiile de plăţi (acorduri guvernamentale, aranjamente bancare, contracte comerciale) în devize liber-convertibile între România şi celelalte state, în practică se utilizează următoarele principale forme de

decontare:

- acreditivul documentar;

- incasso-ul documentar;

- ordinul de plată;

- scrisoarea de garanţie bancară.