Alternative de Finanțare a Educației și Implicațiile Acestora

1. Evoluţii şi tendinţe în finanţarea învăţământului la nivel european şi naţional

Sistemul de învăţământ din fiecare ţară este caracterizat printr-o serie de particularităţi proprii determinate de condiţiile economice, sociale, politice, de gradul de cultură şi civilizaţie al societăţii, de tradiţiile unei naţiuni şi de concepţiile pedagogice pe care le promovează. Fiecare ţară promovează un învăţământ specific care corespunde nivelului şi gradului ei de dezvoltare, precum şi cerinţelor şi aşteptărilor referitoare la instruirea şi formarea generaţiilor viitoare. Diversitatea sistemelor de învăţământ de pretutindeni nu împiedică însă manifestarea unor trăsături comune şi a unor tendinţe generale de evoluţie şi dezvoltare.

„În întreaga lume, se manifestă cerinţa primordială conform căreia sistemele de învăţământ trebuie să înceapă, să continue şi să susţină transformările şi progresele sociale, asigurând un învăţământ de calitate, pregătind individul pentru viitor, dezvoltând capacităţile acestuia de a se adapta schimbărilor tehnico-ştiinţifice şi de a crea noul.

Constatările referitoare la corelaţia dintre nivelul de dezvoltare a învăţământului şi progresul economic şi social, în diferite ţări, au convins guvernele de necesitatea îmbunătăţirii acestui sector, ca premisă indispensabilă pentru asigurarea prosperităţii economice şi ridicarea gradului de civilizaţie, inclusiv a nivelului de trai al oamenilor. Constituie o realitate faptul că, în toate ţările, se manifestă o preocupare susţinută a statelor pentru o mai bună organizare şi dezvoltare a învăţământului public gratuit sau cu taxe reduse ori pentru sprijinirea celui privat prin subvenţii, ceea ce implică cheltuieli publice sporite pentru acţiuni de învăţământ ”.

1.1. Mecanisme de finanţare a sistemului educaţional în Uniunea Europeană

În vederea realizării unei cercetări cât mai pertinente a stadiului actual, a caracteristicilor şi a tendinţelor manifestate în finanţarea învăţământului din România, este imperios necesară mai întâi o prezentare a evoluţiei acestora în unele ţări europene.

Obiectivele strategice stabilite de către Comisia Europeană în anul 2002, în cadrul Consiliului European de la Barcelona, precum şi deciziile adoptate la nivel european în cadrul „procesului Bologna”, au determinat accelerarea procesului de reformă a sistemului educaţional.

România – ca semnatară a Declaraţiei de la Bologna - participă, alături de ţările din spaţiul European, la crearea condiţiilor pentru armonizarea învăţământului românesc cu cel European. De asemenea, un alt motiv pentru care o astfel de prezentare se impune este acela că, începând cu anul 2007, România este membră a Uniunii Europene, ceea ce face ca înţelegerea în detaliu a modului de finanţare a învăţământului în cele mai importante state europene să constituie un exemplu şi un procedeu pentru o mai bună înţelegere a direcţiilor ce trebuie urmate pentru atingerea standardelor impuse de Uniunea Europeană.

În martie 2000, Consiliul European a stabilit drept ţintă transformarea Uniunii Europene, la nivelul anului 2010, în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă să asigure creşterea economică prin intermediul creării de locuri de muncă numeroase şi mai bune, precum şi prin o mai mare coeziune socială . Pentru realizarea acestui obiectiv, Consiliul a invitat statele membre la o reflecţie generală asupra obiectivelor concrete ale sistemelor educaţionale şi la o creştere anuală substanţială pe locuitor a investiţiilor în capitalul uman. În vederea susţinerii domeniului educaţiei şi pregătirii profesionale, Uniunea Europeană şi statele membre trebuie să aloce suficiente resurse pentru atingerea obiectivelor propuse, impunându-se o orientare şi administrare riguroasa a fondurilor, în sensul obţinerii unui grad ridicat de eficienţă.