Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București

Proiect
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 24 în total
Cuvinte : 3093
Mărime: 325.69KB (arhivat)
Publicat de: Adriana Crișan
Puncte necesare: 9
Facultatea de Stiinte Economice

Extras din proiect

Istoric

Pe fundalul unei tradiţii de peste 70 de ani de burse de mărfuri, care au funcţionat după modelul burselor occidentale, istoria României consemnează, în anul 1881, apariţia primei burse de valori. Acest fapt s-a datorat ca urmare a adoptării Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri. Realizată după model francez, această lege reglementă înfiinţarea, prin decret regal, a burselor de valori şi mărfuri.

Deschiderea bursei din Bucureşti, ca urmare a adoptării acestei legi, a avut loc la 1 decembrie 1882.

După încheierea crizei economice 1929 – 1933, odată cu refacerea economică, „Bursa de efecte, acţiuni şi schimb în Bucureşti”, cunoaşte şi ea un curs ascendent, anul 1939 reprezentând apogeul perioadei interbelice. De menţionat că, la momentul anului 1939, se tranzacţionau 56 de titluri din domeniul bancar, al transportului şi al asigurărilor.

Sfârşitul celui de-al II-lea război mondial, cu întreaga turnură politică pentru România, a însemnat şi sfârşitul pieţei de capital şi al bursei de valori. Lovitura de graţie pentru acest sector economic extrem de dinamic a constituit-o procesul naţionalizării economiei din 1948, care a facut ca prin instaurarea proprietaţii de stat, să dispară produsele specifice: acţiunile, obligaţiunile corporatiste, titlurile de stat autohtone şi externe (cu echivalent în lei – aur).

Revoluţia din 1989, care a însemnat o cotitură importantă în istoria României, accentuată de programul de reformă ce i-a urmat şi de necesitatea reclădirii pieţei de capital şi a instituţiilor acesteia, printre care şi cea a Bursei de Valori Bucureşti.

Un grup de specialişti din diferite sectoare economice au avut şansa, uneori unică într-o viaţă de om, de a reconstrui această piaţă, care îşi regăseşte începutul în anul 1992. Procesul de reconstrucţie nu a fost uşor, sub toate aspectele, începand cu cel legislativ – au fost necesari doi ani până la adoptarea Legii 5 /1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori – şi continuând cu cel de educare a publicului larg. Acest proces continuă şi astaza, toţi cei implicaţi învaţă zilnic.

Bursa de Valori reprezintă o instituţie esenţială a economiei de piaţă, iar prezenţa ei în peisajul economic conferă un element suplimentar de coerenţă traiectoriei pe care s-a înscris economia romanească dupa anii ’90.

Viziunea Bursei de Valori Bucureşti

Construirea celei mai performante pieţe de capital din regiune, după aderarea Romaniei la Uniunea Europeană.

Misiune

Misiunea noastră este de a asigura şi a promova o piaţă eficientă, cu reguli corecte, atractivă şi compatibilă cu standardele europene, care să devină un factor de influenţă a tendinţelor economice şi instituţionale şi să se constituie într-un mediu de dezvoltare şi iniţiativaă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme şi norme pentru mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiţii de transparenţă şi siguranţă.

Rol

Rolul Bursei de Valori Bucureşti este de a furniza o piaţă organizată pentru tranzacţionarea valorilor mobiliare, de a contribui la creşterea lichidităţii valorilor mobiliare prin concentrarea în piaţă a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, de a contribui la formarea unor preţuri care să reflecte în mod corespunzător relaţia cerere-ofertă şi de a disemina aceste preţuri către public.

Principii

Principiile care guvernează Bursa de Valori Bucureşti ca piaţă organizată de valori mobiliare sunt:

Accesibilitate: Bursa se angajeză să asigure tratament egal tuturor societăţilor membre, respectiv societăţilor emitente listate la Bursă.

Informare: Bursa se angajează să asigure permanent agenţilor de bursă şi investitorilor, suficientă informaţie despre societăţile tranzacţionate şi despre preţurile valorilor mobiliare emise de acestea.

Etica pietei: Bursa se angajează să asigure că piaţa valorilor mobiliare funcţionează într-un mod care sporeşte încrederea utilizatorilor, autorităţilor şi publicului larg în general.

Neutralitate: Bursa se angajează să acţioneze neutru şi să-şi menţină integritatea în relaţia cu toţi participanţii la piaţă, precum şi cu alte instituţii sau organizaţii care supraveghează sau operează în piaţa de capital.

Bursa de valori Bucuresti ofera constant un top 5 al companiilor,tinand cont de mai multe variabile(volumul, valoarea si pretul tranzactiilor), pentru a oferi o minima orientare potentialilor clienti. Astfel in data de 27.05.2008, bursa ofera urmatoarele clasemente:

TOP 5 Companii BVB

dupa volum

Simbol Pret Volum

AMO

0,0803 67.983.100

RRC

0,0610 31.302.200

TLV

0,4510 5.980.600

SIF4

1,7000 1.370.900

TBM

0,3900 1.352.800

dupa valoare

Simbol Pret Valoare

AMO

0,0803 5.457.073,70

TLV

0,4510 2.694.765,70

SIF5

2,9400 2.448.812,00

SIF4

1,7000 2.322.356,00

BRD

22,6000 1.956.330,00

dupa pret - Cresteri

Simbol Pret Var (%)

ALT

0,0844 14,99

AMO

0,0803 14,88

UZT

25,6000 14,80

STZ

0,7400 14,73

AZO

0,5900 14,56

dupa pret - Descresteri

Simbol Pret Var (%)

PEI

58,1000 -4,75

BCM

0,1700 -3,95

UAM

0,8150 -3,55

EPT

0,6650 -2,21

ARM

0,3760

Preview document

Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 1
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 2
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 3
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 4
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 5
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 6
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 7
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 8
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 9
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 10
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 11
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 12
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 13
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 14
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 15
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 16
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 17
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 18
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 19
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 20
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 21
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 22
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 23
Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori București - Pagina 24

Conținut arhivă zip

  • Analiza Companiilor Listate la Bursa de Valori Bucuresti.doc

Alții au mai descărcat și

Finanțarea firmei prin emisiunea de noi obligațiuni

1. CREDITUL OBLIGATAR 1.1. GENERALITĂŢI Apelul la economiile publice sau împrumutul obligatar este un contract de credit încheiat între o masa de...

Agenții Bursieri

SCOPUL LUCRĂRII Lucrarea are drept scop, în primul rând expunerea noţiunilor de agent de bursă sau broker, funcţiile de bază pe care le poate...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Practică bancară - BRD

CAPITOLUL 1 Prezentarea societatii bancare. Istoric si evolutie 1.1 Scurt istoric al Bancii Romane pentru Dezvoltare Istoria sistemului bancar...

Indici Bursieri ai Bursei de Valori București

Capitolul I PIAŢA DE CAPITAL – PRINCIPALA COMPONENTĂ A PIEŢEI FINANCIARE 1.1. Concepte, definiţie, trăsături Sistemul financiar reprezintă...

Proiect birotică

Descriere Firma BRD - Groupe Société Générale este a doua banca româneasca, dupa activele bancare. Cu o capitalizare de 4,8 miliarde euro la...

Indicii BVB și Relevanța Acestora pentru Piața de Capital din România

CAP 1 INDICII BURSELOR DE VALORI IN GENERAL 1. Indicii burselor de valori din SUA Indicii NYSE reflectă foarte fidel nivelul pieţei curente...

Studiu de Fezabilitate SC Rompetrol Rafinare SA

Lucrarea reprezinta o analiza economico-financiara a companiei “Rompetrol Rafinare S.A.” pe baza situatiilor financiare din ultimii trei ani cu...

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Indici Bursieri

Comisia Natională a Valorilor Mobiliare (CNVM) Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) este o autoritate administrativă autonomă a statului...

Proiect economie bancară BRD-GSG

Capitolul 1. Prezentarea societăţii bancare. Istoric şi evoluţie 1.1.Momentul istoric. Evoluţia în cadrul sistemului bancar românesc În 1923 ia...

Analiza de piață a firmei BRD SA

CAP 1. Prezentarea firmei BRD S.A. Grupul Société Générale este unul din primele grupuri de servicii financiare din zona euro şi una din franceze,...

Ai nevoie de altceva?