Analiza, determinarea și acordarea unui credit ipotecar în cadrul Băncii Românești

INTRODUCERE

Am ales această temă ţinând cont de faptul că economia de piaţă nu poate funcţiona fără credite, banca urmărind să asigure, prin intermediul creditului, echilibrul economic general.

Lucrarea de faţă este structurată pe 4 capitole.

În primul capitol, intitulat “Creditul bancar”, este prezentată evoluţia şi perspectivele creditului în România.

Cel de-al doilea capitol “ Determinarea şi analizarea a creditelor pentru persoane fizice “sunt prezentate principalele caracteristici ale creditelor bancare acordate persoanelor fizice.

Cel de-al treilea capitol “Studiul de caz“ am prezentat acordarea unui credit ipotecar în cadrul Băncii Romanesti– sursa de finanţare a achiziţiilor şi construcţiilor de locuinţe”, urmăreşte evoluţia şi implicaţiile creditului ipotecar în cadrul BĂNCII ROMANEŞTI, în care am prezentat cererea unei persoane fizice pentru un credit ipotecar.

Lucrarea se încheie cu concluziile pe care mi le-am exprimat în urma analizei realizate prin studiul unor lucrări de specialitate şi a legislaţiei în vigoare existente în România.

Cap.I. Creditul bancar

1.1. Definiţie credit bancar

Creditul a apărut iniţial în Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari şi al preoţilor şi devine unul din mecanismele fundamentale ale vieţii economice începând din anii 1850-1860, odată cu declanşarea revoluţiei industriale în Europa de Vest, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor, exercitând astfel un efect multiplicator asupra activităţii economice.

Literatură de specialitate oferă diverse definiţii ale conceptului de credit bancar. Economiştii francezi referindu-se la creditul bancar specific întreprinderilor mici şi mijlocii îl definesc ca fiind „suma de bani pe care o obţine o întreprindere de la o bancă atunci când activul circulant din bilanţ nu este finanţat integral prin încasările de la furnizori şi de la diverşi creditori şi când aceasta insuficientă nu este acoperită de fondul de rulment”.

O definiţie mai cuprinzătoare a creditului este dată în documentele Băncii Centrale Europene:” relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acorda unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul pe care şi-l asuma creditorul sau de reputaţia debitorului”.

În România, definiţia oficială a creditului este redată în Legea nr. 58/1998republicata – Legea bancară, astfel: ’’Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plată unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire a scadentei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plată unei sume de bani.’’

Prin creditul bancar este introdus în circulaţie un volum mare suplimentar de bani, care reprezintă realmente principalul volum de mijloace de plată în circuitele economico-financiare. Majoritatea creditelor bancare în economia de piaţă sunt acordate pe bază de documente bancare: instrumente de plată şi de credit (cambia sau trata, biletul la ordin, etc) chitanţe sau alte documente similare, în cazul creditelor de valori mai mari se încheie “contracte de credit”, însoţite de o analiză prealabilă a situaţiei economico-financiare a solicitatorului de credit (uneori, chiar un studiu de fezabilitate), iar banca cere garanţii speciale.