Analiza presiunii fiscale în țările UE și implicațiile acestora

Cap.1.1.Definiţia şi semnificaţia presiunii fiscale

Termenul de "presiune fiscală" este cel mai des folosit în ceea ce priveşte referirea la fondurile publice. Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice şi juridice, ori la nivelul întregii societăţi prin intermediul impozitării. Presiunea fiscală are o mare relevanţă economică deoarece indică măsura în care veniturile nominale ale populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării şi, în acelaşi timp, arată măsura sau gradul în care bugetul de stat îşi procură veniturile pe calea prelevării de impozite. Presiunea fiscală

asociate cu mărimea şi rata deîn creştere departamentului GRF.

Presiunea fiscală poate fi utilizată atât pentru impozitele indirecte, cât şi pentru totalitatea prelevărilor la buget efectuate prin intermediul impozitării. Presiunea fiscală se concretizează de fapt în gradul de fiscalitate, grad în care contribuabilii - în ansamblul lor, societatea, respectiv economia, suportă pe seama rezultatelor obţinute din activitatea lor, impozitele şi taxele - ca prelevări obligatorii instituite şi percepute prin constrângere legală de către stat. Presiunea fiscală reprezintă proporţiile din venituri la care, în mod nevoit şi obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau persoane juridice) renunţă în favoarea statului, sub forma impozitelor, vărsând aceste sume în cadrul exigibilităţii lor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi fondurile publice. Teza se axeaza pe problematica fiscalitatii, pe care o analizeaza pornind de la evolutia ideilor privind economia, rolul economic al statului si politica fiscala din secolul al XVI- lea si pana in prezent, evolutia sistemelor fiscale si a nivelului structurii fiscalitatii, continuand cu rolul politicii fiscale ca instrument de realizare a echilibrului economic si social si concluzionand cu sistemul fiscal in Romania, privit in evolutia sa de dupa 1989.

1.2. Presiunea fiscala in zona Uniunii Europene

Definitia presiunii fiscale intr-o forma simplista este data de raportul dintre impozite si produsul intern brut. Cu toate acestea se considera adesea ca, acest raport desi exprima „un indicator sumar al presiunii fiscale dintr-o tara, este un factor de scalare folositor si un semnal pentru preferinta tarilor in ceea ce priste dimensiunea sectorului public". Deficientele acestui indicator trebuie avute in dere atunci cand se analizeaza presiunea fiscala in Uniunea Europeana.

Realizarea paralelelor intre presiunea fiscala a tarilor membre a Uniunii Europene si aprecierea nilului presiunii fiscale la nilul Uniunii Europene in general se confrunta de asemenea cu numeroase dificultati, determinate de faptul ca niturile fiscale nu sunt pe de-a intregul abile de la o tara la alta. Dirgentele se datoreaza unei varietati de factori generali si specifici pentru fiecare tara.

Între începutul anilor 1970 şi sfârşitul anilor 1990, presiunea fiscală totală, în procent de PIB

a crescut în Uniunea Europeană. În medie, rata de creştere a fost de o jumătate de procent

punct pe an în timpul anilor 1970, o perioadă de creştere rapidă a cheltuielilor publice. Creşterea din sarcina fiscală totală a încetinit în anii 1980 - cu o creştere anuală medie de mai puţin de o zecime de punct procentual pe an - înainte de a creşte din nou în 1990, la un raport anual

Rata medie de 0,3 puncte procentuale. Totalul impozitelor din PIB în Europa a ajuns, la rândul său, în scădere cu 0,2 puncte procentuale, în medie pe an. În ansamblu, raportul taxei de acum este la acelaşi nivel ca acum zece ani

- Atunci când se uită la evoluţia fiecărei ţări, mai multe excepţii ies în evidenţă.

În primul rând, unele ţări au fost un succes deosebit pentru stabilizarea totală fiscalităţii la PIB

fie din anii 1970 - acesta este cazul de Irlanda şi Regatul Unit - şi acest lucru la nivel

aproximativ 35%, sau din anii 1980 - cum ar fi Germania (la aproximativ 40%), Belgia, Luxemburg, şi Olanda (toate la aproximativ 45%). În al doilea rând, nivelul impozitelor în economie a a crescut dramatic - cu circa 10 puncte procentuale - în Finlanda, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, în anii 1980 şi 1990, deşi începând de la niveluri relativ scăzute.