Analiza structurii și dinamicii resurselor financiare publice și cheltuielilor publice din bugetul de stat al României

1. Structura resurselor financiare publice si a cheltuielilor publice din bugetul de stat - criterii si componente ( conform clasificării bugetare)

1.1. Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare – instrument important de codificare a informaţiei financiare

Pentru ca puterea legislativă sau autoritatea deliberativă să poată avea o imagine clară asupra bugetului şi în acelaşi timp să fie în măsură să controleze acţiunea autorităţilor executive, este necesar ca veniturile şi cheltuielile să fie prezentate în buget după o schemă unitară. Această grupare a veniturilor şi cheltuielilor într-o anumită ordine şi pe baza unor criterii precis determinate este cunoscută sub denumirea de clasificaţie.

Elaborarea unei clasificaţii bugetare pe baze ştiinţifice trebuie să răspundă cerinţelor informaţionale ale procesului bugetar privit în întregul său, care să clarifice :

- sursele de provenienţă ale veniturilor bugetare;

- repartiţia cheltuielilor bugetare în funcţie de destinaţia lor efectivă;

- instituţiile publice prin care se realizează veniturile şi se efectuează cheltuielile din buget;

- modul în care veniturile şi cheltuielile influenţează repartiţia venitului naţional şi procesul reproducţiei sociale;

- simplitatea şi claritatea prezentării, spre a fi înţelese şi de persoane fără o specializare deosebită.

Potrivit principiului specializării bugetare, veniturile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile bugetare pe destinaţia lor efectivă şi în funcţie de conţinutul economic. Astfel, fiecare sumă ce se încasează pentru buget sau se plăteşte din credite bugetare trebuie încadrată obligatoriu într-o subdiviziune a clasificaţiei bugetare corespunzătoare venitului realizat sau cheltuielii efectuate. Prin urmare, clasificaţia bugetară reprezintă un instrument de lucru folosit atât în faza de elaborare a bugetelor, cât şi în cea a execuţiei, servind la înscrierea în bugete a veniturilor în funcţie de provenienţa şi ordinea lor de încasare, şi a cheltuielilor în raport cu destinaţia obiectivului sau activităţii, precum şi a naturii economice a operaţiilor în care acestea se concretizează.

Clasificaţia bugetară se stabileşte, se aprobă şi se publică de către Ministerul Finanţelor Publice distinct pentru venituri bugetare şi pentru cheltuieli bugetare. Ea se adaptează şi completează de către ministerul de resort, odată cu modificările de natură economică, financiară şi juridică care intervin în economie, finanţe şi legislaţie, precum şi în structura organizatorică a instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale. Aplicarea clasificaţiei bugetare se face respectând aceeaşi metodologie atât pentru bugetul de stat, cât şi pentru celelalte bugete. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice a stabilit clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice pentru sistemul bugetar din România, în următoarea componenţă :

- clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice;

- clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor administraţiei centrale;

- clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale;

- clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor instituţiilor publice şi activităţilor autofinanţate, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor de sănătate, a bugetului asigurărilor pentru şomaj, a celorlalte fonduri constituite în afara bugetului;

- clasificaţii în profil departamental.

1.2. Gruparea veniturilor în cadrul clasificaţiei bugetare

În cadrul clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice veniturile sunt structurate din punctul de vedere al sursei, în părţi, capitole, şi subcapitole; fiecare parte este reprezentată printr-o denumire, iar capitolele şi subcapitolele sunt redate atât printr-o denumire corespunzătoare sursei, cât şi prin codificare cifrică, ca urmare a cerinţelor legate de prelucrarea informatizată a informaţiilor de acest fel . Astfel, fiecare capitol este simbolizat printr-o secvenţă de 4 cifre, în timp ce subcapitolele sunt codificate în structura capitolului printr-un grup de şase cifre.

Potrivit clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice aprobată prin Ordinul nr. 1394/1995, veniturile sunt structurare în opt părţi: Venituri curente (I); Venituri din capital (II); Prelevări din bugetul de stat (IV); Sume primite de la alte bugete (V); Subvenţii (VI); Donaţii şi sponsorizări (VII); Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (VIII); Sume de la fondul de redistribuire (X).

1.2.1. Veniturile curente

Resursele instituite şi mobilizate în mod obişnuit la buget sunt considerate venituri curente sau ordinare (I). Veniturile curente deţin ponderea cea mai mare în formarea bugetului public, încasarea lor realizându-se în cadrul fiecărui exerciţiu financiar în baza unor prevederi legale a căror aplicabilitate în timp este de durată. Din această categorie de venituri cu caracter repetitiv, fac parte veniturile fiscale şi veniturile nefiscale.

1.2.1.1. Veniturile fiscale

Sunt considerate venituri fiscale acele categorii de venituri curente care “se instituie de către stat în virtutea suveranităţii sale financiare, în calitatea sa de subiect de drept public” . Ca atare, veniturile fiscale sunt prelevate de către în baza unor prevederi legale şi fără nici o contraprestaţie, caracterul contribuţiilor fiind obligatoriu şi nerambursabil, ele având la bază forţa coercitivă a statului. În această categorie de venituri se cuprind prelevările legale sub forma impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale şi la bugetele unor fonduri, pe care trebuie să le plătească contribuabilii persoane fizice sau juridice din veniturile realizate, precum şi din averile pe care le posedă, pentru realizarea funcţiilor statului şi ale administraţiei publice locale.

În funcţie de modul cum sunt aşezate şi încasate, subdiviziunea veniturilor fiscale cuprinde două mari categorii de impozite: impozitele directe şi impozitele indirecte.

Impozitele directe sunt acele impozite care se percep periodic, în mod direct şi nominal de la persoanele fizice şi juridice pe baza valorii venitului constatat sau asupra valorii bunurilor care le aparţin. Ele se stabilesc anual prin lege, care prevede cotele de contribuţie, ca şi termenele în care obligaţiile trebuie achitate.

Specific impozitelor directe este faptul că suportatorul real al impozitelor, taxelor şi contribuţiilor este însuşi subiectul plătitor, situaţie cunoscută sub numele de incidenţă directă.

Dacă avem în vedere criteriile care stau la baza aşezării şi încasării impozitelor directe, ele se pot clasifica în impozite personale şi impozite reale. Impozitele personale se caracterizează prin faptul că au în vedere situaţia personală a subiectului impozabil, aşezându-se asupra veniturilor sau averii acestuia indiferent de nivelul acestora, din care cauză se mai numesc şi impozite subiective. În schimb, impozitele reale se aşează asupra bunurilor materiale (pământ, imobile, fabrici etc.) indiferent de situaţia personală a plătitorului impozitului, motiv pentru care mai poartă şi denumirea de impozite obiective sau pe produs, întrucât se instituie asupra venitului brut dat de obiectul impozabil, fără a exista vreo legătură cu situaţia plătitorului de impozit.