Aranjamente de Gestiune a Crizelor Financiare în Europa

Introducere

Criza financiară și economică a creat riscuri reale și grave la adresa stabilității sistemului financiar și a funcționării pieței interne . Reinstaurarea și menținerea unui sistem financiar stabil și fiabil reprezintă o condiție esențială pentru păstrarea încrederii și coerenței în cadrul pieței interne și, prin urmare , pentru păstrarea și îmbunătățirea condițiilor necesare pentru crearea unei piețe interne funcționale și complet integrate în domeniul serviciilor financiare. Mai mult, piețele financiare mai dezvoltate și integrate oferă mai multe oportunități de finanțare și diversificare a riscurilor și contribuie astfel la îmbunătățirea capacității economiilor de a absorbi șocurile.

Uniunea a atins limitele acțiunilor care pot fi întreprinse pe baza statutului actual al comitetelor autorităților europene de supraveghere. Uniunea nu poate rămâne în situația actuală, caracterizată de absența unui mecanism care să garanteze că autoritățile naționale de supraveghere iau cele mai bune decizii posibile în materie de supraveghere în cazul participanților la piața financiară transfrontalieră, de o colaborare și de schimburi de informații insuficiente între autoritățile naționale de supraveghere, de acorduri complicate încheiate de autoritățile naționale pentru a desfășura acțiuni comune în vederea respectării multitudinii de cerințe în materie de reglementare și supraveghere, precum și de faptul că soluțiile naționale sunt de cele mai multe ori singura opțiune fezabilă pentru a rezolva probleme la scară europeană și că există interpretări diferite ale aceluiași text juridic. Sistemul european de supraveghere financiară (SESF) ar trebui să fie conceput în așa fel încât să corecteze aceste deficiențe și să ofere un sistem conform cu obiectivul unei piețe financiare a Uniunii pentru servicii financiare care să fie stabilă și unică și care să conecteze autoritățile naționale de supraveghere în cadrul unei rețele puternice la nivelul Uniunii .

Capitolul 1: Crizele financiare

Crizele au reprezentat o caracteristică a peisajului financiar a ultimului secol. Acestea apar adesea fără avertizare, precum a demonstrat-o și criza actuală.

Criza financiară poate fi definită ca o dereglare majora produsa pe piețele monetare, valutare si de capital cu efecte negative asupra economiilor statelor naționale.

National Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării forţei de munca, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.

Există unii specialişti care clasifică aceste fenomene-crizele în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

O criza este cel mai probabil sa se raspandeasca in tarile unde pot fi identificate ca neajunsuri principale: rezerve internaţionale insuficiente pentru a-si apăra stabilitatea monedei naţionale, sistem bancar slab, precum si o apreciere semnificativă recentă a monedei nationale .

Crizele bancare pot apărea, în general în urma unor bule speculative. Aprecierile nejustificate a prețurilor unor active pot apărea din mai multe motive, însă dintre acestea se remarcă cantitatea de lichiditate pusă la dispoziție de către autoritățile monetare.

Cele mai recente cazuri ale unor bule speculative pot fi identificate in special în sectorul imobiliar, datorate expansiunii creditului, fapt ce a atras atât persoanele ce aveau nevoie de locuințe, cât și speculanții, dornici de a marca profituri rapide din evoluția prețurilor. Reprezentativ pentru această situație este criza financiară actuală, ce a pornit de la dorința politicienilor, în special în timpul mandatului lui G.W. Bush, ca fiecare american să dețină o casă. Originile acestei ”bubble” mai pot fi identificate în politica monetară laxă adoptată după criza ”dot com” din 2001, dar și în efectele implementării legii Glamm Leach Bliley în 1999 care prevedea dereglementarea sectorului bancar.