Așezarea și Perceperea Impozitelor

1. Aspecte generale asupra impozitelor

Impozitele reprezintă plăţi obligatorii care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea acestuia. Cu alte cuvinte, impozitele sunt părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice sau juridice, prelevate de stat în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Obligativitatea impozitelor trebuie înţeleasă în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit .

Statul este cel care are dreptul de a introduce impozitul, iar acest drept se exercită prin intermediul puterii legislative şi anume Parlamentul, sau în anumite condiţii prin organele de stat locale.

Alături de impozite, care asigură intervenţia statului în viaţa social-economică a unei ţări, există şi categoria de taxe. Cu privire la această categorie putem spune că taxele sunt instituite prin lege şi au caracter obligatoriu însă modalitatea de colectare se face în anumite scopuri precise. Dacă în cazul impozitelor prelevarea are loc fără o contraprestaţie din partea statului, în cazul taxelor acţiunea este diferită. Astfel, există taxe care nu percep o contraprestaţie din partea statului dar şi taxe care sunt obligatorii numai dacă populaţia solicită un serviciu, numite taxe condiţionate, acestea din urmă presupunând o contraprestaţie.

Principalele taxe sunt:

- timbrul judiciar şi taxele de timbru;

- taxa pentru certificatul de urbanism;

- taxa de drum;

- taxa asupra mijloacelor de transport;

- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor;

- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

- taxa hotelieră;

- taxe speciale;

În viaţa economică, existenţa impozitelor reprezintă o importantă pârghie financiară. Prin intermediul impozitelor statul intervine în activitatea economică şi poate încuraja sau descuraja anumite practici şi tipuri de activităţi. Adaptarea bazei de aşezare a impozitelor, instituirea de monopoluri, instituirea unui sistem de scutiri şi înlesniri, supradimensionarea impozitelor sau sistemele de restituire fiscală reprezintă modalităţi tehnice de transformare a impozitului într-un instrument al politicii economice şi sociale.

1.1 Elementele impozitului

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice şi sociale urmărite de către stat, la introducerea lor este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele fiscale, cât şi de contribuabili. Introdusă prin lege, impunerea fiscală precizează pentru fiecare impozit cine sunt contribuabili, materia impozabilă, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată precum şi sancţiunile referitoare la sustragerea de la plata impozitelor, neonorarea obligaţiilor fiscale la termenele stabilite sau încălcarea altor dispoziţii ale reglementărilor fiscale.

Printre elementele impozitului amintim: subiectul impozitului sau plătitorul, suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plată. Aceste elemente sunt prezentate schematic în figura următoare:

Figura nr 1: Elementele impozitului

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică pentru care legea stabileşte obligativitatea de plată a impozitului. Această persoană, obligată la plata impozitului, mai poartă denumirea curentă şi fiscală de contribuabil. De exemplu, în cazul impozitului pe profit, subiectul este agentul economic.

Suportătorul impozitului sau destinatarul este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv plata impozitului. În mod normal, subiectul impozitului este şi suportătorul real al acestuia însă, nu sunt rare cazurile în care suportătorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Un exemplu în acest sens este taxa pe valoarea adăugată, în cadrul căreia, impozitul este perceput de vânzătorul unui produs, care este şi subiectul impozitului şi suportat de cumpărător prin preţul pe care acesta îl plăteşte.

Obiectul impunerii este materia supusă impozitării. În cazul impozitelor directe, venitul sau averea reprezintă obiectul impunerii, spre deosebire de impozitele indirecte, în cadrul cărora materia supusă impozitării poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau uneori bunul exportat.