Asigurarea stabilității prețurilor obiectiv fundamental al Uniunii Europene

INTRODUCERE

La 1 ianuarie 2007 România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Procesul de aderare a fost unul îndelungat, negocierile cu Uniunea Europeană începând în anul 2000. Procesul de aderare la Uniunea Europeană a constituit însă un element catalizator al reformelor în plan economic, instituţional şi chiar politic. Procesul de convergenţă reală a fost rapid. PIB-ul pe locuitor, la paritatea puterii de cumpărare crescând de la 26% din media Uniunii Europene în 2000 la 41% din media Uniunii Europene în 2008. De asemenea. începând cu anul 2000 am asistat şi la un proces continuu de scădere a ratei inflaţiei de la 40.7% la sfârşitul anului 2000 la 4.9% la sfârşitul lui 2008.

Următorul obiectiv major îl reprezintă trecerea la moneda unică euro. Realizarera acestui obiectiv este prevăzută pentru anul 2014. Provocarea majoră pentru perioada următoare o va reprezenta îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală (criteriile de Maastricht) în paralel cu continuarea procesului de convergenţă reală. Unul dintre criteriile care trebuie obligatoriu a fi îndeplinite pentru a adopta moneda unică europeană este cel al ratei inflaţiei: aceasta nu poate depăşi cu mai mult de 1.5 puncte procentuale media ratelor inflaţiei din cele mai performante trei ţări membre ale Uniunii Europene (ţările cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei). Rata inflaţiei s-a consolidat la un nivel cu o singură cifră dar este încă departe de nivelul de 2% care caracterizează situaţia de stabilitate a preţurilor şi obiectivul Băncii Centrale Europene. Ca atare, procesul de reducerea a ratei inflaţiei trebuie să continue mai departe. însă atunci când rata inflaţiei se situează la un nivel mai scăzut, reducerea acesteia devine mai dificilă în special în condiţiile în care procesul de convergenţă reală este unul rapid şi generează presiuni inflaţioniste. Pentru a susţine procesul dezinflaţionist, Banca Naţională a României a adoptat la 15 august 2005 o nouă strategie de politică monetară: ţintirea directă a inflaţiei. Aplicată iniţial în ţări industrializate (Noua Zeelandă, Marea Britanie. Canada), această strategie este utilizată în prezent şi de foarte multe ţări cu economii emergente (Chile. Cehia. Ungaria. Polonia. Africa de Sud. Israel). Deoarece se bazează pe un grad ridicat de transparenţă şi de comunicare a băncii centrale cu publicul, ţintirea directă a inflaţiei poate permite o ancorare mai bună a anticipaţiilor inflaţioniste ale publicului şi o reducere a costurilor (în termeni ai creşterii economice) necesare pentru reducerea ratei inflaţiei şi atingerea obiectivului stabilităţii preţurilor.

Capitolul I

Asigurarea stabilităţii preţurilor

Obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor. Aceasta este prevederea-cheie stipulată în capitolul destinat politicii monetare din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE). Acordându-se o atenţie deosebită îndeplinirii acestui obiectiv de politică monetară a BCE, tratatul reflectă concepţia economică modernă în ceea ce priveşte rolul, scopul şi limitele politicii monetare şi susţine structura instituţională şi organizatorică a activităţii unei bănci centrale în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.