Asigurările și Societatea de Asigurări

1.1 Necesitatea şi premisele asigurării în societatea modernă

1.1.1 Scurt istoric al asigurărilor

În ciuda eforturilor depuse de unii oameni de ştiinţă pentru descoperirea primelor operaţiuni de asigurări şi reasigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie. Totuşi,în urma unor îndelungi căutări, au fost găsite dovezi ale unor operaţiuni de împărţirea riscurilor ce datează din aceeaşi perioadă cu apariţia primelor forme organizate de comerţ. Ideea reasigurării îşi are rădăcinile în acelaşi instinct uman care a dus şi la apariţia asigurării, şi anume dorinţa ca paguba suferită de o persoană să fie suportată de mai multe persoane. De aceea, unii istorici consideră că şi reasigurările, ca formă de protecţie, au apărut la foarte scurt timp după apariţia asigurărilor.

Oamenii primitivi nu au descoperit nevoia de asigurare, considerându-se protejaţi de familie sau trib unde mutualitatea însăşi ca şi în asigurări, era o realitate. Acest lucru nu era adevărat la marile civilizaţii antice ale Egiptului, Feniciei, Greciei şi Romei în care individul se vedea expus la multe riscuri fără protecţia comunităţii familiale.

Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximaţie. Se spune că negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte pe râurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinaţie safie supusă pierderii. Este deci doar o formă de dispersie a riscului, nu şi o protecţie. Alte dovezi se referă la babilonieni, care în jurul anului 3000 î.e.n – perioadă caracterizată printr-o civilizaţie unică înfloritoare – au conceput şi practicat un sistem de aşa-zise credite maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii. Primele dovezi scrise s-au găsit odată cu descoperirea Codului lui Hammurabi care conţinea 282 de reguli printre care şi cele privitoare la comerţ.

În aceeaşi perioadă au apărut aşa numitele „contracte de împrumut” – „contract of bottomry”. Acesta era un contract prin care banii sau mărfurile erau daţi în avans spre comercializare fie sub formă de credit la o anumită rată a dobânzii pentru care creditorul nu avea dreptul să primească nici o cotă din profitul tranzacţiei comerciale, fie drept credite mixte şi parteneriat în care, alături de plata unei anumite dobânzi şi indiferent de rezultatul contractului creditorul avea dreptul la o parte din profit, dacă acesta depăşea o anumită sumă. Aceasta nu însemna că debitorul nu avea răspundere în caz de accident, dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie. Dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul trebuia să plătească împrumutul şi dobânda.

Acest sistem a fost ulterior preluat şi dezvoltat de greci prin emiterea unor hârtii de valoare, iar mai târziu romanii au aderat la acelaşi sistem. Un rol important în evoluţia sistemului de asigurări şi ulterior de reasigurări l-au avut negustorii italieni din oraşele state ale Italiei de Nord de la începutul mileniului trecut, activitatea lor fiind preluată şi de Ţările de Jos şi de Anglia. În 1310 Ducele de Flandra a decis înfiinţarea primei camere de asigurări „Camera de Asigurări de la Bruges” pentru asigurări împotriva riscurilor maritime, iar la Londra Parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate, prin emiterea în 1601 a „Legii privind poliţele de asigurare folosite între negustori” .

Vieţile şi bunurile oamenilor au fost ameninţate încă din antichitate de cele mai variate şi distructive forţe ale naturii. Trăsnetele, inundaţiile, incendiile, furtunile şi uraganele, grindina, seceta, cutremurele de pământ şi erupţiile vulcanice chiar şi epidemiile au transformat în câteva momente averile oamenilor in mormane de moloz, sau în cenuşă, le-au şters de pe faţa pământului şi au provocat nu de puţine ori moartea sau accidentarea proprietarilor.

Progresul tehnic deosebit de accelerat din ultimele secole; centralizarea proceselor de producţie în fabrici şi uzine ce concentrează mii de salariaţi; crearea de aglomerări urbane ce numără sute de mii şi chiar milioane de locuitori; creşterea vitezei de producţie ca urmare a dezvoltării utilajelor; folosirea a diferite substanţe radioactive pentru producerea formelor neconvenţionale de energie, au condus la creşterea numărului accidentelor (fie de muncă fie în viaţa particulară), a incendiilor şi a catastrofelor provocate de oameni. Progresele uriaşe ale ştiinţei şi tehnicii din epoca modernă nu au putut decât să mai reducă riscurile producerii acestor nenorociri dar nu au putut să înlăture definitiv cauzele producerii lor. Progresul în acest sens s-a înregistrat în alt domeniu, cel al asigurărilor, prin perfecţionarea formelor de protejare împotriva forţelor distructive ale naturii şi accidentelor.

Societăţile de asigurare şi cele mutuale de asigurare sunt nelipsite astăzi din peisajul oricărei economii naţionale preluând asupra lor riscurile care ameninţă persoanele fizice sau juridice, în schimbul unei prime, oferind o anumită certitudine. Prin urmare aceste societăţi specializate, prin rolul lor de asiguratori, preiau riscurile materiale ale partenerilor lor de contract, asiguraţii, în eventualitatea producerii lor.