Balanță de trezorerie - elaborarea bugetului de trezorerie

INTRODUCERE

De-a lungul timpului, performanţa financiară a unei firme s-a măsurat prin mărimea organizaţiei, sau prin rentabilitatea şi profitul obţinut. Astăzi, în contextul fenomenelor de instabilitate economică performanţa financiară a entităţilor nu poate fi măsurată numai pe baza rezultatului contabil.

Orice entitate economică, pentru a supravieţui trebuie să-şi echilibreze încasările cu plăţile. Dar entităţile economice profitabile dispun şi de lichidităţi? De cele mai multe ori nu. În spatele profitabilităţii acestea ascund grave probleme de trezorerie.

Decalajul de timp dintre momentul recunoaşterii veniturilor în contabilitate şi cel al încasării acestora, respectiv, momentul recunoaşterii cheltuielilor în contabilitate şi cel al plăţii, capacitatea acesteia de a asigura o viteză corespunzătoare a lichidităţilor, poate decide deznodământul financiar al organizaţiei.

De aceea în practică se consideră că rezultatul de trezorerie (trezoreria) reprezintă informaţia vitală pentru funcţionarea unei entităţi, deoarece prin intermediul său işi finanţează activitatea şi îşi asigură durabilitatea.

Trezoreria este, deseori, sinonimă cu “banii din casă”.

Noţiunea de trezoreria în viziunea contabilităţii, a gestiunii financiare şi a analizei economico-financiare, este mult mai cuprinzătoare.

Instituţiile de normalizare contabilă au încercat să definească trezoreria prin normele emise, astfel:

• Norma contabilă americană FAS 95, precizează că trezoreria cuprinde lichidităţile şi cvasilichidităţile. Cvasilichidităţile sunt investiţii financiare pe termen scurt, foarte lichide, imediat realizabile şi care au o scadenţă de maximum 90 zile.

• Norma contabilă britanică FRS 1, de inspiraţie americană, trezoreria include disponibilităţile din casă şi din conturile bancare curente şi împrumuturile cu scadenţă mai mică de 3 luni. Plasamentele pe termen scurt se includ în trezorerie, dacă sunt uşor convertibile în disponibilităţi la nivelul unor valori cunoscute, au scadenţe suficient de apropiate pentru a evita orice risc de variaţie a valorii, şi sunt considerate de către entităţi economice echivalente de lichidităţi.

• Prin prisma IAS 7 Situaţia fluxurilor de numerar, trezoreria, cuprinde numerarul şi echivalentele de numerar. Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţii financiare pe termen scurt şi extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este insignifiant.

• Reglementările contabile româneşti nu a oferă o definiţie expilicită a trezoreriei. Pentru contabilitate, trezoreria reprezintă activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt, valorile de încasat, disponibilităţile băneşti aflate în casieria societăţilor comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti separate sub formă de acreditive la societăţile bancare şi alte valori de trezorerie.

Desfăşurarea eficientă a activităţii este dată de realizarea unui echilibru între fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment iar menţinerea acestui echilibru pe parcursul mai multor exerciţii financiare succesive reflectă succesul organizaţiei în viaţa economică şi consolidarea poziţiei sale pe piaţă.

Nesincronizarea încasărilor cu plăţile are ca rezultat înregistrarea unei trezorerii negative sau

pozitive.

• Trezoreria pozitivă semnifică un excedent monetar ce urmează a fi investit pe piaţa de capital.

• Trezoreria negativă este expresia unui dezechilibru financiar şi semnifică un deficit monetar

acoperit prin contractarea de credite, adesea, la costuri ridicate.

“Trezoreria zero” reprezintă cea mai utilizată politică de gestiune a trezoreriei şi constă în menţinerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilităţi deoarece, atât trezoreria negativă cât şi cea pozitivă sunt generatoare de costuri de finanţare, respectiv de fructificare.

O gestiune eficientă a trezoreriei întotdeauna este aceea prin care organizaţia are asigurată capacitatea de plată. “Expus incertitudinii şi riscului viitorului, Homo oeconomicus nu poate să se împiedice să prevadă, să anticipeze […]. Planurile şi bugetele nu caracterizează posibilul cel mai probabil, ci, mai degrabă, un posibil cel mai dorit”1.

O previzionare a încasărilor şi plăţilor de mijloace băneşti are rolul de a îmbunătăţi securitatea financiară şi rentabilitatea organizaţiei, reducând cheltuielile financiare. Previziunea reprezintă modalitatea prin care organizaţiile îşi asigură supravieţuirea.