Bazele Teoretice ale Controlului Financiar

Controlul trebuie să te ajute "să te stăpâneşti pentru a te adapta imprevizibilului şi a te menţine pe linia dreaptă a obiectivelor" - M. Gervais

1. INTRODUCERE

Existenţa finanţelor publice are un caracter obiectiv, deoarece acestea servesc la realizarea unor obiective precis determinate, care nu ar putea fi înfăptuite prin alte mijloace. Funcţiile prin care îşi îndeplinesc misiunea finanţele publice sunt funcţia de repartiţie şi funcţia de control, la care se adaugă uneori funcţia de reglare a economiei. Prin aceste funcţii se realizează procese economice de repartiţie a unei părţi din PIB, stimularea dezvoltării fenomenelor pozitive ori contracararea unor dezechilibre economice, respectiv realizarea controlului financiar.

Caracterul obiectiv al finanţelor publice rezultă din două ipostaze:

- în primul rând, statul necesită fonduri băneşti care se constituie prin procesul repartiţiei PIB pentru a-şi îndeplini sarcinile şi funcţiile ce îi revin;

- în al doilea rând, se impune realizarea unui control riguros privind desfăşurarea activităţii economico-sociale.

1.1. FUNCȚIA DE REPARTIȚIE

Funcţia de repartiţie a finanţelor publice exprimă capacitatea acestora de a mijloci repartiţia în formă bănească a produsului creat în activităţile materiale, ca premisă a realizării acestui proces şi în formă materială, pentru satisfacerea nevoilor de consum public.

Funcția de repartiție implică două faze:

- mobilizarea fondurilor bănești la dispoziția autorităților și entităților publice;

- repartizarea fondurilor pe destinații.

Reprezentativ celor două faze ale funcției de repartiție este legătura strânsă de intercondiționare dată de momentele aceluiași proces. În cadrul raporturilor dintre aceste două faze, fiecare îndeplinește, atât de rolul de factor determinant, cât și pe cel deteterminat. În același context interdependența dintre aceste faze este dată de posibilitatea creării unor premise favorabile constituirii fondurilor financiare în prima fază. În ceea ce privește mărimea și tipurile de fonduri bănești publice ce se mobilizează în prima fază, depind direct de destinațiile ce se vor da prin distribuirea şi cheltuirea lor, ceea ce implică necesitatea corelării dimensiunilor nevoilor de acoperit cu resurse posibile de procurat în cea de-a doua fază.

Astfel, în faza de mobilizare a fondurilor financiare în contextul constituirii de fonduri la dispoziția diferitelor entităţi se cedează venituri sau resursele persoanelor fizice și juridice, în timp ce în cea de-a doua fază participanții la relațiile financiare beneficiază sume de bani respective de utilități sociale indirect sau direct pe seama cheltuielilor financiare.

1.2. FUNCȚIA DE REGLARE

Funcția de reglare a economiei exprimă capacitatea acestora de a mijloci reglarea diveselor procese economice, prin încurajarea unor procese sau prin inhibarea acestora.

Potrivit acestei funcții, instrumentele și tehnicile folosite de stat pentru a interveni în dezvoltarea și desfășurarea economiei unei țări și anume prin a-i încuraja pe unii și a-i inhiba pe alți subiecți, țin îndeosebi de politicile fiscale, cât și de cele bugetare.

Statul, cel care intervine prin intermediul metodelor și tehnicilor sistemului fiscal, acționează asupra factorilor economici din societate. De aceea, prin intermediul reglementărilor fiscale acesta poate acorda înlesniri sau reduceri în domenii ca cel al impozitelor sau taxelor. De asemenea statul are un rol important, atunci când în economie apar dificultăți financiare la societățile private care produc bunuri de interes național, unde acesta intervine prin a le sprijini financiar.

Funcția de reglare a economiei, cunoscută și ca funcție de stabilizare are la bază doctrina intevenționistă-statală în viața economică și socială având o traiectorie intensă în societatea modernă. Există trei direcții prin care finanțele publice se manifestă asupra activităților economice și sociale:

- stabilizarea anticiclică;

- stimularea creșterii economice;

- modernizarea, restructurarea și adaptarea economiei la cerințele pieței interne și externe.

Prima direcție presupune contracararea crizei economice și a șomajului care o însoțește prin utilizarea instrumentelor și tehnicilor financiare publice care urmăresc asigurarea unei stabilizări a activității de producție, atenuarea oscilațiilor ciclice determinate de perioadele de prosperitate cu cele de declin economic.