Bugetele locale, instrumente de realizare și consolidare a autonomiei administrației publice locale

INTRODUCERE

Finanţele publice ale României reprezintă un sistem complex de relaţii economice, prin intermediul cărora se asigură formarea şi repartizarea fondurilor publice de resurse financiare în scopul dezvoltării economice-sociale a ţării, precum şi satisfacerea tuturor nevoilor populaţiei.

Impactul finanţelor publice asupra României este determinat nu numai de proporţiile redistribuirii produsului intern brut pe care o generează, dar şi de modul cum se realizează acest proces.

Impozitele, taxele, contribuţiile şi împrumuturile de stat, alocaţiile, subvenţiile şi transferurile bugetare constituie nu numai metode de prelevare şi repartizare ale resurselor financiare publice, dar şi instrumente cu ajutorul cărora organele de decizie caută să orienteze dezvoltarea economică şi socială a ţării în direcţia dorită de acestea.

Organele financiare, cadrele de conducere şi specialiştii din instituţiile publice, din regiile autonome, din societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, ca şi din celelalte unităţi care participă la procesul de colectare, repartizare şi utilizare a resurselor financiar-publice sunt chemate să îndeplinească u rol activ în fundamentarea deciziilor autorităţilor publice în raţionalizarea opţiunilor bugetare, în creşterea eficienţei cu care sunt folosite resursele materiale umane şi valutare de care dispun.

Măsurile de politică fiscală, bugetară, monetară şi valutară, luate de autorităţile publice ale unui stat, produc adesea efecte nu numai pe plan intern, naţional dar şi asupra relaţiilor acestuia cu celelalte state favorizând sau frânând, după caz, schimburile comerciale, cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională şi relaţiile de credit.

În ţara noastră, tranziţia la economia de piaţă presupune adaptarea corespunzătoare a sistemului financiar, a instrumentelor, a instituţiilor şi organelor financiare, a tehnicilor şi metodelor de lucru, precum şi a reglementărilor juridice cu caracter financiar.

Astfel autorităţile publice sunt chemate să identifice, să trieze şi să ierarhizeze nevoile sociale a căror satisfacere este de competenţa comunităţii naţionale, să stabilească corect priorităţile fiecărei etape şi să găsească cele mai adecvate căi de soluţionare a acestora; să aleagă instrumentele prin care se efectuează prelevările di veniturile populaţiei şi din profiturile societăţilor comerciale – impozite, taxe şi contribuţii – în funcţie de randamentul acestora şi nu în ultimul rând de efectul pe care acestea le induc.

Modul de soluţionare a problemelor complexe legate ce cuantumul şi structura cheltuielilor publice, de volumul şi sursele veniturilor publice, de echilibru sau dezechilibru bugetar se defineşte prin politica financiară a Guvernului.

Pe plan internaţional, se conturează orientări diferite ale politicilor fiscale, bugetare, monetare şi valutare inspirate de doctrine care pledează fie pentru intervenţia statului în economie cu ajutorul unor instrumente financiar-monetare adecvate, fie pentru non-intervenţia acestuia, pentru autoreglarea economiei.

Procesul bugetar, sub aspectul conţinutului, reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politice financiare aplicate de autoritatea guvernamentală.

Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul furnizări către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice.

Instrumentul în care îşi găsesc reflectarea toate resursele financiar publice şi cheltuielile publice îl constituie bugetul general de stat.

Acesta cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile de venituri şi de cheltuieli ale sectorului public, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale – care constituie laolaltă bugetul public naţional, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetul altor instituţii publice cu caracter autonom.

Având la bază un anumit cadru legislativ, ce trebuie să se afle în concordanţă cu programul de guvernare aprobat de Parlament, Executivul poate declanşa procesul bugetar.

Etapele consecutive ale procesului bugetar se referă la:

a) elaborarea proiectului de buget;

b) aprobarea bugetului;

c) execuţia bugetului;

d) încheierea execuţiei bugetului;

e) controlul execuţiei bugetului;

f) aprobarea execuţiei bugetului.

Procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici comune, care îi conferă acestuia trăsăturile specifice unui proces:

- decizional, deoarece conţinutul său constă în alocarea unor resurse bugetare limitate în raport cu nevoile societăţii;

- democratic, deoarece în cursul derulării etapelor procesului bugetar se manifestă atât atributele statului de drept cât şi posibilitatea impunerii intereselor unor grupuri de persoane;

- preponderent politic, deoarece opţiunea pentru un anumit tip de politică economică reprezintă un act de decizie politică;

- cu continuitate ciclică, deoarece etapele procesului bugetar sunt stabilite prin legi specifice;

- de larg impact politic, cu implicaţii la nivel macro şi microeconomic, care se manifestă atât în plan economic cât şi social.

Procesul complex al elaborării şi execuţiei bugetului de stat este supus unor principii mai mult sau mai puţin rigide.

1. Anualitatea bugetului este primul principiu bugetar aplicat în practică care s-a menţinut de-a lungul timpului;

2. Universalitatea bugetului este principiul potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale, fără omisiuni şi fără compensări reciproce;

3. Unitatea bugetară presupune înscrierea tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, în sumele lor global, într-un singur document;

4. Neafectarea veniturilor bugetare-cerinţa acestui principiu rezidă în faptul că veniturile încasate la buget se depersonalizează, astfel încât veniturile în totalitatea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor cheltuielilor;

5. Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare trebuie să fie înscrise în buget şi aprobate de către Parlament pe surse de provenienţă, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli;

6. Echilibrul bugetar se referă atât la întocmirea unor bugete balansate, cât şi la păstrarea echilibrului în perioada de execuţie a bugetului.

Instituţiile cu atribuţii în realizarea procesului bugetar

Caracteristica fundamentală a acestui sistem instituţional o reprezintă, pe de o parte, separarea, pe orizontală, în subsisteme

instituţionale ale celor trei puteri din stat: legislativă, executivă, judecătorească, iar pe de altă parte, subordonarea pe verticală a instituţiilor în cadrul fiecăruia din aceste subsisteme.

Autonomia subsistemelor instituţionale aparţinând celor trei puteri ale statului, precum şi controlul public democratic asupra activităţii instituţiilor respective asigură premisele pentru armonizarea alocării resurselor publice în direcţia satisfacerii într-o măsură cât şi mai ridicată a solicitărilor populaţiei pentru bunuri şi servicii publice, precum şi utilizarea cu eficienţă crescândă a alocaţiilor bugetare.