Bugetul Uniunii Europene - eficiența și necesitatea acestuia

1. Introducere

Sistemul de finantare a politicilor UE are ca si caracteristica importanta autonomia. Uniunea Europeana are propriul buget, distinct de cel al Statelor Membre, prin acest aspect ea diferentiindu-se de organizatiile internationale traditionale. Bugetele UE au evoluat de la o programare anuala la cea multianuala (de sapte ani), fiind generat conceptul de „Cadrul Financiar Multianual”(CFM). Acesta a redus destul de mult confruntarea anuala care se dadea intre Comisia Europeana si Statele Membre in ceea ce priveste nivelul cheltuielilor, destinatia acestora, limitele generale ale bugetelor, rata de crestere, veniturile si cheltuielile pe capitole fiind dezbatute odata la sapte ani.

Problemele bugetare ale UE au cunoscut, de-a lungul evolutiei procesului integrarii, numeroase controverse legate de necesitatea unor RP de finantare a comunitatilor europene, care din institutiile Uniunii sa detina controlul asupra bugetului Parlamentul, Comisia sau Consiliul – si care sa fie modul de solutionare a dezechilibrelor din bugetul comunitar.

În momentul formarii Comunitatii Economice Europene, nivelul bugetului era deosebit de scazut, în sensul ca reprezenta mai putin de 0,2% din PIB-ul celor sase state membre fondatoare si aproximativ 10 Euro pe locuitor. Pe masura dezvoltarii agriculturii comunitare prin punerea în functiune a mecanismului Politicii Agricole Comune, bugetul a crescut semnificativ, iar dupa introducerea politicii de dezvoltare regionala cu accente pe cresterea coeziunii sociale aceasta modificare a fost si mai accentuata. În prezent, bugetul reprezinta aproximativ 1% din PIB-ul comunitar (pentru EU15) sau aproximativ 270 euro/locuitor.

Pentru bugetul comunitar ramâne, si în prezent, o mare provocare constituirea resurselor necesare sustinerii financiare solicitate de procesul de extindere a UE catre Est. La o marime data a bugetului, alocarea unor resurse bugetare mereu mai mari pentru restructurarea economiilor tarilor noi aderate din Centrul si Estul Europei afecteaza implicit unele State Membre – ca Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda – care nu si-au finalizat propriile procese de restructurare si modernizare a economiilor lor nationale. In plus, bugetul Uniunii Europene reprezinta o permanenta sursa de soliditate si de tensiuni între statele membre.

2. Principiile si structura bugetului Uniunii Europene

Elaborarea si executarea BUE raspunde principiilor si procedurilor bugetare nationale: unitatea, universalitatea, anualitatea, echilibrul si specializarea bugetara.

1.Principiul anulitatii. Bugetul comunitar respecta principiul clasic al anualitatii, care implica relationarea operatiilor bugetare la un exercitiu anual, pentru a facilita Comisiei controlul executarii operatiunilor.

2.Principiul unitatii. Bugetul comunitar este un buget anual, aceasta însemnând ca ansamblul încasarilor si platilor trebuie sa se gaseasca într-un singur document bugetar, pentru a facilita procesul de urmarire si control al utilizarii resurselor.

3.Principiul universalitatii. Acest principiu presupune ca toate încasarile bugetare reprezinta o masa comuna care serveste la finantarea tuturor cheltuielilor, fara deosebire. El are la baza doua reguli: regula nonafectarii, ceea ce înseamna ca încasarile bugetare sa nu fie afectate de dorinta efectuarii unor cheltuieli selectate, precizate expres, si regula noncontractiei, ceea ce înseamna ca nu se accepta micsorari ale încasarilor sau platilor.

4.Principiul echilibrului. Bugetul comunitar trebuie sa respecte acest principiu chiar daca el nu se regaseste la nivelul Statelor Membre. Acest principiu presupune ca încasarile dintr-o perioada trebuie sa fie egale cu cheltuielile aceleiasi perioade, fiind interzis sa se recurga la un împrumut pentru a acoperi un deficit bugetar. Aparitia, în perioada executiei bugetare, de diferente între venituri si cheltuieli reflecta doua situatii: excedent bugetar, situatie frecventa, excedentul fiind raportat în anul urmator; deficit bugetar, situatie exceptionala, ce necesita o rectificare bugetara numai prin transferuri de la un post la altul.

5.Principiul specializarii. El presupune ca fiecare credit sa aiba o anumita destinatie si un scop precis, iar încasarile sa fie urmarite pe surse pentru a identifica eventualele nerealizari si a preîntâmpina aparitia de deficite.

În elaborarea, aprobarea si executia bugetara sunt respectate cerintele procedurii bugetare, care presupune implicarea diferentiata a institutiilor UE. Parlamentul European hotaraste în ce priveste asa-numitele cheltuieli neobligatorii, legate de functionarea institutiilor, iar Consiliul hotaraste asupra cheltuielilor obligatorii, care se refera la angajamentele asumate prin politicile comunitare. Procesul de luare a deciziilor în domeniul bugetar, de catre Consiliu si Parlament, s-a perfectionat continuu, separându-se atributiile celor doua institutii: puterea legislativa ramâne la nivelul Consiliului, puterea bugetara este împartita între Parlament si Consiliu, iar executia bugetara cade în sarcina Comisiei.

Finantarea veniturilor BUE este asigurata prin RP, în cadrul carora distingem trei categorii: RPT (taxe vamale, impozite agricole etc.), Statele Membre colectând aceste resurse în numele UE, retinându-si 10% ca taxe de colectare; resursele pe baza de TVA, la care se adauga si contributia la rabatul acordat Marii Britanii („cecul britanic”); resursele pe baza de VNB, distributia acestora presupunând un calcul al restului care rezulta prin scaderea cheltuielilor totale din venitul total realizat din primele doua categorii de resurse.

În prezent, principala sursă de finanţare a bugetului UE este o resursă bazată pe produsul naţional brut al statelor membre. Aceasta a ajuns să depăşească celelalte surse, respectiv taxele vamale şi prelevările agricole („resursele proprii tradiţionale”), precum şi o resursă bazată pe taxa pe valoarea adăugată. Sistemul resurselor proprii a cunoscut evoluţii semnificative de la începutul primului cadru financiar. În 1988, resursa VNB reprezenta sub 11% din finanţarea UE, în comparaţie cu 28% provenind din taxe vamale şi prelevări agricole şi cu 57% provenind din resursa proprie bazată pe TVA. În 2013, resursa VNB va reprezenta 74% din finanţarea UE, în raport cu 13% provenind din taxe vamale şi agricole şi cu 12% provenind din resursa bazată pe TVA.