Bunuri publice și externalități

Introducere

Funcţiile (protectivă, productivă, redistributivă) pe care, în mod tradiţional, economiştii le asociază guvernului reflectă concepţia că anumite bunuri şi servicii, cum ar fi legea, securitatea, ordinea, apararea naţională, iluminatul public etc., nu pot fi produse prin mecanismele pieţei. Aceasta înseamnă că producerea lor reclamă existenţa statului şi a mijloacelor (fiscale) prin care acesta se implică în viaţa economică. Teoria conform căreia societatea va încerca să atingă nivelul optim de eficienţă, prin altfel de instrumente decît cele de piaţă, nu este deloc nouă.

Analiza acţiunilor indivizilor se bazează pe premisa că acestea se desfăşoară într-un anumit cadru de legi. Adam Smith observa acum mai bine de 200 de ani că fiecare individ e condus de o mână invizibilă să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui. […] Urmărindu-şi interesul său, el adeseori promovează interesul societăţii mai bine decât atunci când încearcă intenţionat să-l promoveze.

Înţelegerea şi acceptarea modului în care sunt distribuite resursele la un moment dat, precum şi a căilor de distribuire a lor, prin intermediul drepturilor de proprietate constituie baza societăţii civilizate. Transferul de resurse se poate face în mod paşnic, iar indivizii pot colabora şi coopera între ei pentru atingerea scopurilor personale. Cu toate acestea, economiştii au identificat anumite situaţii în care mecanismele pieţei nu conduc la rezultatele dorite sau, pur şi simplu, piaţa nu beneficiază de cadrul de manifestare.

Aceste situaţii sunt cunoscute în teoria economică drept situaţii de eşecuri sau limite ale pieţei. Principalele situaţii responsabile de incapacitatea instituţiilor pieţei de a realiza alocarea eficientă a resurselor sunt considerate a fi externalităţile şi bunurile publice. Este vorba, de fapt, de condiţiile care fac improprie manifestarea aranjamentului instituţional al pieţei. Aceste condiţii, responsabile de disfuncţionalităţi în alocarea resurselor, ţin tocmai de faptul că resursele respective nu sunt în proprietatea nimănui.

Capitolul I. Externalitatile

Situîndu-se în atenţia unor mari economişti precum Marshall, Pigou, Samuelson, fenomenul externalităţilor are relevanţă teoretică şi practică, fiind la originea unor decizii şi teorii extrem de importante: dimensiunea intervenţiei statale în economie, eşecul pieţei, teoria deciziei publice, etc.

Extenalităţile sunt efecte produse de agentul economic A, numit producător de externalitate sau emitent, şi receptate de agentul economic B, numit receptor, fără ca A să fie compensat pentru efectele pozitive, iar B să fie compensat pentru efectele negative . Externalităţile sunt deci efecte directe nemediate de piaţă, adică ele nu se reflectă în costuri şi preţuri şi, în consecinţă, nu se reflectă în echilibrul pieţei.

Este externalitate, de exemplu, poluarea pe care o produce o uzină chimică deversând deşeuri într-un râu, dacă uzina este situată în amonte de alţi utilizatori. Costul adiţional al produselor uzinei poluante nu este reflectat în preţul produselor sale. Acest cost va fi receptat de utilizatorii de apă din aval. Ei vor produce bunurile la un preţ mai mare decât cel normal, iar uzina chimică va produce propriile ei produse la un preţ mai mic decât cel normal.

Nu este externalitate efectul negativ provocat unui pasionat de banane de creşterea de preţ care apare în urma creşterii accelerate a cererii de banane. Acest fenomen negativ pentru consumatorul de banane a fost receptat de piaţă prin modificarea corespunzătoare a preţurilor.

Termenul de “pasager clandestin” îl caracterizează pe cel care se bucură de externalităţi pozitive. Dacă cineva are un apartament cu vedere la circuitul de la Monte Carlo, poate urmări cursa pe viu fără să plătească biletul de intrare. Ba chiar unii proprietari scot bani frumoşi din asta, închiriind la preţuri fabuloase apartamentele proprii, pe durata curselor de Formula 1.

Implicaţia generală a teoriei economice a externalităţilor vizează politicile pe care statul, spun majoritatea economiştilor, trebuie să le adopte:

a) impozitarea activităţilor care generează externalităţi negative, cum ar fi poluarea, în vederea despăgubirii indivizilor care suportă aceste efecte externe negative;

b) subvenţionarea activităţilor care generează externalităţi pozitive, cum ar fi educaţia, din impozitele instituite beneficiarilor acestor efecte externe pozitive.