Bunurile Publice și Principiile Alocării Acestora

1. Conceptul de bun public

Bunurile publice reprezinta o marfa sau un serviciu care oferit unui individ ramâne disponibil si altor persoane, fara cheltuieli suplimentare. Bunurile publice sunt considerate expresie a interventiei statului în economie în vederea corectarii esecului pietei.

Daca ne referim la tipologia nevoilor ce caracterizeaza un individ, acestea se pot clasifica în nevoi individuale si nevoi colective sau sociale. Se cosidera ca prima categorie de nevoi se satisface prin intermediul bunurilor private, iar cea de a doua categorie, a nevoilor colective, se satisface de catre bunurile publice,bunuri ce poatra denumirea si de bunuri colective sau sociale.

Dinamica sociala privita prin prisma multitudinii de nevoi ale indivizilor de la cele primare la cele superioareaduce în atentie faptul ca anumite nevoi considerate initial a fi colective, nu mai sunt satisfacute pe seama bunurilor publice, ci cu ajutorul unor tipuri de bunuri ce reunesc trasaturi specifice atât ale bunurilor publice, cât si ale bunurilor private. Aceasta categorie intermediara de bunuri poarta denumirea de bunuri mixte sau bunuri cvasipublice.

2. Caracteristicile si clasificarea bunurilor publice

Exista anumite bunuri a caror gestionare nu variaza pentru ca una sau mai multe persoane le consuma; de exemplu, emisiile de TV prin unde aeriene: oricare ar fi numarul de receptori care au un emitent, oricare altul ar putea face asta fara sa existe vreo pierdere de calitate. Nu exista astfel rivalitate în consum si cresterea audientei nu va implica niciodata o crestere a costurilor de productie si emisiune de programe. În plus, când emisiunile de TV sunt necodificate, nu este posibila impiedicarea nimanui sa le primeasca în casa.

Caracteristicile esentiale ale bunurilor publice pure sunt: non-rivalitatea consumului, aceasta înseamna ca în situatia consumului unui individ din acest bun, nu se diminueaza disponibilitatea acestuia pentru alti potentiali consumatori, altfel spus, este posibil un consum simultan din acest bun; si non-excluderea, aceasta se refera la imposibilitatea frânarii consumului prin excluderea unor consumatori de la utilizarea sau consumul sãu.

Ambele caracteristici, lipsa rivalitatii în consum si imposibilitatea excluderii sunt cele care definesc bunurile publice. Bunurile publice pot fi optionale sau nu. Emisiile de TV sunt optionale. Apararea nationala în schimb este un bun public neoptional, pentru ca inevitabil se proportioneaza aceeasi cantitate a ei tuturor cetatenilor tarii, oricare ar fi interesul sau în a fi aparate.

Unele bunuri publice nu prezinta clar caracteristicile pe care le-am dori în definitia lor, acestea sunt acele bunuri numite bunuri publice impure. Educatia este exemplul cel mai obisnuit. În principiu, faptul ca asista un student mai mult la cursuri în facultate nu duce la diminuarea educatiei primite de ceilalti, neexistând astfel rivalitate în consum, dar ceea ce este adevarat pentru un individ nu se aplica si la un numar mai mare; o universitate masificata si o clasa plina pâna la refuz implica o diminuare evidenta a calitatii predarii. O alta caracteristica a educatiei este ca, desi toata societatea beneficiaza de ceea ce este mai bun în sistemul educativ si cresterea calificarii profesionistilor tarii, unii indivizi beneficiaza mai mult decât altii: proprii beneficiari ai educatiei, familiile lor, angajatii lor.

Bunurile publice se regasesc în orice economie de piata. Ele nu sunt oferite în mod obligatoriu numai de sectorul public, fiind si piata privata implicata în asigurarea lor.