Casa de Asigurări de Sănătate Iași

Capitolul 1: Organizare şi funcţionalitate la Casa Judeţeană de Asigurări de sănătate Iaşi

În conformitate cu Legea 95 / 2006 privind reforma în sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi este o instituţie publică, cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea CNAS. CAS Iaşi funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile statutului-cadru, aprobat de consiliul de administraţie al CNAS. Rolul sau este de a reprezenta interesele asiguraţilor sai în număr de 812.023 raportat la o populaţie de 861.934 locuitori conform unor date stabilite la 31.03.2006. Principala misiune a CAS Iaşi este de a colecta contribuţiile persoanelor fizice şi de a gestiona bugetul propriu, cu respectarea prevederilor legale, asigurând funcţionarea sistemului de asiguraări sociale de sănătatea la nivel local.

Funcţionalitatea sa ca instituţie publică aare la bază un cadru normativ ce cuprinde Contractul Cadru pentru anul 2009, Legea Nr. 95 /14.04.2006 - extras - privind reforma în domeniul sănătăţii, Ordinul nr.1044 / 25.08.2006 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, Ordinul nr.153 / 23.02.2003 actualizat la 10.05.2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, OUG 158 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, OUG 91 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat şi asigurările sociale de sănătate, Ordonanţa de urgenţă nr. 1/12.01.2006 ce are în vedere reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale.

1.1. Scurt istoric

Până la apariţia Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , sistemul de ocrotire a sănătăţii a fost coordonat în mod centralizat de către Ministerul Sănătăţii prin cele 41 de direcţii sanitare judeţene şi direcţia sanitară a municipiului Bucureşti, constituit dintr-o reţea de spitale, policlinici, dispensare şi alte unităţi sanitare. În plus, existau şi un număr de spitale, institute şi centre naţionale de înaltă specializare direct subordonate Ministerului Sănătăţii, precum şi reţele medicale paralele, în subordinea Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Serviciului Român de Informaţii, care furnizau servicii medicale şi răspundeau de ocrotirea sanatăşii pentru o anumită categorie de populaţie.

În perioada 1990-1998, s-a utilizat un sistem dualist de tipul finanţare de la bugetul de stat/finantare complementară – fond special de sănătate (O.G. nr. 22/1992 ), precum şi finanţare externă – împrumuturi de la Banca Mondială (Legea nr. 79/1991 ), fonduri Phare şi donaţii.

Începutul reformei sanitare a presupus reorganizarea serviciilor de sănătate şi a sistemului de finanţare a serviciilor de sănătate.

În iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României şi promulgată de Preşedintele ţării Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate – Legea nr. 145/1997. Aceasta a urmărit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarităţii şi funcţionând în cadrul unui sistem descentralizat. Ea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioada de tranziţie în anul 1998 în care Direcţiile Sanitare Judeţene şi Ministerul Sănătăţii au administrat fondurile de asigurare. În consecinţă, de la 1 ianuarie 1999, conform legii au funcţionat şi casele de asigurări ca instituţii publice autonome, conduse de reprezentanţii asiguraţilor şi patronatului prin consiliile de administraţie, deci şi Casa Nationala de Asigurări de Sănătate.