Cheltuieli publice pentru educație

Capitolul I – Date generale privind cheltuielile publice

,,Resursele financiare, la nivel naţional, cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum şi resursele populaţiei.Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depind de mărimea produsului intern brut, precum şi de posibilitatea apelării la resurse financiare externe (împrumuturi, ajutoare, donaţii)”.

Trebuie să facem deosebirea dintre finanţele publice şi finanţele private şi deci dintre resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice.

Resursele administraţiei de stat, centrale şi locale, resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom sunt componente ale resurselor financiare publice.

O bună parte a resurselor financiare publice este formată din veniturile cu caracter fiscal.

Alte tipuri de resurse financiare publice sunt:

-de trezorerie – utilizate pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat;

-din împrumuturi publice;

-emisiunea bănească fără acoperire – mijloc de finanţare a deficitului bugetar cu efecte greu de estimat.

Principalele categorii de resurse publice sunt:

I.Resursele bugetului de stat:

• Venituri curente

A. Venituri fiscale

A.1. Impozite directe

A.2. Impozite indirecte

B. Venituri nefiscale

• Venituri din capital

II.Resursele bugetului asigurărilor sociale sunt:

A. Venituri fiscale

A.1. Contribuţia pentru asigurările sociale

A.2. Alte contribuţii

B. Venituri nefiscale

III. Resursele bugetelor locale

1. Venituri proprii (fiscale şi nefiscale)

2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat

3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale

4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat

IV. Resursele fondurilor speciale

Fondurile speciale au în vedere contribuţii şi impozite indirecte:

-contribuţia la fondul pentru plata ajutorului de şomaj;

-încasări din comisionul vamal;

-taxa pentru drumuri;

-contribuţia pentru pensia suplimentară;

-venituri nefiscale definite în raport cu destinaţia fiecărui fond.

Componenţa funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, cheltuielile publice, reprezintă etapa următoare constituirii fondurilor publice şi se referă la distribuirea acestor resurse băneşti către diferite obiective sociale sau economice (reglementate de către programe guvernamentale).

,,Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu

ocazia utilizării şi repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia”.

Aceste cheltuieli vizează diverse plăţi pentru atingerea obiectivelor conforme politicii statului (servicii publice generale, acţiuni socio-culturale etc.). În funcţie de destinaţia lor, se poate vorbi despre cheltuieli publice (cheltuielile publice) care consuma definitiv o fracţiune a PIB (plătire curente de instituţiile publice) şi despre cheltuieli publice care reprezintă o avansare de PIB (exprimă contribuţia statului la producerea brută de capitol de natură materială sau nematerială).

Din perspectiva domeniului în care sunt realizate cheltuielile publice, putem afirma că acestea conţin în structura lor:

-cheltuieli publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat;

-cheltuieli publice ale colectivităţilor locale;

-cheltuieli publice finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

-cheltuieli publice ale organismelor internaţionale.

Cheltuielile publice totale reprezintă suma cheltuielilor efectuate de tipurile diverse de administraţii publice.

Cheltuielile publice totale consolidate cuprind: cheltuieli publice ale administraţiei publice centrale (finanţate de la bugetul de stat, din fondurile securităţii sociale şi fonduri speciale) plus cheltuieli publice ale subdiviziilor politice şi administrative intermediare plus cheltuieli publice ale autorităţilor supranaţionale.

Trebuie făcută o distincţie clară între cheltuielile publice şi cele bugetare, acestea din urmă fiind o subcategorie. Cheltuielile publice cuprind în sfera lor: cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială, cheltuieli extrabugetare şi cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice.

Prin cheltuieli publice statul acopera necesitatile publice de bunuri si servicii considerate prioritare în fiecare perioadå.

Cheltuielile publice înglobeazå:

Cheltuielile publice nu înseamna acelasi lucru cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate în domeniul public prin interiorul institutiilor publice care se acopera fie de la bugetul statului fie din bugetele proprii. Cheltuielile publice înseamna numai acele cheltuieli care se acopera de la bugetul administratiei centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale de stat. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare.

Nivelul cheltuielilor publice. Indicatorul care poate exprima nivelul cheltuielilor publice într-o anumita perioada de timp este ponderea cheltuielilor publice în produs intern brut care permite analiza volumului cheltuielilor publice în raport de nivelul de dezvoltarea economicå si sociala a fiecarui stat si în fiecare etapa. In 1987 în tarile dezvoltate cheltuielile reprezentau în medie aproximativ 42% din produsul intern brut. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut difera de la o tara dezvoltata la alta. Un alt indicativ îl constituie cheltuielile publice medii pe locuitor. Acesta reprezinta marimi variabile în tari dezvoltate si în tari în curs de dezvoltare.In tarile în curs de dezvoltare cu economia în tranzitie nivelul cheltuielilor publice este diferit, în functie de o multime de factori economici, sociali si politici.

“Timpul de a invata este de acum inainte,toata viata” Jaques Delors

CHELTUIELILE PUBLICE PRIVIND EDUCATIA

Dezvoltarea invatamantului se realizeaza in concordanta cu cerintele diferitelor etape de dezvoltare economico-sociala si ale egalizarii conditiilor de instruire si educare a tuturor membrilor societatii.Invatamantul este chemat sa contribuie intr-o masura din ce in ce mai mare la progresul de ansamblu al societatii.Dezvoltarea si modernizarea invatamantului au condus la cresterea resurselor allocate acestuia,in toate tarile,atat dezvoltate,cat si in curs de dezvoltare.

Cheltuielile pentru învăţământ reprezintă prima grupă de cheltuieli cu cea mai mare pondere în bugetul statului.

Dezvoltarea învăţământului se realizează în concordanţă cu cerinţele diferitelor etape de dezvoltare economico-socială şi ale egalizării condiţiilor de instruire şi educare a tuturor membrilor societăţii. Învăţământul este chemat să contribuie într-o măsură din ce în ce mai mare la progresul de ansamblu al societăţii. Dezvoltarea şi modernizarea învăţământului au condus la creşterea resurselor alocate acestuia, în toate ţările, atât dezvoltate, cât şi nedezvoltate.

Cheltuielile pentru învăţământ constituie o opţiune de primă importanţă a factorilor politici şi a autorităţilor unui stat, deoarece această categorie de cheltuieli reprezintă pentru orice societate o investiţie e extrem de importantă, pe termen mediu si lung în acest factor de producţie, cel al forţei de muncă.

Acestea constituie un avans de produs naţional brut, deoarece resursele bugetare folosite pentru învăţământ nu se consumă definitiv, ci se regăsesc în nivelul pregătirii profesionale a membrilor societăţii. Investiţiile intelectuale au unele trăsături specifice, şi anume: produc cadre calificate cu o serie de cunoştinţe care dau o productivitate ridicată; investiţiile intelectuale sunt pe termen lung, având o durata de 10-18 ani; au efecte pe termen lung, pe tot parcursul vieţii active; nu sunt supuse uzurii morale, deoarece pot fi adaptate permanent cerinţelor economiei, ştiinţei, tehnicii, culturii; învăţământul oferă persoanei supleţea necesară adaptării permanente la noile cerinţe ale economiei şi culturii prin specializări, recalificări, reciclări; investiţiile intelectuale au efecte multiple, au caracter economico-social, uman, şi sunt incomparabil mai dificil de cuantificat în comparaţie cu investiţiile materiale.