Cheltuielile Publice

Capitolul 1: Sistemul cheltuielilor publice

1.1. Conţinutul cheltuielilor publice

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Cheltuielile publice se materializează în plaţi efectuate de stat din resursele mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în domeniul militar, acţiuni economice etc.

În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct, prin finanţarea de către stat a mijloacelor economice şi sociale pentru asigurarea remunerării serviciilor şi prestaţilor de care au nevoie colectivităţile publice pentru a funcţiona. Altele influenţează direct asupra mediului economic şi social şi constituie astfel instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite din ce în ce mai mult ca instrumente de intervenţie, cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate, ci şi din punct de vedere al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general al reproducţiei sociale.

Cheltuielile publice înglobează:

a) cheltuielile publice efectuate de administraţiile centrale de stat, din fondurile bugetare şi extrabugetare;

b) cheltuielile colectivităţilor locale (unităţile administrativ-teritoriale);

c) cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de statş

d) cheltuielile organismelor (administraţiilor) internaţionale din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

Trebuie făcută distincţie între noţiunea de cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare. Cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice, în cadrul acestora sunt cuprinse. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt bugetare.

Cheltuielile publice cuprind:

- Cheltuieli bugetare acoperite din resurse financiare constituite în :

- bugetul de stat

- bugetul asigurărilor sociale de stat

- bugetele locale

- bugetul instituţiilor publice autonome

- Cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţie specială

- Cheltuieli acoperite exclusiv din resurse financiare constituie în afara bugetului instituţiilor publice autonome

Schema 1.1 Delimitarea cheltuielilor publice în raport cu bugetul de stat

1.2. Rolul cheltuielilor publice

Rolul cheltuielilor publice în economiile moderne este determinat de sarcinile care stau în faţa autorităţilor publice. Fiind un domeniu al finanţelor publice, desigur, rolul cheltuielilor decurge şi inseparabil din rolul finanţelor. Aşadar, se poate spune că şi cheltuielile publice îndeplinesc un rol financiar, un rol economic şi un rol social.

1. Rolul financiar al cheltuielilor publice relevă faptul că sunt un mijloc de alocare a resurselor băneşti în societate. Alocarea se face prin redistribuire, moment în care se introduce elementul conştient, reglator care se alătură mecanismelor spontane de alocare proprii pieţei.

2. În economiile moderne, alături de rolul financiar, tradiţional al cheltuielilor, regăsim şi rolul economic. Intervenţionismul are scopul de a exercita controlul asupra domeniului economic, de a contribui la organizarea complexului economic naţional, intervenţie ale autorităţilor, fie asupra producţiei, fie asupra cererii solvabile, după caz.

3. Rolul social al cheltuielilor publice se manifestă prin producerea de servicii publice generale, realizând, totodată, transferurile către categoriile defavorizate de cetăţeni. În virtutea solidarităţii sociale, de aceste acţiuni beneficiază întreaga colectivitate, indiferent dacă a participat sau nu la finanţarea lor. Au loc, astfel, redistribuiri de venituri între membrii societăţii, cu intenţia rectificării discrepanţelor între venituri, îmbunătăţirea raporturilor dintre acestea şi atingerea justeţii sociale în accesul la utilităţile publice.

1.3. Efectele cheltuielilor publice

Dacă rolul cheltuielilor publice sugerează sarcinile, rosturile pe care acestea le au de îndeplinit, la ce servesc, efectele pe care le induc în viaţa economico-socială semnifică consecinţele, urmările acţiunii lor. Pot fi sintetizate următoarele categorii de efecte: de redistribuire a resurselor, de transfer de productivitate, de multiplicare a cheltuielilor publice.

1. Efectul de redistribuire semnifică o prelevare reală de resurse băneşti din economie pentru finanţarea de utilităţi publice sau un transfer de cumpărare între diferite persoane, respectiv activităţi.

2. Efectul de transfer de productivitate este cauzat de influenţa cheltuielilor publice cu caracter social-generale asupra producţiei. Dacă resursele sunt alocate acţiunilor cu scopuri generale, prin consecinţele pe care le provoacă asupra producţiei determină aici spor de productivitate.

3. Efectul multiplicator al cheltuielilor publice arată că o parte din ele se reîntorc ca şi cheltuieli publice pe care corespunzător le şi majorează. Înţelegerea sa implica tratarea prealabilă a incidenţei cheltuielilor publice asupra activităţilor economice. Consecinţele pe care cheltuielile publice le pot provoca, din acest punct de vedere, sunt directe şi indirecte. Primele sunt efecte care vizează direct persoanele, resursele economice de care aceştia beneficiază şi care contribuie la creşterea Produsului Intern Brut. Repercusiunea cheltuielilor depinde, însă, de natura cheltuielilor, după cum acestea sunt: economice, de cercetare, cu serviciile, etc. Efectele indirecte depăşesc sfera personală, se reflectă în comportamentul subiecţilor economici, provocând creşterea cererii de bunuri de consum. Cheltuielile efectuate de un anumit grup lansează o comandă socială în economie, iar dacă aceasta este suficient de permisivă şi există capacităţi neocupate, oferta poate să se suplimenteze provocând creşterea în lanţ a veniturilor. O Parte din venituri este destinată di nou achiziţiilor din economie, iar o alta parte, neconsumată, este destinată economisirii. Propagarea la scara economiei naţionale a efectului de multiplicare a cheltuielilor publice poate conduce la creşterea PIB de ordinul multiplicatorului.