Circulația Monetară pe Teritoriul Românesc Înainte de 1867

Introducere

La mijlocul secolului al XIX-lea, formarea sistemului monetar naţional era o necesitate majoră a consolidării statului naţional, a proliferării economiei marfare, capitaliste în proces de dezvoltare în România.

Indiferent de cauzele obiective şi subiective care au împiedicat adoptarea mai devreme a unei monede naţionale viabile, întârzierea acestei acţiuni a frânat considerabil dezvoltarea producţiei şi circulaţiei de mărfuri, acţiunea mecanismelor economiei marfare şi în consecinţă crearea premiselor economiei moderne.

În lucrarea sa, Sistemul bănesc al leului, vol. I, Costin C. Kiriţescu caracterizează neajunsurile circulaţiei monetare înainte de 1867: lipsa unei monede naţionale; dominaţia pieţei monetare interne de o mulţime de monede vechi şi noi – peste 80 – ale altor state; capacitatea foarte diferită a monedelor în circulaţie; utilizarea paralelă a banilor reali şi a banilor fictivi; variaţia accentuată, de la zi la zi şi de la o localitate la alta, a cursului de schimb a monedelor; specula permanentă, datorită multitudinii monedelor şi fluctuaţiei cursurilor, practicată de o

largă categorie socială, zarafii şi cămătarii.

Pe de altă parte, dezorganizarea şi anarhia în circulaţia monetară, lipsa monedei naţionale şi existenţa multor etaloane străine monetare, mai multor preţuri pentru aceleaşi mărfuri împiedicau şi îngreuiau realizarea funcţiilor banilor de măsură a valorii, de mijloc de circulaţie, mijloc de plată etc.

Consecinţele economico-sociale erau profunde: cantonarea capitalurilor în sfera circulaţiei şi schimbului unde aduceau profituri mult mai mari şi neglijarea sferei industriale; păgubirea producătorilor, o parte a venitului care se distribuia prin speculă sferei circulaţiei; frânarea relaţiilor economice şi financiare private cu piaţa mondială; afectarea suveranităţii naţionale. În esenţă, acţiunea legii valorii în producţie şi schimb era intens perturbată, neputându-se schimba mărimi echivalente de valoare, iar practic, nesiguranţa stabilităţii valorii capitalului investit şi a mărfurilor produse demobiliza iniţiativele industriale, atât ale capitalului autohton, cât şi a celui de peste graniţă.

În continuare, am realizat un studiu al circulaţiei monedelor pe teritoriul românesc în perioada antichităţii, evului mediu şi al perioadei modern.

Antichitatea

1. Schimbul premonetar

Schimbul direct al unui bun contra altuia (trocul) constituie primul reper pentru o istorie a monedei. În regiunile vest-pontice, primele necesităţi monetare au fost asigurate de emisiunile de monede-vârfuri de săgeţi turnate în tipare bivalve (însemne premonetare) efectuate de cetăţile greceşti şi răspândite în hinterlandul lor. Fenomenul nu precedă însă momentul de generalizare a monedei în lumea greacă, fiind datat de la mijlocul sec. VI a. Chr. până în primele decenii ale sec. V a. Chr. (descoperiri în Dobrogea la Jurilovca, Enisala, Vişina, Nuntaşi şi Constanţa). Descoperirile din Dobrogea şi nordul Bulgariei confirmă faptul că aceste obiecte urmau o normă ponderală, constituindu-se, în fapt, în lingouri turnate special în scopuri monetare.

2. Monedele cetăţilor vest-pontice

Primele monede bătute pe actualul teritoriu al României sunt emisiunile oraşelor greceşti vest-pontice care apar la aproximativ două secole după apariţia primelor monede în Asia Mică. Histria este primul oraş unde este documentată emisiunea de monedă proprie: cele mai vechi monede au fost bătute în jurul anului 480/475 a. Chr. Este vorba despre monede de argint turnate care au pe avers simbolul oraşului (vulturul pe delfin spre stânga iar pe revers două capete umane alăturate şi inversate. Ulterior, aproximativ între 450-350 a. Chr., Histria a bătut şi monede din bronz care sunt încadrate în două tipuri: primul, cu o roată cu patru spiţe pe avers iar al doilea cu reprezentarea zeului fluvial Istros pe avers şi emblema cetăţii pe revers. Alte emisiuni din bronz mai târzii care pot fi datate până în sec. I a. Chr. îi reprezintă pe avers pe zeii Helios, Demetra, Hermes şi Apollo. Ultimele emisiuni din perioada autonomă a oraşului, datate până spre jumătatea sec. I p. Chr., o reprezintă pe zeiţa Athena pe avers.

Al doilea oraş pontic care a bătut monedă este Callatis ale cărui prime emisiuni sunt drahmele de argint, bătute după sistemul ponderal eginetic folosit în oraşe ca Heraclea Pontică, Bysantion şi Sinope. Iconografia monedelor din argint callatiene este evident influenţată de emisiunile lui Alexandru cel Mare: pe avers, Herakles cu blana leului din Nemea pe cap iar pe revers tolba cu arc, măciuca şi spicul de grâu. Perioada de emisiune a acestor monede pare să fi fost scurtă, mai exact, redusă la domnia lui Alexandru cel Mare şi până în 313 a. Chr., anul asediului cetăţii de către Lysimach. Datate de la sfârşitul sec. III a. Chr. până spre mijlocul sec. I a. Chr. (în momentul intervenţiei lui Burebista în Dobrogea?), monedele din bronz callatiene cunosc o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe avers sunt reprezentaţi Dionysos, Demetra, Herakles, Athena, Hermes şi Artemis iar pe revers atribute specifice divinităţilor de pe avers şi membri ai cortegiilor acestora, precum şi legenda oraşului şi/sau numele divinităţii de pe avers, contramărci, nume de magistraţi.

Tomis bate monedă din a doua jumătate a sec. III a. Chr. Exceptând staterii de tip Alexandru cel Mare şi Lysimach, acest oraş bate numai monedă din bronz. Emisiunile tomitane prezintă o mare varietate iconografică: primele monede îl reprezintă pe Apollo pe avers şi trepiedul împreună cu legenda TOMI pe revers, eventual cu aplicarea de contramărci (capul lui Helios sau monogramă pe avers iar pe revers nume de magistraţi abreviate). Alte tipuri tomitane din epoca autonomă reprezintă capul lui Zeus pe avers şi acvila şi două protome de cai pe revers sau un spic, capul lui Hermes pe avers şi caduceul (kerykeion) pe revers, capetele Dioscurilor alăturate pe avers iar pe revers doi cai la trap. Adesea pe revers se întâlneşte numele oraşului împreună cu o mare varietate de sigle şi abrevieri de magistraţi monetari.

Toate cele trei oraşe au bătut monedă de tip Filip II şi Alexandru cel Mare. Este vorba de stateri şi tetradrahme ale căror reprezentări şi legende sunt identice cu originalele. Diferite sunt doar siglele care exprimă atelierele de emisiune.