Clasificarea Creditelor pe Categorii de Calitate

Cuvinte cheie

• Creditul

• Calitatea creditelor

• Calitatea creditorului

• Calitatea debitorului

• Creditul comercial

• Creditul bancar

• Creditul ipotecar

• Creditul de consum

Obiectivele proiectului

• Definirea cuvintelor cheie

• Insusirea notiunilor de baza privind creditul

• Evidentierea principalelor forme ale creditului

• Cunoasterea principalelor aspecte privind calitatea şi selectarea creditelor

• Imbinarea aspectelor teoretice cu abordari

INTRODUCERE

Notiunea de credit, din punct de vedere etimologic, îsi are originea în cuvântul latin “creditum-credere”care înseamna “a crede”, “a se increde” sau “a se avea încredere”, etimologie care evidentiaza elementul psihologic determinant pentru a exista operatiunea de împrumut si anume “încrederea” reciproca a participantilor la înfaptuirea unei astfel de operatiuni .

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.

Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluţia economică generală, fie de structura generală a băncii.

Calitatea creditelor este importantă pentru bănci, operaţiunea de creditare reprezentând principala operaţiune bancară, iar riscul ridicat reprezintă cauza majoră de faliment, de unde necesitatea controlului riscului pe parcursul procesului de creditare.

Importanţa majoră prezintă calitatea creditului pentru stat (împrumuturile şi taxele primite de la agenţii economici se diminuează atunci când agenţi economicii nu rambursează creditul) pentru clienţii băncii (creditul trebuie rambursat, astfel creditul costă mai mult aplicându-se majorări sau bunurile cu care sunt garantate creditele sunt sechestrate) şi nu în ultimul rând pentru economie, în ansamblul ei, alocarea creditelor presupunând o dezvoltare economică.

I.CREDITUL

I.1. Conţinutul creditului

Creditul sau relaţia de credit reprezintă o categorie importantă a relaţiilor economice de piaţă. Operaţiunile economice din care decurge această relaţie sunt: vânzarea de mărfuri sau prestarea de servicii a căror plată urmează să se facă la o dată ulterioară, numită scadenţă şi acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioadă determinată.

Conceptul de credit se poate confunda în practica monetar – financiară cu banii şi cu finanţele. Putem spune că banii şi finanţele au însă funcţii care le asigură relativa independenţă şi de aici orice identitate între cele trei noţiuni: bani – finanţe – credit duce la concluzii incompatibile cu adevărul ştiinţific şi cu practica monetar financiară.

Creditul se poate transforma fie în bani, fie în finanţe, numai în cadrul rotaţiei de ansamblu a mijloacelor materiale şi monetare. Trebuie reţinut faptul că, în timp ce finanţele presupun capitaluri deja formate, care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor economice, în urma cărora apar capitaluri temporar disponibile.

În literatura de specialitate, română şi străină, definiţia creditului şi accepţiunile care i se dau sunt destul de diferite.

Un prim mod de a defini creditul şi poate cel mai simplu, este acela prin care creditul este o formă specială de mişcare a valorilor, vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de monedă cu titlu de împrumut.

„Creditul , în esenţă, reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”.

Pe măsură ce societatea se dezvoltă, acest concept încorporează tot mai multe trăsături şi atribute; aşa se şi explică faptul că el este considerat când capital, când bani, când finanţe. Alţi gânditori afirmă că el (creditul) reprezintă circulaţia capitalului de împrumut. Aceste neconcordanţe îşi au originea şi în faptul că nu există un mod unitar de gândire în ceea ce priveşte geneza creditului şi nici a surselor de formare. După unii, apariţia de capitaluri temporar libere s-ar datora modului cum circulă, se uzează şi se recuperează fondurile (capitalurile) fixe; alţii întrevăd unele nesincronizări între producţie şi circulaţie, între aprovizionare şi producţie, chiar plata salariilor la intervale diferite colaborată cu depunerile în conturile bancare ale disponibilităţilor pe care le deţin diferiţi agenţi economici, populaţia formează una din sursele creditului bancar.

În concepţia prestigiului monetarist român, profesor Victor Slăvescu, creditul şi operaţia de credit constituie acest fapt economic atunci când este vorba de cedarea unei sume de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic în folosinţa altui subiect economic, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu la un termen fixat suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă.

Creditul sau relaţiile de credit presupun anumite relaţii băneşti de repartiţie, prin intermediul cărora se mobilizează disponibilităţi băneşti, temporare, urmând să fie folosite pentru acoperirea unor nevoi temporare.