Clasificări ale Evaluărilor

CAPITOLUL I

Organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare

1.1 Conţinutul şi importanţa evaluării întreprinderii

Evaluarea, ca instrument de orientare a operatorilor economici în spaţiul economic al ţării şi nu numai, reprezintă în esenţă un complex de tehnici, procedee şi metode prin care un bun, o grupă de bunuri, un activ economic, un activ sau element intangibil, o întreprindere în ansamblul său sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pieţei şi prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta, respectiv determinarea zonei celei mai profitabile în care s-ar putea situa preţul la care o tranzacţie s-ar putea încheia în condiţii normale de piaţă.

Printre persoanele care realizează evaluarea putem menţiona :

- experţi contabili

- experţi evaluatori

- analişti financiari

- creditori bancari

- inspectori de impozite

- investitori financiari etc.

Elementele pe care aceste categorii de specialişti le au în vedere sunt activele reale (echipamente), activele imateriale (brevete, contracte), know-how, aptitudinile de rambursare a datoriilor (solvabilitatea finală), solvabilitatea imediată, capacitatea de a distribui dividende şi cea de a realiza plusuri de valoare, existenţa de sinergii cu o altă întreprindere şi posibilitatea de a realiza economii de scară sau de a atinge mărimea critică, controlul unei aprovizionări sau a unei vânzări şi altele.

Beneficiarii şi utilizatorii evaluărilor

Din punct de vedere profesional evaluarea este o ocupaţie cu caracter liberal din sfera serviciilor profesionale, recunoscută ca atare în ţara noastră prin ordinul nr. 86 din 2000 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind completarea clasificării ocupaţiilor din România.

Utilizatorii evaluării sunt grupaţi în 2 categorii:

publicul întreprinderii - care la rândul lui se compune:

- publicul comercial (furnizori, clienţi, concurenţa);

- publicul financiar (acţionari, investitori, brokeri, consultanţi de plasament);

- public intern (manageri, salariaţi);

- public general (populaţie, lideri de opinie, grupuri de presiune, politicieni, comunitatea locală şi internaţională);

- instituţiile publice şi massmedia.

Publicul întreprinderii doreşte să aştepte informarea despre starea financiară, valoarea şi reputaţia întreprinderii.

managerii întreprinderilor - prin faptul că metodele de analiză şi evaluare pot reprezenta un instrument de evaluare a momentului propice de a extinde sau a restrânge o afacere.

Întreprinderea, ca entitate juridică şi economică, indiferent de statutul juridic de organizare, regie autonomă ori societate comercială, cunoaşte în decursul activităţii sale necesitatea de a-şi măsura posibilităţile, punctele forte şi punctele slabe, din diferite motive cum ar fi: îmbunătăţirea performanţelor sau strategiilor, efectuarea unui transfer de proprietate sub forma unor tranzacţii parţiale sau totale pe calea unor participaţii, fuziuni sau vânzări.

În general, evaluarea economică are ca ţel final stabilirea valorii de piaţă a unui bun, a unui activ, a unei societăţi.

O economie, bazată pe principii de cerere şi oferta, este într-un permanent proces de reglare, autostabilizare, nemaiexistând pârghiile de natură administrativă prin care unităţile economice să fie conduse, dirijate. Aceste entităţi economice se află într-o continuă mişcare iar pentru a-şi da seama unde se situează în evoluţia lor şi pentru a se asigura că navighează bine în spaţiul economic, intern şi extern, recurg la aşa zise procedee de orientare prin care îşi asigură comparabilitatea proprie cu restul economiei, cu piaţa în general.

Există o serie de elemente a căror acţiune conduce la apariţia unor distorsiuni, ceea ce obligă întreprinderea, de fapt conducerea acesteia, să recurgă la instrumentul evaluării. Includem aici următorii factori:

- preţurile libere: o economie de piaţă presupune preţuri libere, situaţie în care orice manager este interesat ca informaţiile furnizate de evidenţa economică sau un alt suport de informaţii să fie actualizate la termene cât mai mici posibile;

- raportul de schimb al monedei naţionale: care este determinat, în mod obiectiv, de factori economici externi întreprinderii. Evoluţia acestui raport nu este indiferentă conducerii societăţii, din considerentul că, direct sau indirect, orice agent economic este dependent de economia şi piaţa mondială. Drept urmare, conducerea societăţii trebuie să procedeze la actualizarea permanentă a informaţiilor şi în funcţie de raportul de schimb al monedei naţionale;

- gestiunea internă a agenţilor economici: ce vizează în special modalităţile de ţinere şi organizare a contabilităţii, politicile de amortizare, modalităţile de evaluare a activelor circulate, etc.