Contabilitatea Creditelor Bancare

CAPITOLUL I.

APARATUL ŞI SISTEMUL BANCAR

1.1. Aparatul bancar

Banca este socotită o instituţie care se ocupa cu mjlocirea creditului; mijlocitoare de putere de piaţă; întreprindere care are drept scop sa înlesnească şi să mijlocească circulaţia monetară si a creditului.

În legea bancară română din anul 1934 la art.I menţionează : “prin întreprinderea de bancă se înţelege orice întreprindere comercială al cărui obiect principal este acela de a săvârşi orice fel de operaţiuni asupra sumelor de bani în numerar, creditelor, asupra efectelor de comerţ asupra diferitelor valori negociabile, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu aceasta”.

O amplă şi cuprinzătoare definiţie a băncii este dată de dr. Costin C. Kiriţescu : “Banca este o entitate de stat sau particulară ale cărei funcţii principale sunt: atragerea mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise ale acestora; acordarea de credite pe diferite termene; efectuarea de viramente între conturile deschise la alte bănci; emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu asemenea instrumente; vânzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare”,

Aparatul bancar reprezintă un ansamblu coerent al diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-o ţară, răspunzănd cerinţelor unui anumit mod de producţie şi unei anumite etape de dezvoltare socio-economică.*

Aparatul bancar este organizat având în vârful piramidei o bancă centrală (la noi în ţară, Banca Naţională a României), care realizează politicile monetară, valutară şi de credit ale statului respectiv,

În perioada de după 1989, odată cu apariţia şi dezvoltarea sectorului privat bancar, au fost înfiinţate o serie de bănci comerciale cu capital privat, mixt şi/sau de stat, precum şi cu participarea de capital străin, Banca Naţională a României având statutul de bancă centrală şi de emisiune, adaptându-şi obiectul de activitate în acest sens şi în contextul economiei de piaţă,

1.2. Sistemul bancar

Sistemul bancar, după V. Jinga, este “un ansamblu de bănci diferite, organizat în jurul şi sub conducerea băncii centrale, în vederea coordonării activităţii de scont şi reescont, de credite, de plasamente şi de administrare a depozitelor bancare”. Rezultă că sistemul bancar include toate băncile comerciale, băncile de afaceri, băncile de depozit, băncile de credit, băncile industriale, băncile agricole, băncile miniere şi alte instituţii de credit existente într-o ţară.

Într-o economie de piaţă sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.

Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare. Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea lor pe piaţă, prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic le pune la dispoziţie, se constituie în subsistem ale macrosistemului economico-social. Sistemul bancar se află într-o continuă interacţiune cu mediul economic din care preia intrări sub diferite forme pe care le prelucrează în vederea obţinerii ieşirilor (produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare). Astfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis şi ceea ce este specific unui astfel de sistem este faptul că îşi reglează activitatea prin conexiune inversă capabilă de autoreglare.

În cadrul economiei de piaţă, băncile există nu numai pentru a satisface cerinţele pieţei, ci pentru a participa ele însele pe piaţă. Astfel ele concurează în atragerea depozitelor, în a acorda împrumuturi atât clienţilor persoane juridice, cât şi clienţilor persoane fizice. Ele acordă împrumuturi firmelor considerînd că acestea vor fi suficient de profitabile încât să îşi ramburseze creditele şi să plătească dobânda aferentă, generând astfel un profit pentru bancă. Într-o economie de piaţă băncile concurează între ele. Concurenţa orientează activitatea bancară mai aproape de cerinţele clientului, prin dezvoltarea unor oferte de produse bancare, mai multe şi mai bune, pentru atragerea şi menţinerea clienţilor. Concurenţa între bănci poate avea efecte negative, atunci când băncile îşi situează obiectivele privind obţinerea de profit înaintea celor referitoare la etică, onestitate, etc. Banii clienţilor ar fi supuşi riscului dacă băncile ar utiliza orice mijloace numai pentru un singur scop – maximizarea profitului. O astfel de practică ar avea consecinţe dezastruoase, atât pentru clienţii persoane fizice, dar şi asupra economiei în general. De aceea se impun reglementări pentru protejarea clienţilor, care reglementări pot fi proprii sau legislative.

Datorită evoluţiei istorice şi particularităţilor tranziţiei către o economie de piaţă, sistemul bancar românesc prezintă unele probleme şi aspecte comune cu situaţia sistemelor bancare din alte ţări est şi central europene. Aşadar, a fost creat un sistem bancar pe două niveluri, adică Banca Naţională a României ca bancă centrală la nivelul I şi bănci comerciale la nivelul II. Banca Naţională a României şi băncile comerciale sunt preocupate în permanenţă să rezolve problemele specifice perioadei de tranziţie, inclusiv cu sprijinul instituţiilor financiar internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În acest context, in cadrul reformei României este cuprinsă şi reforma în sistemul bancar, care are ca obiectiv crearea unui sistem modern, corespunzător standardelor internaţionale, prin surse financiare concomitent cu adoptarea unor măsuri de armonizare internă şi externă.