Controlul financiar - conexiuni teorie și practică

Cap 1. Cadrul conceptual şi analiza conexiunilor sale

Noțiunea de controlul financiar are mai multe înțelesuri, prin urmare, în sens restrâns, reprezintă o activitate operativă de verificare a modului în care se desfăşoară îndeplinirea obiectivelor prevăzute, iar ca activitate finală acesta finalizează o succesiune de acţiuni prin culegerea de informaţii utile, în vederea atingerii unor noi obiective.

În ceea ce privește controlul în sens larg, acesta reprezintă unul dintre atributele de bază ale conducerii şi semnifică posibilitatea acesteia de a ţine sub supraveghere evenimentele, de a le stăpâni şi a nu fi dominată de ele. Activitatea de controlul include toate laturile managementului, de aceea se observă existenţa unui control previzional, unul operativ şi altul post-operativ. Controlul are la bază un ansamblu de activităţi prin care performanţele unităţii şi ale componentelor sale sunt comparate cu obiectivele şi standardele prestabilite, odată cu eliminarea deficienţelor constatate.

Controlul este considerat ca un complex de acţiuni, strâns corelate între ele, cu o derulare succesivă, concepută şi realizată în interdependenţă, definit ca compararea rezultatelor cu obiectivele fixate, măsurând diferenţele dintre ele, dar şi metodele utilizate care favorizează realizarea obiectivelor.

Într-o altă ordine de idei, activitatea de controlul măsoară rezultatele cantitative, precum și cele calitative, le compară cu sarcinile asumate, observând corespondenţa între conţinutul deciziilor şi rezultatele obţinute; în acest fel se identifică eventualele abateri şi deviaţii. Într-o formulare mai scurtă controlul este un proces permanent şi complex de sesizări şi măsurări de rezultate, prin urmare se urmărește randamentul muncii.

Semnificațiile controlului diferă în funcție de domeniul la care se referă: astfel în sistemele tehnice, de exemplu, îmbracă forma de reglare sau autoreglare automată a controlului tehnic de calitate. În accepțiune largă, acesta înseamnă a stăpâni faptele şi a nu te lăsa condus de bani iar în accepțiune restrânsă presupune stabilirea unor norme, evaluarea sarcinii încredinţate, urmată de analiză; din acest cauză, unii specialiști apreciază acest atribut ca fiind control - evaluare.

Pe lângă acestea mai există și alte conexiuni, precum:

- cea de control-previziune: care prevede programul ce trebuie realizat precum și dacă programul şi realizările concordă;

- o altă conexiune este cea de control-planificare, când după stabilirea obiectivelor, urmează elaborarea normelor, determinarea limitelor de timp, succesiunea activităţilor;

- apoi control-supraveghere, control-organizare, care împreună realizează legătura dintre procesul de conducere şi executare;

- control-comandă, ce asigură măsurarea abaterilor de la direcţiile comandate, semnalând necesitatea declanşării corecţiilor;

- controlul-decizie care înseamnă acţiunea conjugală a ambelor;

În urma unor cercetări în domeniu se observă că nu se stabileşte o graniţă între controlul firmei şi controlul financiar; se pune accentul în special pe aspectele practice.

1.1 Delimitări Noţionale

În accepţiunea lui semantică, controlul este o analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei stări pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire.Controlul semnifică în acelaşi timp şi o supraveghere continuă (morală sau materială) ca şi stăpânirea unei activităţi, a unei situaţii.

Potrivit altor definiţii controlul este o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act, sau o acţiune de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuţioasă, sau puterea de a conduce şi reglementa. Analizând acest concept în înţelesul său economic, putem spune că el este un atribut al conducerii firmei şi în acelaşi timp, o activitate independentă.

Controlul mai poate fi definit ca funcţie a conducerii sau instrument de conducere, mijloc de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor. Controlul este din punct de vedere al misiunii sale şi o componentă intrinsecă a managementului, dar din punct de vedere al exercitării lui este o activitate autonomă, specifică, care cere deopotrivă profesionalism şi corectitudine (moralitate) şi care serveşte atât conducerii firmei societăţilor şi partenerilor ei, dar şi guvernului şi politicului.

Pentru a obţine profit avem nevoie de o condiţie esenţială, informaţia operativă şi reală cu privire la patrimoniu, activitate economică şi comercială desfăşurată şi rezultatele acesteia - profit sau pierderi. De aceea controlul, în calitatea sa de funcţie eficientă şi necesară a conducerii, asigură cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a solvenţei comerciale ori a posibilităţii de faliment, în care se pot afla agenţii economici la un moment dat.Controlul, în economia de piaţă, ca formă de cunoaştere, are în vedere trei poziţii de interese economico-financiare:

- interesele agenţilor economici bazate pe profit (sistemul contabil şi controlul dependent de conducerea agentului economic);

- interesele terţilor (controlul de certificare a situaţiei patrimoniale şi financiare a agentului economic prin care se asigură relaţiile comerciale pe bază de incertitudine - certitudine patrimonială);

- interesele statului (controlul independent).

Controlul constă în a lua măsuri pentru a apropia rezultatele reale de cele scontate. Mai mult decât atât, noţiunea de control, trebuie luată nu în accepţiunea sa francofonă de "verificare a unui rol pozitiv şi corectiv", ci în accepţiunea sa anglo-saxonă "de a şti să te stăpâneşti pentru a te adapta imprevizibilului şi a te menţine în activitate pe linia dreaptă a obiectivelor" Controlul astfel conceput include, două logici în mare măsură antinomice:

- logică de reglementare : în principiu acţiunea interpusă pentru a face că întreprinderea să revină la starea (obiectivul) dorită;

- logică de auto-învăţare: acţiunea concretă dusă pentru a câştiga o experienţă din realitate şi acumularea experienţei va determina responsabilul să reconsidere starea dorită.