Controlul în Sectorul Public

1.Controlul- caracteristici generale

1.1.Definirea conceptului de control

Etimologia cuvântului control provine din expresia contra rolus, prin care se întelege verificarea unui act dupa original .

Controlul în acceptiunea lui semantica este o analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de îmbunatatire . În acelasi timp el semnifica o supraveghere continua, morala si materiala, ca si stapânirea unei activitati, unei situatii.

În literatura de specialitate mai avem si alte acceptiuni astfel:

" În acceptiunea francofona controlul este o verificare, o inspectie atenta a corectitudinii unui act .

" În acceptiunea anglo-saxona controlul este actiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minutioasa sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a unui mecanism .

Controlul este un proces de comparare a situatiei de fapt cu cea impusa sau planificata si de întreprindere a demersurilor colective, astfel încât realizarile sa fie în concordanta cu telurile prestabilite .

Pornind de la notiunea de control si în functie de evolutiile înregistrate de domeniul economic caruia îi apartine, controlul se defineste ca fiind actiunea de determinare a starii unor activitati economice reprezentate în documente financiare si contabile, prin raportarea acestor reprezentari la prevederile legale prin care au fost definite .

Din analiza definitiei rezulta ca aceasta importanta activitate, controlul, reprezinta mai mult decât o actiune de verificare determinata de necesitatea cunoasterii starii unui anumit fenomen economic si exercitata în scopul remedierii efectelor unor abateri de la anumite prevederi legale.

1.2. Controlul functie eficienta a managementului

Pornind de la conceptul formulat de parintii managementului, respectiv Henry Fayol si F.W.Taylor potrivit carora conducere înseamna prevedere (planificare), organizare, comanda, coordonare si control, controlul are o sfera de actiune practic nelimitata, fiind implicat în toate activitatile umane organizate.

Procesul de conducere nu poate fi privit ca o trecere succesiva de la o functie la alta, urmând ca totul sa se reia de la capat. Aceste functii ale conducerii reprezinta un tot unitar, ele se conditioneaza reciproc .

Controlul reprezinta atât functia finalizatoare a procesului de conducere, cât si functia care furnizeaza elementele necesare pentru realizarea celorlalte atribute ale conducerii.

Pe baza informatiilor furnizate de catre control, conducerea are posibilitatea sa cunoasca realitatea.

Fara informatiile furnizate de catre control, conducerea nu-si poate realiza în conditii bune celelalte atribute ale sale (previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea).

Controlul este o functie a conducerii care asigura cunoasterea si perfectionarea modului de gestionare a patrimoniului si de orientare, organizare si desfasurare a activitatii de productie, distributie si desfacere .

Prin control, conducerea îsi asigura informarea dinamica, reala si preventiva.

Mai concret, unii specialisti în domeniu spun ca, mecanismele controlului se manifesta ca atribut al managementului atât la nivelul fiecarei unitati patrimoniale (care este vital interesata sa-si îmbunatateasca performantele economice si financiare) cât si la nivelul organelor administratiei publice(care gestioneaza interesele statului si ale colectivitatilor locale) si chiar la nivelul întregii societati civile (incluzând în acest caz pe toti protagonistii vietii economice si sociale, care trebuiesc corect informati si, prin aceasta, protejati unor riscuri potentiale) .

În raport cu interesele agentilor ecomomici si ale statului, controlul îndeplineste, cu grad diferentiat, functia de cunoastere-evaluare a realitatii ecomomico-financiare a rezultatelor activitatii societatii