Cooperarea în vederea desfășurării auditului intern

Capitolul 1. Abordări conceptuale privind activitatea de audit intern

1.1 Apariția și evoluția activității de audit intern

Termenul de “audit” își are originea din limba latină, de la cuvântul “audit-auditare”, ce

semnifică “a asculta”, despre audit vorbindu-se și în perioada asirienilor, egiptenilor, în vremea domniei lui Carol cel Mare, Eduard I al Angliei. În România, de-a lungul timpului, s-au desfășurat astfel de activității de audit, însă sub forma altor denumiri.

Noțiunea de audit a fost utilizată pentru prima dată, în accepțiunea care este folosită în

zilele noastre, în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când avea loc un fenomen economic, recesiunea economică afecta întreprinderile și erau nevoite să le plătească sume considerabile auditoriilor externi care realizau certificarea conturilor tuturor firmelor cotate la bursă.

Întreprinderile mari americane apelau deja la serviciile folosite de Cabinete de Audit

Extern, adică la instituții independente ce se ocupau de verificarea conturilor și bilanțurilor contabile și certificau situațiile financiare finale. Pentru a realiza aceste operații, cabinetele de audit efectuau anumite lucrări pregătitoare de specialitatae, precum:

- inventarierea patrimoniului;

- inspecția conturilor;

- verificarea șoldurilor;

- diferite sondaje etc.

Aceste lucrări pregătitoare realizate de către cabinetele de audit au generat o creștere

semnificativă a costurilor auditării. Astfel, întreprinderile au început să își desfășoare propria activitate de audit intern și să-și organizeze cabinete de audit intern proprii, cu scopul de a reduce aceste cheltuieli, apelând la Cabinetele de Audit Extern care aveau dreptul de a superviza activitatea îndreprinderii, doar în cazul realizării activității de certificare.

Pentru a se putea realiza o diferențiere între auditorii cabinetelor de audit extern și cei din

interiorul întreprinderii, primii au primit denumirea de auditori externi, iar ceilalți, din interiorul întreprinderii, de auditori interni. Această schimbare a fost benefică deoarece activitățile celor două tipuri de auditori se completează una pe celalată, astfel auditorii externi nu își mai încep activitatea de la zero, ci se folosesc de rapoartele constituite de auditorii interni, la care adaugă constatările noi ce au rezultat după ce au fost aplicate proceduriel specifice și urmând ca la final să realizeze certificarea conturilor întreprinderii auditate.

De-a lungul timpului, auditorii externi au încetat de a mai efectua activități de inventariere

și de inspectare a conturilor organizațiilor și au început să facă analize, comparații, să determine cauzele erorilor, să ofere consultații și soluții, celor care aveau responsabilitatea de a se ocupa de activitatea organizației. Astfel, odată cu trecerea timpului, activitatea de audit a evoluat și au început să se stabilească obiective, intrumente, tehnici și sisteme de raportare specifice auditoriilor interni, fiind diferite de cele ale auditoriilor externi.

Chiar dacă criza economică a trecut, întreprinderiile au folosit în continuare auditorii,

deoarece dețineau cunoștințele necesare și utilizau tehnici și instrumente ce erau specifice domeniului financiar-contabil. Odată cu trecerea timpului, auditul își extindea mereu sfera de aplicare, fiindu-i modificate și obiectivele, astfel încât existența unei funcții a activității de audit intern să fie considerată o necesitate în interiorul întreprinderilor.

Auditorii interni aveau un rol important, ce a crescut continuu, fiind considerați o necesitate

de către întreprinderi, motiv pentru care se simtea nevoia ca aceștia să se organizeze și să-și standardizeze activitățile practice. În anul 1941, s-a înființat Institutul Auditorilor Interni în Orlando, Florida, Statele Unite ale Americii, ce a fost recunoscut internațional.

În prezent, la Institutul Auditorilor Interni sunt afiliate peste 100 de institute naționale ale

auditorilor interni și membri din peste 120 de țări, după ce institutul a obținut calitatea de C.I.A. (Auditor Intern Certificat), oferit de I.I.A., în urma unor examene profesionale.

În România, auditul intern a fost utilizat ca un termen la modă în sfera controlului financiar,

realizându-se în timp o distincție între conceptul de control intern și cel de audit intern. În zilele noastre, încă există o problemă privind înțelegerea funcționării sistemului de control intern, acesta fiind un obiect al auditului intern, care cuprinde toate activitățile de control intern efectuate în interiorul unei întreprinderii și riscurile asociate acestora.