Coordonate ale politicii bugetare a României

1.1. Conceptul de politică bugetară

Politica bugetară reprezintă expresia alegerilor bugetare realizate de un centru de decizie publică (local, central sau supranațional), având finalități exclusiv economice și sociale și implicând utilizarea (instrumentarea) cheltuielilor publice. Plasându-și sursele intervenționiste în cadrul bugetului public (central sau local), politica bugetară constituie complementarea funcțională a politicii fiscale, cele două tipuri de politici reprezentând ansamblul coerent de instrumente, la dispoziția statului, prin care acesta modulează activitatea economică.

Plasându-și sursele intervenționiste în cadrul bugetului public (central sau local), politica bugetară constituie complementarea funcțională a politicii fiscale, cele două tipuri de politici reprezentând ansamblul coerent de instrumente, la dispoziția statului prin care acesta modulează activitatea economică.

Politica bugetară reprezintă ansamblul de măsuri referitoare la veniturile și la cheltuielile bugetare, la izvoarele de venituri și la capacitatea lor, la categoriile de cheltuieli bugetare și la ponderea lor, la echilibrul (deficitul) bugetar.

Politica bugetară are în vedere dezvoltarea economico-socială a țării, creșterea produsului național brut, menținerea echilibrului economic, financiar, monetar, păstrarea independenței naționale.

Principiile politicii bugetare sunt următoarele:

- Principiul minimizării costului colectării veniturilor bugetare: îmbunătățirea administrării fiscale sub aspectul profesionalismului și a logisticii, care reduc cheltuielile cu controlul financiar și, implicit, cu colectarea obligațiilor bugetare, având în vedere faptul că acestea sunt singurele cheltuieli fără impact direct asupra economiei reale;

- Principiul fundamentării cheltuielii publice: veniturile publice trebuie afectate pe bază de programe publice care să genereze atât grade de prioritizare a cheltuielii publice cât și cuantumuri în alocarea acestora;

- Principiul performanței cheltuielii publice: cheltuiala publică trebuie să fie alocată în așa fel încât să genereze un impact supraunitar asupra PIB în raport cu fiecare unitate monetară cheltuită, adică să aibă un efect multiplicator asupra economiei reale;

- Principiul trasabilității banului public: orice cheltuială trebuie să asigure informații transparente pe baza cărora să se identifice traseul de utilizare a banului public, verigile de responsabilitate în această cheltuire precum și posibilitățile de recuperare în caz de fraudă sau neglijență;

- Principiul egalității de tratament a fondurilor publice: fondurile publice interne și fondurile publice europene sunt supuse acelorași exigențe instituționale de eficacitate, economicitate și eficiență precum și acelorași proceduri de asigurare a securității și recuperării lor în caz de fraudă sau neglijență;

- Principiul bugetizării multianuale: în maniera în care este elaborat și monitorizat bugetul general consolidat, se elaborează bugete de proces (multianuale) pe procese economico-sociale relevante pentru drumul economiei spre asigurarea convergenței reale și nominale cu economiile europene.

1.1.1. Funcțiile politicii bugetare

R. Musgrave a afirmat că bugetul public îndeplinește anumite funcții, a căror importanță variază cu evoluția politicii economice în ansamblul ei:

1) Funcția de stabilizare conjuncturală

Multă vreme bugetul a fost considerat numai ca un mijloc pentru stat de a-și procura resursele necesare funcționării sale, anuitatea bugetară și echilibrul constituind două principii intangibile ale finanțelor publice, statul manifestând o strictă neutralitate față de fenomenele economice.

Începând cu analizele keynesiene, echilibrul bugetar nu a mai fost considerat un obiectiv în sine, bugetul fiind considerat un mijloc esențial de acțiune pentru stabilizarea conjuncturală, finanțele funcționale devenind noua abordare a bugetului. Integrând bugetul în circuitul economic, abordarea keynesiană se bazează pe o identitate fundamentală, și anume:

I + G + X = S + T + M,

unde: I = investiția

G = consumul

X = exporturile

S = economisirea

T = impozitele

În cadrul circuitului economic formalizat mai sus, cheltuielile publice și impozitele sunt considerate „injectări” și în aceste condiții stabilizarea conjuncturii depresive va consta în creșterea injectărilor, prin majorarea cheltuielilor sau prin diminuarea impozitelor, autoritatea publică încercând să „acopere” ecartul deflaționist generator al contracției PIB, și deci de criză și de subutilizare a muncii. Acoperirea scontului se poate face prin dezvoltarea cheltuielilor private, datorită reducerii fiscalității, fie prin majorarea cheltuielilor publice.

2) Funcția de alocare și de repartiție

Este compusă din:

a) Funcția de alocare - această funcție determină producția de bunuri publice și definește astfel afectarea resurselor între sectorul public și sectorul privat constând în:

- naționalizarea întreprinderilor care produc randamente constant descrescătoare;

- producția de către stat de bunuri fără piață;

- corelația efectelor externe prin prelucrarea sub control a producției anumitor bunuri;

Dacă realocarea resurselor se integrează dificil jocului liber al preferințelor individuale, caracteristic analizelor neoclasice, teoria organică a statului, subînțeleasă în analizele de inspirație keynesiană, permite justificarea „naturală” a intervențiilor statului în alocarea resurselor.

b) Funcția de redistribuție - vizează corectarea inegalităților generate de jocul unei repartiții funcționale (veniturile primare), asigurând „personalizarea” veniturilor prin transformarea veniturilor primare în venituri finale disponibile.

1.1.2. Indicatori bugetari

Sunt următorii:

a) Soldul bugetar efectiv. Indicator direct pentru exprimarea obiectivului bugetar, acesta nu indică satisfăcător influența pe care bugetul o exercită asupra economiei: un deficit bugetar poate să rezulte fie dintr-o încetinire a activității economice, prin jocul stabilizatorilor automați, fie, dintr-o politică discreționară de relansare (deficit pasiv sau deficit activ).