Coordonate ale politicii fiscale în Uniunea Europeană - prezent și perspective

CAP. I. Consideraţii privind politica fiscală la în Uniunii Europene

1.1. Obiectivele politicii fiscale la nivelul Uniunii Europene

Politica fiscală este opera puterii statele (politica fiscală naţională) sau supra statale (politica statală regională sau mondială). Ea se află la graniţa dintre politica bugetară( pe baza căreia se iau decizii privind amploarea cheltuielilor publice şi se stabilesc proporţiile în care acestea urmează să fie acoperite din impozite) şi tehnica fiscală (care constă în stabilirea şi aplicarea modalitaţilor de aşezare a impozitelor)

Prin politică fiscală se înţelege ” concepţia, măsurile şi acţiunile statului privind impozitele şi rolul lor în formarea veniturilor bugetare şi în finanţarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite, perceperea şi folosirea lor ”

Politica fiscal-bugetară condiţionează, în mare parte, realizarea obiectivelor generale ale dezvoltării economice pe termen mediu şi lung, dar şi realizarea îndeplinirii criteriilor de convergenţă,ce au fost stabilite prin Tratatul de la Mastricht, şi ulterior asumate de ţara noastră când am aderarat la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, trebuie să se ţină seamă cu prioritate de Strategia de la Lisabona, în vederea respectării termenului stabilit cu privire la transformarea Uniunii Europene în cea mai dinamică economie ce are la bază cunoaşterea.

Astăzi, 27 de state sunt membre ale U.E. şi circa 500 de milioane de locuitori. Cu toate că există diferenţe între statele membre, la baza acestei construcţii europene a stat dorinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune, ajungându-se astfel la concluzia că în unele domenii se pot obţine rezultate cu mult mai bune la nivel european decât naţional. În acest context s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, adoptate şi elaborate de către instituţiile comunitare, ce deţin o aplicabilitate pe întreg cuprinsul Uniunii Europene.

Comisia Europeană este un organism ce are ca principal rol iniţierea şi urmărirea felului în care se aplică legislaţia fiscal-bugetară, ce a fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht, care a fost semnat în anul 1992, intrând în vigoare în anul 1993. Crearea pieţei comune care trebuie să se bazeze pe concurenţă loială ce are la bază caracteristici similare ale unei pieţe naţionale, reprezintă obiectivul principal al Tratatului Comunităţii Economice Europene.

Fundamentul întregii activităţi fiscale îl reprezintă impozitele şi taxele, ele fiind instituite prin intermediul actelor normative ce deţin un caracter fiscal (legi, ordonanţe, hotărâri de guvern). În acelaşi timp, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, aşezarea, dimensionarea şi perceperea în ultimă instanţă a impozitelor şi taxelor nu pot fi realizate fără a exista un mecanism fiscal, tehnici şi metode fiscale prin care să fie satisfăcute şi anumite cerinţe ce trebuie îndeplinite de către sistemul fiscal pentru a putea fi considerat raţional, şi de asemenea pentru a se putea armoniza cu politica fiscală din cadrul ţărilor ce aparţin Uniunii Europene.

Scopul care a dus la realizarea pieţei comune si a uniunii monetare a produs schimbări cu privire la fiscalitate. Eliminarea restricţiilor cu privire la mobilitatea capitalului a produs o teama, în sensul că baza impozabilă la nivel naţional se poate reduce prin migraţia acesteia între statele membre, datorită concurenţei fiscale dintre acestea, lucru ce va afecta gradul de ocupare dar şi capacitatea asigurării protecţiei sociale. Astfel, au fost conturate principalele obiective ale politicii fiscale, şi anume:

- Principalul obiectiv pe termen lung are ăn vedere înlăturarea diferenţelor dintre metodele şi cotele de aplicare al impozitelor indirecte, fiind vizate astfel, accizele si TVA-ul;

- Cu privire la fiscalitatea directă se ţine seamă în principal de minimizarea posibilităţilor de evaziune dar şi de evitarea dublei impuneri, bazate pe acordurile bilaterale dintre statele membre Uniunii Europene;

- Se doreşte evitarea efectelor negative dintre concurenţa din cadrul statelor membre, şi în principiu evitarea transferului bazei fiscale, bazată în principal pe fenomenul de migraţiei firmelor ce se află în căutarea regimului fiscal cel mai favorabil;

- Prin intermediul Tratatului de la Maastricht, se doreşte limitarea posibilităţii guvernelor de a duce spre finalizare cheltuielile publice cu ajutorul creşterii datoriei publice În cadrul Pactului de Creştere şi Stabilitate, s-a hotărât ca statele membre participante la zona euro să nu ruleze deficite bugetare peste nivelul de 3% din PIB. Principalul scop ce reiese din acest pact este păstrarea bugetelor echilibrate la nivelul ciclului economic. Aşa încât, sporirea cheltuielilor publice poate fi finanţată numai prin creşterea veniturilor publice la nivel de ciclu economic.

Cu toate că au acceptat obiectivele politicii fiscale ale Uniunii Economice, guvernele ce aparţin statelor membre nu au fost de acord într-u totul cu paşii principali spre armonizare fiscală, Pactul de Creştere şi Stabilitate vizând în special faptul că deciziile cu privire la aceasta trebuie să fie adoptate cu unanimitate în cadrul Consiliul Europei.